Concursul european promovează în prezent personaje insolite, după ce, ediţii la rând, a pus în valoare muzica unor artişti precum ABBA, Nana Mouskouri, Cliff Richard sau Toto Cutugno.
Nico şi Vlad Miriţă, reprezentanţii României la cea de-a 53-a ediţie a Eurovision Song Contest, care urcă pe scenă în semifinala de mâine-seară, vor avea de înfruntat o concurenţă (ne)serioasă.
„Oferta“ de anul acesta, aduce la start, printre alţii, o marionetă (Dustin Curcanul din Irlanda), un Chiky Boy (Rodolfo Chikilicuatre, din Spania), o fostă participantă la Miss World (Rebeka Dremelj din Slovenia), o fostă participantă la Miss America (Isis Gee, căsătorită cu un polonez, acum reprezentanta Poloniei), o trupă formată dintr-un designer, un dirijor-fost parlamentar şi un actor-ziarist (Kreisiraadio, din Estonia).
„Moda personajelor ciudate“ iniţiată la Eurovision în ultimii ani („monştri“ Lordi sau travestitul Verka Serduchka), pare să se împământenească. La această ediţie, „campionatul european de muzică“ aliniază la start personaje inedite şi o diversitate de genuri muzicale. Explicaţia este simplă: Eurovisionul este un show de televiziune, cu audienţe uriaşe, deci concursul a devenit unul comercial. De la Giani Morandi, la ciudăţenii şi senzaţional Gândit ca un concurs de muzică, Eurovisionul şi-a schimbat specificul, transformându-se într-un spectacol total, în care piesa, interpretarea şi show-ul contează în egală măsură. „E un concurs complex, care prezintă şi ciudăţenii, şi senzaţional, dar şi voci bune şi muzică de calitate“, spune Vlad Miriţă.
Creat după modelul Festivalului de la Sanremo, Eurovisionul „a găzduit“, de-a lungul timpului, artişti care aveau să ajungă unele dintre cele mai mari nume ale muzicii, printre care ABBA, Celine Dion, Nana Mouskouri, Johnny Logan, Cliff Richard, Toto Cutugno, Giani Morandi sau Al Bano şi Romina Power. „Waterloo“, o marcă Eurovision
În 1974, ABBA, o trupă tânără din Suedia, încerca să-şi găsească drumul în showbizul internaţional. Abia la a treia încercare cei patru artişti, Benny Andersson, Björn Ulvaeus, Anni-Frid Lyngstad şi Agnetha Fältskog, au câştigat selecţia naţională din Suedia, o ţară care are un adevărat cult al Eurovisionului.
Cu un look glam-rock şi o piesă ritmată, „Waterloo“, care avea să devină unul dintre cele mai mari hituri ale lor, cântăreţii au câştigat concursul şi au făcut, astfel, primul pas spre recunoaşterea internaţională. Piesa, care iniţial s-a numit „Honey Pie“, este povestea unei fete care „cedează“ în faţa iubirii, aşa cum Napoleon a pierdut bătălia de la Waterloo.
ABBA - „Waterloo“
Artistul cu cele mai multe trofee
Johnny Logan, artistul cu cele mai multe trofee (3), poreclit „domnul Eurovision“, nu poate sta deoparte de competiţia care l-a făcut celebru. Deşi nu mai concurează, nu mai departe de anul trecut cântăreţul a fost prezent la Helsinki, oraş în care a avut loc cea de-a 52-a ediţie a concursului, oferind, la centrul de presă, o demonstraţie de muzică live.
„What’s Another Year“, piesa cu care a câştigat prima dată, în 1980, i-a adus faima internaţională, însă adevăratul hit al lui Logan este „Hold Me Now“ (1987), care s-a vândut în milioane de exemplare în lume. La fel cum FC Liverpool are ca imn celebra piesa „You’ll never Walk Alone“, fanii echipei FC Bohemian cântă, la fiecare meci, „Hold Me Now“.
Johnny Logan a câştigat concursul şi în calitate de compozitor, în 1992, cu piesa „Why Me?“, interpretată de Linda Martin din Irlanda. Acelaşi cuplu a fost la un pas de trofeu în 1984, când melodia „Terminal 3“ (compusă de Logan pe aeroportul Heathrow, în terminalul 3), a ocupat poziţia secundă.
Johnny Logan- „Hold Me Now“
Cliff Richard, sabotat de Franco
Poate cea mai palpitantă istorie de la Eurovision îi aparţine celebrului cântăreţ britanic Sir Cliff Richard, concurent în 1968. Melodia „Congratulations“, ulterior devenită un hit internaţional, a pierdut la doar un punct în faţa piesei „La, la, la“, din Spania. Această diferenţă, cea mai strânsă de până acum din istoria concursului, l-a determinat pe cântăreţ să se încuie în baie, unde a petrecut câteva ore pentru a-şi calma nervii.
