Înalta Curte a declarat neconstituţională hotărârea Guvernului din 2012 care prevede reorganizarea mai multor spitale din ţară.
După ce la sfârşitul anului trecut, printr-un ordin emis de Ministerul Sănătăţii, privind comasarea instituţiilor medicale cu acelaşi profil, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă" şi Spitalul Dermatologic şi Maladii Comunicabile au căpătat un management comun, pentru alte opt spitale din Capitală, până la sfârşitul acestui an, urmând să fie instituit un management comun. Acum, Ministerul Sănătăţii trebuie să elaboreze o altă strategie pe care să o prezinte parlamentului. Liberalii au acuzat încălcări ale Constituţiei Sesizările au fost făcute de deputaţii liberali, care consideră că, prin această hotărâre, Guvernul a încălcat principiul separării puterii în stat, deoarece reorganizarea prin absorbţie a instituţiilor medico-sanitare publice de importanţă naţională este o atribuţie exclusivă a Parlamentului. "În mod normal trebuia aprobat printr-un act legislativ aşa cum este stipulat în Constituţie şi în Legea privind Ocrotirea Sănătăţii. Trebuia să se prezinte parlamentului o viziune, o strategie clar argumentată", a menţionat liberalul Valeriu Munteanu. Mai puţini directori Hotărârea guvernului stabileşte că reorganizările se desfăşoară pentru optimizarea instituţiilor medico-sanitare publice de performanţă în vederea sporirii accesului la servicii medicale de calitate şi instituirii unui management eficient. "Din moment ce ministerul are dreptul să înfiinţeze o instituţie medicală, are dreptul şi s-o desfiinţeze. Şi dacă s-au absorbit unele instituţii nu s-au făcut mari schimbări. Doar a dispărut din structură conducătorul. În rest, centrele comasate s-au încadrat perfect în această entitate juridică. Va fi un management al conducerii unic. Nu vor fi doi directori. În rest pe nimeni nu afectează. Nicio persoană nu a rămas fără serviciu", explica Ion Ciochină, şeful Secţiei Juridice a Ministerului Sănătăţii. Pierderi de milioane pentru testele medicale Excluderea fragmentării instituţiilor medicale este una din recomandările experţilor internaţionali, spune viceministrul Sănătăţii, Mihai Ciocanu. Totodată, reprezentanţii din cadrul ministerului rămân la ideea că reorganizarea sistemului sanitar este o necesitate care se impune ca urmare schimbărilor care au loc în societatea noastră. "Atât structura morbidităţii, cât şi structura populaţiei, în general, este schimbată. Dacă la început prevalau unele maladii, acum sunt altele. În aceste condiţii trebuie să redimensionăm sistemul de sănătate", a mai adăugat Ion Ciochină. Acesta spune că fiind comasate unele instituţii, ar putea fi evitate mari pierderi de bani. "Aproape 300 milioane de lei pierdem făcând teste într-un spital sau altul. De aceea dorim ca să redimensionăm sistemul prin crearea serviciilor de înaltă performanţă şi schimbarea spitalelor din localităţile rurale, pentru a deveni şi mai accesibile pentru populaţia din teritoriu. Cu 20% mai mulţi pacienţi spitalizăm fără indicaţia medicului. Şi totodată, sunt bolnavi care stau la domiciliu, dar au nevoie de spitalizare. Aceste schimbări trebuie să răspundă cerinţelor populaţiei. Dar pentru asta Ministerul Sănătăţii trebuie să aibă împuterniciri de reorganizare", explică şeful Direcţiei Juridice a Ministerului Sănătăţii.