Urmează zile de foc pentru elevii de clasa a VIII-a. Ce trebuie să faci pentru a intra la liceul dorit

Elevii de clasa a VIII-a intră de vineri în vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

 

Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.

Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină examenul fără taxă.

Media obținută la Evaluarea Națională VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

Absolvenţii de gimnaziu vor susţine pe data de 18 iunie proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, iar pe 20 iunie - proba scrisă la Matematică.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 21 iunie proba scrisă de limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi afişate pe 25 iunie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi până la ora 20,00.

Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor va avea loc pe 29 iunie.

Calendarul Evaluarea Națională  VIII în anul 2019 este următorul:

3 - 7 iunie 

Înscrierea elevilor

7 iunie 2019

Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

18 iunie 

Limba și literatura română - probă scrisă

20 iunie 

Matematica - probă scrisă

21 iunie

Limba și literatura maternă - probă scrisă

25 iunie 

Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

25 iunie

Depunerea contestațiilor (orele 14:00 - 20:00)

26-28 iunie

Soluționarea contestațiilor

29 iunie

Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor