CERCETAȚI PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ ÎN DOMENIUL MEDICINEI ALTERNATIVE

CERCETAȚI PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ ÎN DOMENIUL MEDICINEI ALTERNATIVE

Patru percheziții domiciliare au loc la această oră la persoane bănuite de evaziune fiscală în activităţile derulate prin școli de terapii alternative (cursuri de reiki, autocontrol, alchimie internă).

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează patru percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţului Ilfov.

Activitățile sunt efectuate la sediul unei societăţi comerciale, precum şi la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în activităţile derulate prin școli de terapii alternative.

Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi omis în tot sau în parte evidenţierea în actele contabile ori alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 

Cercetările vizează activitatea unei societăți comerciale, care în perioada 2012 - 2017 s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 

În principal, agentul economic nu ar fi înregistrat serviciile prestate către diverse persoane fizice, servicii constând în cursuri de reiki, autocontrol, alchimie internă, astfel fiind eludată plata taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit. 

De asemenea, persoană care administrează în fapt societatea comercială, nu ar fi deținut o autorizație de liberă practică eliberată, conform legii, de Ministerul Sănătății, cu avizul Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar pentru a presta activități de medicină complementară/alternativă.