La alegerile parlamentare precedente, lista electorală a fost una extrem de lungă. Nu dispar din amintire reacțiile deseori hazlii ale cetățenilor la vederea buletinelor de vot.
Alături de multitudinea de candidați independenți, stau și o multitudine de partide și partiduțe, care de care mai colorate. Faptul că obținerea independenței și trecerea la sistemul pluripartit a generat apariția rapidă a numeroase forțe politice, este logic. După jumătate de secol de monopol total al partidului comunist și al birocrației izvorâte din acesta, setea moldovenilor de activism era mare. Dar, totuși, pentru un stat atât de mic s-a cam întrecut măsura treptat. Multe dintre acestea nici nu au șanse și nici nu-și prea doresc să intre în Parlament, altele fiind sateliți ai partidelor mai mari.
Denumirile acestora cuprind însă întreg spectrul politic din întreaga istorie, și deseori nu exprimă nici pe departe adevăratul caracter al partidului. De multe ori denumirea este total inversă esenței partidului. Bunăoară, comuniștii moldoveni nu sunt deloc comuniști. Deși poartă cu mândrie simbolurile comunismului clasic (secera și ciocanul, lozincile lui Lenin), acestea nu sunt decât steme pentru decor. Sciziunile din interiorul unor partide a dus la apariția altora, cu exact același program, dar cu denumiri diferite.
Care ar fi diferența dintre comuniștii, socialiștii, social-democrații și comuniștii reformatori moldoveni? Toți critică politica guvernării, toți sunt împotriva integrării în structurile europene, la fel toți pentru aderarea la Uniunea Vamală și apropierea de Rusia, și exact toți luptă împotriva ”planurilor anexioniste” ale României față de Republica Moldova. În acest caz care-i atunci diferența ideologică dintre comuniști și socialiști? În realitate diferența este mare, și se regăsește în tomurile lucrărilor lui Marx, Engels, Lenin și ceilați mari ideologi, pe care se pare că ai noștri nici nu i-au citit. Interesant este că platforma de stânga în Moldova este mereu pro-rusă și anti-europeană.
Ne puteți urmări și pe Google News
De unde și până unde? Ideologia comunistă s-a născut în Europa, iar Karl Marx era un anti-rus destul de înverșunat. În multe state ale UE partidele de stânga sunt foarte puternice și-și promovează politicile cu succes. Desigur, nostalgia sovietică prevalează în acest caz, mulți încă sperând la restabilirea Uniunii Sovietice, dar unde, în micuța Moldovă?
Nici pe celelalte flancuri politice situația nu este mai clară. Avem o pleiadă întreagă de liberali și democrați (liberali, liberali roformatori, liberaldemocrați, național-liberali, democrați, democrat-agrarieni, social-liberali), unii cu doctrine identice, alții cu doctrine total opuse. În Moldova nici dreapta nu este dreaptă, nici stânga nu este stângă. Totul se rezumă de fapt la ”ești cu românii ori cu rușii?” și ”ești cu Uniunea Europeană ori cu Uniunea Vamală?”. Asta în condițiile în care în ambele tabere declarate de politicieni înflorește economia capitalistă și principiile democratice (în acest caz uneori doar declarativ).
Unele partide mai mici, odată ce denumirile clasice au fost deja ocupate, au trebuit să dea dovadă de o inventivitate deosebită. Ce ar însemna termenul ”partidul popular”? Ori ”partid republican”? Orice partid prin esență este unul popular, pentru că pretinde a servi interesele poporului și a-l reprezenta pe acesta. Și deocamdată nu s-a auzit intenția de a schimba regimul politic în unul manoarhic, pentru a exista necesitatea apărării republicii. Alte denumiri chiar sunt indescifrabile, precum ”acțiunea europeană” ori ”acțiunea democratică”, ”patria-rodina”(care erau două de acest fel concomitent la timpul lor) ori ”patrioții Moldovei”. Să înțelegem că restul partidelor sunt patrioți ai altor state? Ori că ”patria-rodina” este un partid-dicționar?
Jocul termenilor în nomenclatura partinică nu este o invenție moldovenească, și a existat demult în toată Europa și nu numai, dar nicăieri nu a fost adât de deformată semnificația acestor termeni. Nici în SUA nu este claritate mai mare. Două partide domină scena politică încă de la începuturile sale, Democrat și Republican. Acolo la fel, nimeni nu amenință sistemul democrației americane, și nimeni nu tinde spre înlocuirea republicii cu monarhia. Dar în același timp aceste două partide sunt foarte vechi, cu tradiție, au fost create în perioade când asemenea dileme existau și în SUA, iar denumirile au fost păstrate ca o tradiție politică națională.
Apariția unor noi partide este așteptată fără îndoială, și buletinul de vot la sigur va putea fi din nou confundată cu un sul de hârtie igienică de către alegători. Lecturarea lor va lua minute bune, iar cetățenii își vor îmbogăți involuntar vocabularul politic. Majoritatea vor cădea în din nou în hibernare pentru încă patru ani, deși unele au șansa să nu supraviețiuască maratonului dormitării inter-electorale. Precum spunea un aforism de Valeriu Butulescu:”partidele noastre se înmulțesc prin diviziune, asemenea altor târâtoare”.
Recomandările noastre
