Busolele de la Greenwich vor indica, la un moment în următoarele două săptămâni, nordul adevărat pentru prima oară în circa 360 de ani.
Acest eveniment s-ar putea repeta în unele regiuni din Marea Britanie abia peste 20 de ani.
Unghiul pe care îl face acul busolei între adevăratul nord şi nordul magnetic se numeşte declinaţie. Deoarece câmpul magnetic se schimbă permanent, la fel se modifică şi declinaţia, indiferent de zonă.
În ultimele câteva sute de ani, în Marea Britanie declinaţia a fost negativă, ceea ce înseamnă că acele tuturor busolelor au indicat spre vest faţă de nordul adevărat.
Linia de declinaţie magnetică zero - agonică - se mută spre vest într-un ritm de circa 20 de kilometri pe an, conform experţilor.
Până luna viitoare, pentru prima prima oară în circa 360 de ani, acul de busolă va indica direct spre nordul adevărat în Greenwich, Londra, apoi se va îndrepta uşor către est.
Observatorul Regal Greenwich a fost înfiinţat în 1676 şi, din 1839, găzduieşte observatorul magnetic specializat care a făcut măsurători neîntrerupte începând din anul 1840.
În 1926, instrumentele au fost mutate în Abinger din Surrey, liniile de cale ferată electrificată făcând posibilă măsurarea câmpului magnetic.
„La un moment dat în septembrie, linia agonică va întâlni longitudinea zero la Greenwich”, a declarat doctor Ciaran Beggan, profesor de geomagnetism la Centrul Lyell al British Geological Survey, din Edinburgh.
„Aceasta va fi prima oară de la crearea observatorului când sistemele de coordonate geografice şi geomagnetice coincid în această locaţie.
Linia agonică va continua în Marea Britanie în următorii 15-20 de ani. Până în 2040, toate busolele vor indica spre est faţă de nordul adevărat”, a precizat specialistul.
„În prezent, este imposibil să prezicem cum se va schimba câmpul magnetic în următoarele decenii sau secole aşa că, spre exemplu, busolele ar putea indica la est de nordul adevărat încă 360 de ani în Marea Britanie”, a mai spus Beggan.
Experţii au subliniat că înclinaţia zero nu va avea niciun efect asupra vieţii de zi cu zi.
„Busolele şi (sistemele) GPS vor funcţiona ca de obicei”, a adăugat Beggan.
Linia agonică traversează de la est la vest. Aceasta a ajuns în zona East Anglia şi Kent în 2017, iar în prezent trece lent prin dreptul Insulelor Britanice, notează Press Association, citat de Agerpres.