Absolvenții de clasa a VIII-a care au ratat prima etapă a examenului de Evaluare Națională mai au o șansă.
Astfel, peste 200 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională în cadrul etapei speciale, potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Educaţiei.
Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română (192 de candidaţi înscrişi).
Marţi, 30 iunie, se desfăşoară proba la Matematică (206 candidaţi înscrişi), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba şi literatura maternă (9 candidaţi înscrişi).
Probele încep la ora 9.00 şi se vor desfăşura în 60 de centre de examen din 37 de judeţe. Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, la nivelul judeţelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinţi şi Tulcea nu există situaţii care să determine organizarea acestei etape speciale.
Primele rezultate vor fi afişate joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen.
Contestaţiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14.00 - 20.00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video şi sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi protecţie stabilite în contextul pandemiei COVID-19.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie - 2 iulie, între orele 8.00 şi 16.00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8.00 -14.00.
Media generală obţinută în urma susţinerii Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de şcolarizare aprobată, pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.