Nicoleta Cristea Brunel, 36 de ani, o româncă măritată cu un francez, a așteptat ani la rând să adopte un copil abandonat de părinți în țara natală. În cele din urmă, a născut o fetiță după a șaptea fertilizare in vitro
Cazul Nicoletei Cristea Brunel, 36 de ani, este demn de subiectul unei cărți despre haosul din sistemul de adopție din România. Încă înainte de a împlini 30 de ani, Nicoleta și-a dorit cu disperare să devină mamă. O sarcină pe care a pierdut-o în al doilea trimestru a pus-o în situația de a se lupta, pe de o parte cu infertilitatea, iar, pe de alta, cu problemele din sistemul de adopții din România care i-a refuzat șansa unei înfieri.
Pe 12 iunie 2008, Nicoleta se afla internată într-un spital din Nimes, Franța, însărcinată cu gemeni. „Nu reușisem să am un copil până la 30 de ani, dar acum, la 31, urma să am doi. Recuperam”, povestește tânăra. Era spitalizată în regim special: nu avea voie să miște decât mâinile, gâtul și privirea: „Am rezistat cinci săptămâni și aș mai fi rezistat, însă contracțiile s-au accentuat, iar nașterea prematură nu a putut fi împiedicată”. Atunci, a pierdut două fetițe: pe Eva și pe Clara.
Cinci fertilizări in vitro plătite de asigurare
Au urmat trei intervenții chirurgicale, patru fertilizări in vitro complet decontate prin asigurarea medicală franceză, o altă sarcină pierdută. „După reexaminarea dosarului, doctorii au decis să ne mai acorde, în mod excepțional, încă o tentativă acoperită de asigurări. Medical, dar și conex, am făcut totul: pshioterapie, yoga, acupunctură, hipnoză medicală. De fapt, am făcut tot ce se putea face”.
A cincea fertilizare in vitro s-a soldat cu un alt rezultat negativ. Nicoleta și soțul său au vrut atunci să recurgă la adopție. Primul hop: legea românească impunea ca familia să se mute în România măcar un an: „Ideea adopției ne surâdea de la început, însă în cazul nostru presupunea decizia dificilă de a ne expatria pe termen mediu. Nu aveam acces la adopție decât dacă eram cetățean român, cu job și venituri în România”.
În ianuarie 2012, Nicoleta și soțul său făceau, plini de speranță, prima vizită la Protecția Copilului. Avea să fie însă începutul unui alt coșmar. Soțul său nu putea să adopte, nefiind cetățean român, însă i s-a cerut, printre altele, să dea declarație notarială că nu are copii în sistemul de protecție socială (copii biologici abandonați) și nici nu a fost decăzut din drepturile părintești. Cuplul s-a conformat, dar a refuzat să furnizeze o altă declarație notarială cum că proprietarul apartamentului pe care îl închiriaseră în România este de acord cu înfierea: „Îmi stătea mintea în loc. La ce vraf de documente a trebuit să furnizez, plus anchete sociale la domiciliu și la locul de muncă, nu e de mirare că am obținut atestatul de părinte adoptator abia în octombrie 2012”. Obținerea atestatului nu a schimbat nimic.
80 de rude semnează pentru un copil părăsit
„Pretențiile” Nicoletei la înfiere au fost acelea de a primi un copil cu vârstă de până la 4 ani, fără probleme majore de sănătate, nu conta etnia și nici sexul, însă niciodată nu a primit de la Protecția Copilului nici măcar un telefon. „Una din principalele piedici este aceea că un copil ca să devină adoptabil în România este nevoie de acordul rudelor până la gradul IV. Imaginați-vă un asistent social plătit cu puțin peste 1.000 de lei pe lună, cu zeci de dosare în lucru care trebuie să bată coclaurile, cu unica mașină a Direcției, pentru care adesea nu există bani de benzină. Există cazuri în care funcționarul trebuie să obțină acordul a 80 de persoane”.
În toamna lui 2012, Nicoleta a făcut o nouă fertilizare in vitro, în România, cea de-a șasea. Rezultat negativ. „Nimic nu mergea. Singura mea satisfacție pe planul luptei cu infertilitatea era activitatea asociativă, cu rezultate nesperat de bune, printre altele sute de copilași născuți în cadrul Subprogramului FIV de la Ministerul Sănătații, derulat la inițiativa și cu participarea Asociației SOS Infertilitatea. Este proiectul meu de suflet”.
Anul 2013 începe fără să mai știe încotro să o ia. În martie, pleacă în Grecia pentru a face o ultimă încercare de fertilizare in vitro. Rezultatul: o fetiță- Lara Louise Victoria. Copilul este totul pentru tânăra mamă, însă, adaugă ea „alături de Eva și de Clara port în suflet și copilul pe care ar fi trebuit să-l adopt. Nu îi știu trăsăturile, nu îi știu vârsta, nici măcar dacă ar fi fost băiețel sau fetiță. Însă știu că acest copil, care ar fi trebuit să fie al meu, există. Și nu ne-a fost dat să ne întâlnim și să ne iubim. Mi se ponosește sufletul când mă gândesc la asta”. Nicoleta nu exclude ca pe viitor să reînceapă procedura de adopție, dar în alte condiții. „Legea trebuie să se schimbe”.
Legea adopției trebuie schimbată urgent!
Circa 60.000 de copii se află acum în sistemul de protecție din România, însă puțin peste 1.000 au deschisă procedura de adopție. Legea adopției, modificată ultima oară în 2011 și intrată în vigoare în 2012 are numeroase lacune, denunțate sistematic de asociațiile nonguvernamentale din domeniu. Astfel, acceptul rudelor până la gradul IV la adopție, atestatul de părinte adoptator a cărui valabilitate este de doar un an, birocrația excesivă au fost identificate ca fiind principalele probleme ale actului normativ. Ministerul Muncii a confirmat că se lucrează la modificarea legii în perioada următoare. Pe de altă parte, nici programul de fertilizare in vitro susținut de stat nu mai este funcțional în acest an din lipsă de fonduri. În cadrul acestui program, în perioada iunie 2011 – 31 decembrie 2012, au fost aprobate 1.440 dosare, din care s-au realizat 1.126 de proceduri de fertilizare, iar ca urmare s-au născut 185 de copii.