Europa merge spre recesiune. Cele mai mari economii se prăbușesc

Sursa foto: Arhiva EVZ

Europa pare să se îndrepte către o recesiune, în timp econimia Germaniei şi a Franţei riscă să se prăbușească. Activitatea companiilor din industriile de producţie şi servicii din ambele ţări – cea mai mare şi, respectiv, a doua cea mai mare economie a Europei – a scăzut mult mai mult decât se așteptau analiștii.

Europa pare să se îndrepte către o recesiune

În Germania, indicele compozit al managerilor de achiziţii (PMI) HCOB, care măsoară activitatea de afaceri în ambele sectoare, a scăzut de la 48,4 în august la 47,2 în septembrie, un minim de şapte luni şi sub aşteptările de 48,2.

Sursa Foto - Dreamstime

În Franţa, PMI-ul compozit a atins în septembrie un minim al ultimelor opt luni, de 47,4, în scădere de la 53,1 în august şi sub aşteptările de 50,6. Un nivel de peste 50 indică o expansiune, în timp ce un nivel inferior acestui prag sugerează o contracţie. Pentru zona euro în ansamblu, S&P Global, care compilează datele, a declarat că activitatea de afaceri în zona monedei unice a scăzut în septembrie pentru prima dată în şapte luni și că nu știe ce va urma.

Economia Germaniei și a Franței este la pământ

Datele PMI – un indicator al activităţii economice din regiune urmărit îndeaproape – sunt cele mai recente cifre care indică o încetinire importantă a factorilor de creştere tradiţionali ai Europei, atât Germania, cât şi Franţa abordând revoltele politice şi incertitudinea economică la nivel intern.

Economie. Sursă foto: Freepik

„Scăderea mare a PMI compus din zona euro sugerează că economia încetineşte puternic, că Germania este în recesiune, iar impulsul olimpic din Franţa a fost mic”, a declarat Andrew Kenningham, economist-şef pentru Europa la Capital Economics, într-o analiză de luni.

„În vreme ce noul guvern minoritar al Franţei intenţionează acum să înăsprească în mod semnificativ politica fiscală, perspectivele de creştere în Franţa par din ce în ce mai slabe”, a menţionat Kenningham, în timp ce pentru Germania, el a spus că ”sondajele sugerează, de asemenea, că Germania intră mai adânc în recesiune”.

Declinul Germaniei îi sperie pe analiști

Declinul din Germania nu este nou, dar îi sperie pe analiști. Cele mai recente date PMI ale ţării arată că ”o recesiune tehnică pare să se pregătească”, a declarat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank (HCOB), într-o analiză de luni. El se aşteaptă ca PIB-ul Germaniei pentru trimestrul curent să scadă cu 0,2% faţă de trimestrul anterior. ”În al doilea trimestru, PIB-ul a scăzut deja cu o rată de 0,1%.”