Zilele trecute însă, Cliff Richard avea să afle că a fost privat de victorie din cauza unor maşinaţiuni de culise şi că reprezentanta Spaniei, învingătoare în 1968, a câştigat concursul nu datorită talentului său, ci pentru că dictatorul Franco a cumpărat în acel an voturile europenilor. Potrivit unui documentar realizat de o televiziune iberică, Spania, izolată de restul Europei din cauza regimului lui Francisco Franco (1939-1975), „avea mare nevoie să câştige concursul Eurovision pentru a obţine o recunoaştere, chiar şi în acest domeniu“.
„Am trăit atâţia ani cu eticheta de «numărul doi» încât ar fi nemaipomenit dacă un reprezentant oficial mi-ar spune: «Cliff, tu ai câştigat blestematul de concurs»“, a declarat Richard, adăugând că acest lucru l-ar face „cea mai fericită persoană din lume“.
Cliff Richard- „Congratulations“
RECORDURI LA EUROVISION
„Cel mai de succes produs“ din istoria concursului european În cei 52 de ani de existenţă, Eurovisionul a înregistrat mai multe recorduri. > Eurovisionul este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume, care a „funcţionat“ fără întreruperi de la prima ediţie, din 1956. > Cu excepţia competiţiilor sportive, este unul dintre cele mai urmărite concursuri din lume, având audienţe de 600 de milioane de persoane. Eurovisionul este transmis pe patru continente (Europa, Australia, Africa şi Asia), în 140 de ţări.
> Celebrul cântăreţ irlandez Johnny Logan este singurul artist care a câştigat de trei ori: de două ori ca interpret (în 1980 şi 1987) şi o dată în calitate de compozitor (1992). > Irlanda este ţara cu cele mai multe victorii (7), urmată de Luxemburg, Franţa şi Marea Britanie (5) şi de Suedia şi Olanda (4). > Norvegia este ţara care a ocupat de cele mai multe ori (zece) ultimul loc. > Cel mai mare număr de spectatori care a urmărit concursul din sală s-a înregistrat în 2001, când 38.000 de oameni au fost prezenţi la finala de la Copenhaga. > Cele mai multe piese câştigă toare au fost interpretate în engleză (22). A doua „limbă câştigătoare“ este franceza, cu 14 victorii. > Formaţia suedeză ABBA, câştigătoare în 1974, este cel mai de succes „produs“ din istoria Eurovisionului. > Cea mai cunoscută piesă lansată la Eurovision este melodia „Volare“ (Nel Blu Di Pinto Di Blu), interpretată de Domenico Mudugno şi preluată de artişti ca Frank Sinatra, David Bowie sau Cliff Richard. > Cel mai mare număr de voturi s-a înregistrat la ediţia din 2007, când peste 8,7 milioane de persoane au sunat sau au trimis SMS-uri.
> Polonia a avut cel mai impresionant debut: în 1994, când a participat pentru prima dată în competiţie, a ocupat locul al doilea.
TOTO CUTUGNO
„Insieme“, câştigătoare în 1992 Cu puţin timp înainte ca Iugoslavia să se „dezintegreze“, în 1990, un artist celebru în ţara natală, Toto Cutugno cânta la Zagreb despre o Europă unită şi câştiga cu melodia „Insieme: 1992“ (Împreună - n.r.). În anul următor, la Roma, concursul a fost prezentat de Cutugno şi Gigliola Cinquetti, o altă artistă italiană celebră, câştigătoare a trofeului Eurovision în 1964. Din 1997 însă, Italia s-a retras din competiţie, organizatorul local, televiziunea naţională RAI, motivând lipsa de interes a telespectatorilor. În cazul în care Italia doreşte să revină în concurs, o poate face oricând, fiind calificată direct în finală, ca parte a grupului celor cinci ţări mari plătitoare, actualmente patru (Marea Britanie, Spania, Franţa şi Germania). Fie că au câştigat, fie că nu, o serie lungă de artişti care au început ca aspiranţi la Eurovision au confirmat pe scena muzicală internaţională.
Toto Cutugno- „Insieme“
PENTRU MUZICĂ
Organizatorii au schimbat regulamentul
Imediat după finala de anul trecut, când nicio ţară din vestul Europei nu a reuşit să se claseze în primele zece poziţii, presa internaţională comenta că Eurovisionul a devenit un „concurs comunist“, iar reprezentanţii statelor occidentale discutau despre schimbarea regulamentului. Astfel, spre sfârşitul anului trecut, EBU (European Broadcasting Union), organizatorul competiţiei, a decis modificarea regulilor. Totodată, la întâlnirea şefilor de delegaţie, desfăşurată cu două luni înainte de concurs, s-a discutat despre prezenţele „inedite“ din acest an, Irlanda şi Spania, ba chiar s-a luat în calcul descalificarea acestor ţări. Deşi îngrijoraţi de noul „aspect“ al concursului, în cele din urmă, reprezentanţii EBU au decis ca restricţiile să fie aplicate începând cu ediţia următoare, pentru ca Eurovisionul să rămână totuşi un concurs dedicat muzicii.