15 iunie 1985 a fost ziua care a consemnat „decesul” Cenaclului Flacăra în era comunistă. Au murit atunci pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, striviți de mulțime, șase tineri. După 34 de ani de ani, seniori ai folck-ului românesc, aflați în seara aceea pe scenă, au acceptat să vorbească reporterilor Evenimentul Zilei despre cum s-au petrecut cu adevărat lucrurile în tribunele fostului stadion prahovean și de ce s-a ajuns la moartea a șase oameni.
Adevărul despre tragedia de pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, din vara lui 1985, când, în timpul ultimului spectacol al Cenaclului Flacăra, au murit 6 oameni și alte câteva zeci au fost rănite grav, iese la iveală după 34 de ani.
Vezi mai jos un video electrizant despre ce s-a întâmplat la una din porțile de acces în stadion, de ce s-a prăbușit scena peste artiști, cum au reușit să scape aceștia din Iadul de pe Ilie Oană, cum au încercat, mai apoi, securiștii să confiște casetele audio și fotografiile realizate în timpul concertului maraton și cum au fost ele, în cele din urmă, salvate in extremis.