În 1987, era un tânăr măcinat de revoltă împotriva sistemului în care era nevoit să trăiască. A avut îndrăzneala, cu doi ani înaintea Revoluției din Decembrie, să se ridice împotriva dictaturii ceaușiste, iar pentru asta a plătit din greu. A primit în obraz pumnii Ministrului de Interne și a fost nevoit să suporte supliciul terorii comuniste. Iată povestea lui.
15 noiembrie 1987 este ziua pe care Marius Neculăescu nu o va uita niciodată. Participant ad-hoc la cel mai mare miting anticomunist înainte de 1989, tânărul din acea vreme Neculăescu a fost arestat imediat după evenimentele care au adus pe stradă mii de muncitori ai Companiei de camioane „Steagul Roșu”. A fost bătut în mod sălbatic de mai multe ori pe zi de către slujitorii sistemului comunist. Unul dintre cei care l-au lovit cu pumnul era nimeni altul decât ministrul de Interne din acele vremuri.
Vezi mai jos un videoclip incendiar, realizat în studioul Evenimentul Zilei, de Alecu Racoviceanu, redactor senior EvZ. Invitatul său, Marius Neculăescu, a povestit tot ce a trăit în timpul Revoltei din 15 noiembrie 1987, de la Brașov, dar și repercusiunile actelor sale de vitejie.