Evreii cer explicaţii Vaticanului după ce un episcop catolic i-a acuzat de deicid
- Paul Ciocoiu
- 20 octombrie 2011, 19:21
Relaţiile dintre evrei şi Biserica Catolică sunt din nou tensionate după ce episcopul negaţionist Richard Williamson i-a acuzat, într-un comentariu postat pe blogul său, de deicid, uciderea lui Isus Hristos, scrie ziarul britanic The Guardian.
"Uciderea lui Isus a fost pe bună dreptate un deicid şi doar evreii, liderii şi oamenii de rând, deoarece este clar din Evanghelie că Pilat din Pont nu l-ar fi condamnat niciodată pe Isus la moarte dacă liderii evreilor nu i-ar fi incitat pe evreii de rând să ceară crucificarea Lui", a scris Williamson pe blogul său.
Aceste comentarii au stârnit elitei evreieşti şi a supravieţuitorilor Holocaustului care cer Vaticanului să oprească negocierile de reconciliere cu aripa ultratradiţionalistă a Bisericii catolice, reunită sub denumirea de Societatea Sfântului Pius al X-lea (SSPX), căreia îi aparţine şi episcopul Williamson.
"Cerem Bisericii Catolice să suspende negocierile cu elementele extremiste până când aceste grupuri se angajează ferm să combată antisemitismul din rândurile lor. Nu trebuie să existe nicio apropiere faţă de Biserica Catolică a celor care propovăduiesc mânia", a declarat rabinul Pinchas Goldsmith, membru al Consiliului European al Rabinilor.
Luna trecută, Regis de Cacqueray, liderul filialei franceze a societăţii sus-amintite, a adus acuzaţii similare la adresa evreilor. Spre disperarea acestora din urmă, Vaticanul a intensificat dialogul cu SSPX. Toţi episcopii din cadrul societăţii, inclusiv Williamson, au fost excomunicaţi în 1988 după ce au fost unşi fără aprobarea Vaticanului.
Vaticanul: "Nu a fost vina evreilor"
Din nou spre surprinderea comunoităţilor evreieşti din Europa, Sfântul Scaun a ridicat excomuniarea pentru episcopul Williamson în aceeaşi zi în care el a negat existenţa Holocaustului. Vaticanul a susţinut atunci că nu ştia de opiniile radicale ale expiscopului.
Williamson a ignorat apelurile repetate făcute de prelaţii catolici şi chiar de Papa Benedict al XVI-lea însuşi de a-şi retrage cuvintele. Noile comentarii pun Vaticanul într-o nouă lumină proastă cu o săptămână înainte de un summit interconfesional organizat la Assisi, în Italia, sub tutela Sfântului Scaun.
În martie, Papa Benedict al XVI-lea i-a exonerat pe evrei de moartea lui Isus Hristos. Într-un fragment din cea mai nouă carte a sa Suveranul Pontif, "Isus din Nazareth", combate controversatul text din Evanghelia după Matei, în care "evreii" cer executarea lui Isus. Papa spune că apostolul s-a referit acolo doar la mulţimea din piaţă şi nu la toţi evreii în general. În acelaşi timp, mulţimea este reprezentativă pentru întreaga umanitate păcătoasă, a mai subliniat Suveranul Pontif.