Eveniment aniversar - Revista Beau Monde a împlinit 13 ani

Revista Beau Monde a decernat săptămâna aceasta mult râvnitele Globuri de Cristal la Fratelli Lounge. Beau Monde, prezentându-şi şi noul redactor-șef, Robert Ratiu, cel care va coordona conținutul editorial al publicației. Robert este parte a echipei Beau Monde de șase ani la început îndeplinind rolul de redactor coordonator, iar mai apoi pe cel de redactor șef-adjunct.

Revista Beau Monde a creat premiile Globurile de Cristal acum 13 ani din nevoia de a gratifica aparițiile de succes de peste an și iesirile la rampa ale vedetelor, precum și inițiativele de succes din domeniul modei, televiziunii și avangardei artistice. Anul acesta Beau Monde a premiat cinci personalități pe care revista le admiră prin prisma activității lor de peste an și a colaborării editoriale pe care le-a avut cu fiecare dintre ei.

Globurile de Cristal Beau Monde

Designerul anului Veronica Zaharia / Parlor

Rochiile create de cea aleasă de redacția Beau Monde pentru premiul Designerul anului demonstrează că este vorba despre cineva care știe ce vor femeile. Creațiile Veronicăi Zaharia pot fi diafane, însă și curajoase, reușind să lase personalitatea celei care le poartă să dea nota finală, iar asta credem că este cel mai important atunci când vorbim despre design vestimentar.

Stil Feminin Malvina Cservenschi

Malvina Cervenschi este una dintre vedetele care reușește să impresioneze cu fiecare apariție a sa și-a făcut debutul la TV, unde a putut fi admirată timp de zece ani, iar de mai bine de doi ani încântă şi cu bijuteriile pe care le creează.

Stil Masculin Dragoș Bucur

După lungi deliberări toată lumea a fost de acord că Dragoş Bucur trebuie ales să reprezinte stilul masculin. Are un aer relaxat cu o imagine constantă - pe care nu doar o dată a pus-o în slujba unor scopuri caritabile sau a folosit-o pentru a atrage atentia asupra unor

Star TV Patrizia Paglieri

Patrizia Paglieri a ajuns pe ecranele televizoarelor prin intermediul unei emisiuni concurs care îi provoacă talentul de chef și abiltățile pedagogice. Câteodată talentul, șarmul și prezența de spirit suplinesc lipsa experienței în fața camerelor de filmat și dau un plus de credibilitate.

Succesul anului Jojo - Cătălina Grama

A intrat în lumea showbizului la vârsta de 14 ani și de atunci nu încetează să ne surprindă. În ultimii ani a putut fi văzută atât pe micul, cât și pe marele ecran în ipostaze care de care mai amuzante, Jojo – Cătălina Grama fiind totodată una dintre cele mai talentate actrițe de comedie de la noi.