Editura Evenimentul si Capital

Povestea primei „Bombe” de presă de după Revoluție. „Cazul Berevoiești”. Cum făcea SRI poliție politică în 1990. Documente dezgropate, cu cazmaua, de ziariști. Evenimente uitate ale anilor '90.

Petre Mihai Băcanu în groapa de la Berevoiești
Autor: | | 4 Comentarii | 8003 Vizualizari

Astăzi, o astfel de dezvăluire ar fi „Breaking News” pe toate televiziunile. Însă, acum 28 de ani, exista pe piață doar TVR. Numai că, pe atunci, oamenii, avizi de informații, devorau ziarele. Petre Mihai Băcanu, legendarul jurnalist al României libere, povestește pentru Evenimentul zilei cum a demonstrat, în ’91, că Securitatea nu murise, și era nu numai vie, ci și foarte vioaie

Dacă tastezi numele comunei argeșene Berevoiești, pe Google, mai toate referințele sunt recente, despre țiganii stăpâni de sclavi care au fost luați cu mascații, în vara anului 2017. Numai cei care citeau presa în anii ’90 își mai aduc aminte că numele măruntei așezări, de lângă Câmpulung Muscel, are și o altfel de rezonanță.

În mai 1991, avea să fie deconspirată o operațiune secretă a proaspătului SRI – în fapt clona vechii Securități – prin care noii securiști încercau să-și șteargă urmele. O gafă a unui colonel SRI avea să ducă la cea mai mare „bombă” de presă de după evenimentele din decembrie ’89. În loc să dea la topit un camion burdușit cu documente strict-secrete, acesta le-a îngropat, după ce a încercat să le ardă, într-o râpă de lângă Berevoiești.

Legendarul ziarist Petre Mihai Băcanu a povestit, pentru EVZ, aventura sa din mai ’91

Ghinion! Operațiunea a fost deconspirată de un cioban și, apoi, de un profesor care i-a dus o parte dintre hârtiile salvate lui Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului România liberă. Băcanu, împreună cu o echipă de jurnaliști din redacția sa, a mers la fața locului și a început să sape. Ce a găsit acolo l-a îngrozit. Pe lângă delațiuni și rapoarte de pe timpul comuniștilor, care vizau de la fețe bisericești, până la dizidenți mai mult sau mai puțini cunoscuți, Băcanu și reporterii săi au recuperat acte care demonstrau, fără echivoc, că SRI-ul făcea, ca vechea Securitate, poliție politică. Mai exact, facsimilele dezgropate din viroaga de la Berevoiești arătau cum erau supravegheate îndeaproape partidele politice din opoziție, spre beneficiul noii puteri instalate la putere după înlăturarea comuniștilor. Plus implicarea serviciului secret în Mineriada din 13-15 iunie 1990, de la București.

Intoxicarea cu documente false

Proaspăt eliberat din pușcărie, unde a stat în detenție ca deținut politic, Petre Mihai Băcanu s-a întors în redacția României libere (RL) unde a fost instalat de colegii săi în funcția de director. Foarte repede, ziarul său s-a poziționat în opoziție, contra noii puteri, și a devenit principalul vârf de lance în ceea ce privea deconspirarea vechilor și noilor securiști. Pe lângă investigațiile jurnaliștilor, la redacție parveneau tot felul de acte despre Securitate. „În 1990 aveam multe documente despre Securitate. Da’ nu cine știe ce... Cred că mai mult ce voiau securiștii să ne strecoare... Noi, însă, nu aveam expertiza diferențerii documentelor autentice față de cele contrafăcute”, e sincer Petre Mihai Băcanu.

Practic, povestește venerabilul jurnalist, la redacția RL veneau constant așa-numitele „plicuri albe”: „Venea un curier și lăsa la secretariat un plic alb fără nimic scris pe el. Mi-a luat un timp până să realizez că veneau dinspre SRI. Apogeul a fost momentul în care am primit niște acte despre Sorin Roșca-Stănescu și Florin Gabriel Mărculescu, prin care se arăta că ar fi colaborat cu Securitatea. Nu am avut ce să fac... I-am dat afară... Mi-a părut rău după aceea...”, rememorează Băcanu. S-a revanșat față de Roșca-Stănescu câțiva ani mai târziu: „ Proiectul ziarului Ziua, unde el a fost director, îmi aparține și a fost o reparație față de el”.

Rapoarte referitoare la Biserică și oameni de cultură

Un an mai târziu, în toamna lui 1990, a venit la redacția RL un profesor din Argeș care i-a înmânat lui Băcanu mai multe documente care ar fi provenit de la fosta Securitate: „El le avea de la un cioban din Berevoiești care a văzut pe marginea gârlei satului cum se descărca, din niște basculante, steril de mină, un pământ amestecat cu turbă. Numai că baciul văzuse la marginea sterilului basculat niște hârtii. Le-a adunat și i le-a dat dascălului. Profesorul era un om informat și știa că noi ne «ocupăm» de fosta Securitate”.

