„Țigări, țigări, țigări!”. E vocea care-ți izbește timpanele și te anunță că ai nimerit în fieful vânzătorilor de țigări comercializate la negru. Totul se întâmplă ziua în amiaza mare, sub nasul polițiștilor care nu au la dispoziție prea multe variante pentru a-i pune cu botul pe labe pe traficanți o dată pentru totdeauna. Cel mult o percheziție corporală, urmată de o vizită fulger la secție și o amendă al cărui cuantum nu îi strică mai deloc ploile speculantului. Și asta pentru că, din afacerea cu țigările la negru, câștigă sute de mii de euro.
Dacă ești amator de chilipiruri și îți face cu ochiul un cartuș de țigări din cele care se vând la colț de stradă în piețe și oboare, ar fi bine să caști bine ochii. Poți lua o țeapă de zile mari.
Vezi mai jos un reportaj video realizat cu camera ascunsă, în Bucur Obor, de reporterul Evenimentul Zilei despre traficul cu țigări netimbrate. De ce sunt vândute doar la cartuș și cât de neajutorați, în raport cu litera legii, sunt oamenii legii în războiul pe care-l duc împotriva traficului de țigări