Pentru că foile sale de ziar au adus ceva nou în sufletul românilor, renunțarea la ipocrizia cosmetizării realității și acceptarea lumii din jurul nostru așa cum este, cu violențe, cu cancanuri, cu dezvăluiri tulburătoare, dar, mai ales, i-a făcut să recunoască faptul că realitatea în nuditatea ei îi interesează, uneori chiar îi fascinează. Și erau sute de mii de oameni care, cumpărând zilnic ziarul, își mărturiseau adicția la noul zeu, Senzaționalul permanent din viața noastră, altfel anostă, în care cea mai mare provocare este să îți plătești întreținerea.

În felul meu cinic, mă mândresc cu faptul că am făcut parte din acea generație a Bulinei Roșii care, conștient sau nu, a schimbat o percepție și apoi a continuat acest prozelitism la ziarele sau televiziunile unde am lucrat.

De când m-am întors la Evenimentul Zilei am observat un lucru pe care nu ai cum să îl remarci decât dacă intri de două ori în același loc, la interval de ani buni.

Când am început aici traversam Bucureștiul de două ori pe zi, schimbând autobuze, tramvaie, mașini de serviciu, ca să aflu câteva cuvinte despre un subiect oarecare. Urma aventura eliberării locului din hală unde să scrii de mână pe o foaie de hârtie știrea. Foaia pleca la dactilo, unde un șir de doamne mereu atente doar la ce fac o culegeau. Îl mai citeai o dată și corectai cu pixul ultimele greșeli după care pleca în paginație.

Aici geometria prima creației, cuadrații erau regii spațiilor de tipărit, așa cum ”semnele” sunt azi stăpânele incontestabile ale greutății unui text.

Culegătoria era mai mult un atelier de feronerie, decât ceva ce ține de gazetărie, literele greșite fiind scoase cu penseta, iar linotipul semăna cu un balaur al mașinilor de scris.

Pozele erau mici basorielefuri, mutate cu cleștele în pagini. În fine, rotativa de ”tipar înalt cu plumb” imprima sutele de mii de pagini care, peste doar câteva ore, ajungeau oriunde în țară.

Astăzi mirosul de cerneală proaspătă pe hârtie e risipit definitiv. A luat calea dinozaurilor sau al păsărilor kiwi. Mai dai de el doar dacă te apleci mult asupra colecțiilor îngălbenite, dar de ce ai face asta?

Nu merită, pentru că altceva i-a luat locul. Dacă nu asta era legea implacabilă a progresului, astăzi ne ciopleam încă anunțurile în piatră și le expuneam în piețe.

Azi știrile vin pe telefon și nimeni nu mai decupează telexuri primite de la agenții într-un birou impersonal de la ultimul etaj al Casei Scînteii. Treci de recepție și te așezi comod pe un scaun dintr-un studiou ultramodern, unde inginerii te pun în legătură cu oameni aflați în cele mai îndepărtate colțuri. Locul tonelor de hârtie vândută e luat de contabilitatea complicată și exactă a numărului de vizualizări, ca măsură a succesului.

Iar eu, ca prezență, activă sau nu, în ambele momente de schimbare a presei, mă simt din nou modern, zvâncnirea de vitalitate luându-o din Gerovitalul Evenimentului Zilei, tratamentul unei întregi generații împotriva unei bătrâneți premature.