Băcanu le-a citit cu atenție și s-a hotărât să le publice, în serial, cu facsimile: „Erau cu precădere documente de urmărire în domeniul cultelor religioase și al culturii. Printre numele identificate îmi amintesc de Adrian Păunescu și de un episcop catolic. Nu mai știu bine...”. Numai că, pînă să le publice în ziar, Petre Mihai Băcanu s-a dus să investigheze zona, împreună cu cîțiva reporteri. N-au intrat prin sat, au ocolit muntele și a ajuns la viroaga indicată de cioban. Acolo, ghinion: „Pământul era înghețat, că era sfârșitul lui noiembrie. Nu se putea face nimic. Așa că m-am hotărât să public ce aveam, dar fără să spun sursa și să revin la primăvară”.

Groapa lui Băcanu de la Berevoiești

SRI-ul a luat foc când au văzut ce apărea în RL. Într- o noapte, biroul lui Băcanu a fost spart și i-au cotrobăit peste tot. „N-au găsit nimic, că dusesem toate hârtiile în altă parte!”, râde bătrânul gazetar. Toată iarna ’90-’91 au fost publicate în ziarul lui Băcanu mare parte dintre acte. Nimeni din serviciile secrete nou înființate, dar cu aceeași ofițeri, nu au realizat care este proveniența documentelor. „Am așteptat dezghețul și, pe 18 mai 1991, înarmați cu lopeți, cazmale și târnăcoape, împreună cu câțiva colegi, am descins la Berevoiești cu un microbuz. Noi ne piteam pe lângă banchete, să nu fim văzuți, da’ auzeam babele ieșite la poartă cum comentau: «Uite, au venit cu ajutoare!»”, se amuză fostul director al RL. Ajunși la fața locului, ziariștii și-au dat seama că n-au cum să ia la lopată șapte basculante de steril. Au săpat un puț de un metru pe un metru până au dat de niște hârtii. Erau la vreo trei metri adâncime. Printre cei care au dezgropat „morții” Securității se numără, pe lângă Petre Mihai Băcanu: fotoreporterii Nicușor Stan și Alexandru Pikalski și jurnaliștii Cristian Botez, Tudor Artenie, Roxana Iordache Pascal, Ilie Virgil, Radu Creangă, Răzvan Ion, Andrei Antică și Eugen Flencheş.

Ziariștii au aruncat în aer SRI-ul

Petre Mihai Băcanu și procurorul Levanovici

Refuzul directorului unei fabrici de hârtie, începutul ghinioanelor pentru SRI

Băcanu povestește că au luat tot ce au găsit în puțul acela și că documentele erau toate după același calapod: „Surpriza totală a fost când am dat de acte despre PNȚCD și PNL! Da’ nu din perioada interbelică, ci din 1990! Am concluzionat, limpede, că poliția politică a continuat să funcționeze și după Revoluție!”. Ajunși la București, jurnaliștii au zvântat documentele. Pe 21 mai 1991, a apărut în RL un reportaj despre descinderea lor la Berevoiești însoțit de facsimile după documente „proaspete”, inclusiv despre cele referitoare la partidele istorice. „Virgil Măgureanu a luat foc și a bâlbâit o explicație cum că un colonel neghiob n-a respectat procedura de distrugere a arhivei clasificate”, își amintește cu plăcere Băcanu cum l-a umlit pe directorul SRI de pe atunci.



Ce se întâmplase, de fapt? După mineriada din 13-15 iunie 1990, în care minerii au devastat sediile partidelor istorice, dar și redacția RL, interzicându-i apariția câteva zile, un anume colonel SRI, Nicolae Bordeianu, speriat de „scheletele” din fișetele sale metalice, a decis să le distrugă. Dă detalii Petre Mihai Băcanu: „Ințial, el trebuia să le ducă la topit, la o fabrică de hârtie din Scăeni, Prahova. Era locul lor predilect pentru distrugerea actelor de care doreau să se dispenseze. Numa’ că, sătul de toanele securiștilor vechi și noi care îi perturbau activitatea, directorul fabricii l-a refuzat pe Bordeianu!”.

SRI-ul, furat de țiganii din Berevoiești

Tudor Chirila, reactie HALUCINANTA! Ce a putut sa spuna despre cazul Codrutei Kovesi a DEPASIT orice imaginatie

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 08:29 Lovitură PUTERNICĂ dată Regimului Dragnea din partea Germaniei. România va pierde ENORM dacă Kovesi va fi arestată. 06:10 „Operațiunea Sebastian Ghiță îl denunță pe Florian Coldea” a fost un succes. Va fi și „Operațiunea Sebastian Ghiță o denunță pe Codruța Kovesi”? România lui Cristoiu 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 20:34 KOVESI și IOHANNIS. Stăpânii lor vor să transforme România într-un STAT POLIȚIENESC. Acuzații GRAVE 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”