Evitaţi luni secţiile de poliţie!

Evitaţi luni secţiile de poliţie!

Luni, 7 aprilie, românii nu vor putea obţine de la poliţie permise de conducere, cărţi de identitate pentru vehicule ori plăcuţe cu numere de înmatriculare. Motivul: Direcţia de profil a Internelor se mută, cu tot cu servere, într-un sediu nou, iar baza de date şi sistemul informatic nu vor funcţiona.

Motivul: Direcţia Generală cu acest profil, din cadrul Ministerului Internelor, se mută într-un sediu nou, ridicat pe Şoseaua Pipera, din Capitală. „Ne cerem scuze oamenilor pentru acest inconvenient, dar sperăm să ne înţeleagă, deoarece este vorba despre o singură zi. Problema este că atât verificările legate de datele de identitate ale persoanelor ori de identificarea autovehiculelor, cât şi înregistrările noi se fac în baza naţională, iar serverele Direcţiei vor fi mutate, începând de sâmbătă, în sediul din Pipera. Drept urmare, sistemul informatic nu va funcţiona până luni, la ora 20.00“, au explicat oficialii instituţiei.

Potrivit acestora, ghişeele vor rămâne deschise însă pentru cetăţenii care intenţionează să depună cereri pentru permise ori înmatriculări, documentele urmând a le fi eliberate după ora 12.00 a zilei de marţi.

În curând, în noua clădire, situată pe Şoseaua Pipera, nr. 49, urmează să se mute şi birourile Permise şi Înmatriculări din Bucureşti (funcţionale, în prezent, în Strada Logofăt Udrişte) şi în Ilfov. „Pe lângă faptul că oamenii vor scăpa definitiv de cozi - deoarece la parterul clădirii vor funcţiona nu mai puţin de 25 de ghişee unde vor fi primite cereri şi eliberate documente - aici se va susţine, pe calculator, şi proba teoretică a examenului auto“, au adăugat poliţiştii.

Ne puteți urmări și pe Google News