În continuarea dialogului cu Florin Mihăilescu și Vasile Vivi Drăgan, doi dintre cei mai valoroși oameni de film ai României, omul care a dat lumină „Moromeților” lui Stere Gulea face spectacol.

Spicuim câteva observații de referință marca Vivi Drăgan:

„Până-n ’90 ne-am cam pitit după mobilă, mai luam și noi vreo două-trei kilograme de carne, mă rog, ne-am dezamăgit copiii”.

„Un film cu Ștefan cel Mare, povestea adevărată, cine să facă? Toți se dezic, nu pot să facă un film mare, pentru că, zic ei, nu se pricep”.

Dacă...

„Regizorii români au picat bine în Europa, cu exotismul, tristețea, amărăciunea, mizeria noastre. Dar dacă primul premiant la Cannes, Cristi Puiu, nu deschidea drumul, nu reușea să atragă atenția, filmul românesc de după 1989 n-ar mai fi însemnat nimic”.

„Suntem plini de premii, e adevărat, n-am luat în 40 de ani câte premii am luat în ultimii zece ani, dar nu știm să facem un film mare, ci doar felii de viață”.

„Promovăm texte ciudate, peste care de multe ori zboară muștele”.

Televizorul și ghilotina

Nici directorul de fotografie Florin Mihăilescu nu s-a lăsat mai prejos:

„Mintea cinematografică românească nu înțelege că ea trebuie să satisfacă plăcerea publicului. Nu poți să stai pe un soclu și să aștepți aplauze. Oamenii ies de la film cu punga de floricele goală și-și pun întrebarea: «Ce-am căutat eu aici?»”.

„Cinematograful a devenit atât de popular, încât actorii principali nici nu se mai văd”.

Cea mai mare greșeală a cinematografului (în general)? Vivi Drăgan concluzionează: „Primul film la televizor. A anulat spectacolul, a fost o ghilotină”.