Știm cu exactitate câte persoane cu dizabilități are România

Numărul cetățenilor cu dizabilităţi din România era, la sfârșitul lunii martie, de 784.527 de persoane, ceea ce reprezintă 3,53 la sută din populaţia țării, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

Cele mai mari rate ale persoanelor cu dizabilităţi se înregistrau în regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi Nord-Vest. 

Pe județe numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistrează în municipiul Bucureşti - 62.472 de persoane – iar cel mai mic în judeţul Covasna - 5.906 persoane. 

Potrivit ANPD din totalul persoanelor cu dizabilităţi, 97,7 la sută se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent şi 2,3 procente se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială.

În ce privește gradul de handicap, din totalul persoanelor bolnave 36,91 la sută au handicap grav, 51, 66 prezintă un handicap accentuat, iar procentul persoanele cu handicap mediu şi uşor este de 11,43 la sută.

Numărul instituţiilor publice de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi la sfârșitul lunii martie era de 450, dintre care: 389 rezidenţiale şi 61 nerezidenţiale - de zi.

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, tipurile de handicap sunt fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, boli rare, iar gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu şi uşor.