"Evenimentul zilei" îţi dă cai-putere până la sfârşitul lui septembrie

"Evenimentul zilei" îţi dă cai-putere până la sfârşitul lui septembrie

Noul concurs "Ia-ţi cai-putere de la «Evenimentul zilei»" a făcut deja trei oameni fericiţi.

Arsene Carmen Laura, din Constanţa, Bălana Gheorghe Cornelu Ion, din Craiova, şi Ionescu Cristian, din Bucureşti, sunt câştigă- torii noului concurs „Ia-ţi cai-putere de la «Evenimentul zilei»“ şi vor conduce câte o maşină Toyota Yaris.

Ei au adunat taloane însumând 70 de cai-putere, din şapte ziare „Evenimentul zilei“, şi le-au trimis la adresa redacţiei. După o săptămână de aşteptare, timp în care s-au adunat plicurile şi s-a organizat tragerea la sorţi, cei trei au aflat că au câştigat.

Concursul va dura până pe 28 septembrie. În fiecare săptămână, „Evenimentul zilei“ va oferi trei autoturisme marca Toyota Yaris. Pentru a intra în competiţie, cititorii trebuie să strângă 70 de cai-putere din oricare şapte ziare şi să-i trimită în plic, pe adresa redacţiei, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr. 6-8, sector 2, Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News

Puteţi trimite oricâte plicuri doriţi. În fiecare vineri se va organiza o tragere la sorţi în urma căreia se vor desemna trei norocoşi. Între momentul trimiterii plicurilor şi cel al tragerii la sorţi va trece o săptămână. Viitorii posesori de Toyota Yaris trebuie să urmărească ziarul de luni sau să intre pe site-ul www.evz.ro, pentru a afla dacă se vor plimba într-o maşină nounouţă. Regulamentul integral al concursului poate fi consultat on-line, pe site-ul ziarului.