Cătălin Dan a decis la sfârşitul anilor '70 să părăsească regimul comunist pentru o societate canadiană în cadrul căreia să înceapă o nouă viaţă împreună cu soţia şi copilul de numai trei ani. După câţiva ani acesta a devenit agent imobiliar. Iar în acest moment are o agenţie imobiliară în Bucureşti, o filială a firmei sale din Canada. Nu a regretat niciodată decizia de a emigra, considerând acest pas una dintre cele mai bune decizii a vieţii sale.

Evenimentul zilei: Când aţi plecat din România şi care era statutul dumneavoastră în acel moment? Cătălin Dan: Am plecat din ţară în 1982, legal, împreună cu soţia şi copilul în vârstă de trei ani pentru reîntregire de familie, ca motiv oficial. Motivul real a fost faptul că nu mai vedeam nicio şansă de viitor liber şi civilizat pentru copilul nostru.

Începuse perioada frigului paralizant, a cozilor interminabile pentru orice, a cartelelor alimentare, a întunericului, a posturilor TV 1 şi 2, a plăţilor datoriei externe, a propagandei ţipătoare şi deşănţate în comparaţie cu realitatea sumbră, a piaţei negre pentru orice bun de consum, a traficului de influenţă, a răsturnărea valorilor, etc.

De fapt, toate cele enumerate s-au agravat şi mai mult după plecarea noastră din ţară, dovedindu-ne că am luat o hotărâre corectă şi că am fost, totuşi, norocoşi că am avut ocazia. Am observat, cu mânie şi tristeţe, că unele dintre aceste simptome s-au perpetuat şi în noua societate românească şi culmea, având aceleaşi personaje ca portdrapel.

În 1979 eram analist-programator, la departamentul de tehnică de calcul în cadrul INMT, Institutul Naţional de Motoare Termice, din Bucureşti. Acesta era un institut de cercetare de "gradul 0" aşa că, o dată cu depunerea actelor de emigrare am fost silit să-mi dau demisia şi în ultimii trei ani înaintea aprobării plecării din ţară am fost încadrat ca muncitor necalificat la BAIU, Baza de Aproviziunare pentru Industria Uşoară.

Nu mă pot plânge de un tratament umilitor sau abuziv din partea personalului de la BAIU. Deşi, oficial, eram "înfierat" pentru acţiunea mea de "trădare", oamenii aveau un oarecare grad de invidie şi se purtau corect, prietenos şi respectuos cu mine.

De ce aţi ales să plecaţi tocmai în Canada şi cât de dificil a fost să obţineţi acordul la vremea respectivă? Am emigrat la familia surorii mele stabilită în Canada cu patru ani înainte. Nu am avut nimic pre-aranjat înainte de plecarea din ţară. După trecerea unei perioade de doi ani şi jumătate de la depunerea actelor şi după primirea unui număr impresionant de "negative", sora mea a început să facă presiuni asupra guvernului Canadian din vremea respectivă, culminând cu înscrierea numelor noastre pe o listă înmânată personal lui Nicolae Ceauşescu, cu ocazia vizitei oficiale a guvernatorului general canadian, E. