EVZ, citat pe larg de presa franceză

Presa franceză a relatat marţi pe larg despre vizita efectuată în România de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, citând interviul în exclusivitate acordat EVZ de liderul francez şi oferind din nou comentarii ale unor „surse diplomatice franceze“ cu privire la corupţia din România, dar şi la relaţiile de pe „axa“ Washington-Bucureşti.

În ediţia printată, într-un articol despre căderea în sondaje a lui Sarkozy, „Le Monde“ savurează titlul EVZ „Soţul Carlei Bruni soseşte la Bucureşti“. „Sursele“ vorbesc despre corupţie şi probleme pe axă În ediţia on-line însă, ziarul preia agenţia Reuters, citând surse diplomatice franceze care afirmă că relaţiile economice sunt „mult complicate“ de corupţia din România. Aprecierea privind corupţia apare şi în „Le Figaro“, care adaugă totuşi că grupul nuclear francez Areva, cel mai mare producă tor mondial de reactoare nucleare, vrea să candideze la construirea celei de-a doua centrale atomice româneşti.

Tot „sursele diplomatice“ fac în „Le Monde“ comentarii cu privire la relaţia României cu SUA, afirmând că „românii nu au fost răsplătiţi“ de Washington pentru contribuţia din Irak şi găzduirea bazelor militare americane.

„România este un pic izolată şi în căutarea unui partener privilegiat. Românii sunt de aceea foarte mulţumiţi de venirea lui Sarkozy“, afirmă sursa citată. La rândul său, „Libération“ scrie că „românii erau puţin geloşi“ după ce liderul francez vizitase mai multe state din regiune fără a se deplasa însă şi în România, „insulă a latinităţii şi francofoniei din Europa de Est“.

POLITICA ŞI ECONOMIA

Cheia revenirii Franţei în Nabucco „Asocierea“ Gas de France (GdF) la proiectul gazoductului Nabucco şi „susţinerea“ anunţată de preşedintele Traian Băsescu pentru acest demers în timpul vizitei lui Nicolas Sarkozy au şanse reduse de concretizare din cauza tensiunilor dintre Ankara şi Paris. „Asocierea“ ar fi în fapt o posibilă revenire a Gas de France în proiectul ce ar urma să aducă independenţa Europei faţă de gazul rusesc prin conectarea la bazinul caspic ocolind Rusia.

Motivul: firma franceză a fost parte la negocieri, însă a fost eliminată anul trecut, în aprilie, prin decizia guvernului turc. Ankara a îngheţat realţiile bilaterale pe linie militară cu Parisul şi a suspendat discuţiile cu GdF, după ce parlamentul francez a etichetat drept genocid împotriva armenilor violenţele din Imperiul Otoman din timpul Primului Război Mondial. De atunci, relaţiile s-au tensionat şi mai mult din cauza opoziţiei deschise a lui Sarkozy faţă de integrarea Turciei în UE.

„Am convenit că Gaz de France, compania de stat franceză, va fi asociată proiectului Nabucco, România urmând să fie un susţinător al Gaz de France în angajarea în proiect“, a spus Băsescu după întâlnirea cu Sarkozy. Surse apropiate preşedinţiei au explicat, ulterior, că decizia politică anunţată la Bucureşti nu presupune vreun angajament din partea României şi că discuţiile la nivel politic sunt un palier diferit de cel al consorţiului care intenţionează să construiască această conductă.

Consorţiul e format din Botas (Turcia), OMV (Austria), Transgaz (România), MOL (Ungaria), Bulgargas şi recent concernul german RWE, desemnat ca înlocuitor al GdF după încordarea relaţiilor franco-turceşti. Ministrul de externe Adrian Cioroianu a precizat ieri că România i-a propus Franţei „o colaborare a societăţii Gaz de France, în orice caz pe tronsonul românesc“ al gazoductului estimat la 4,6 miliarde de euro.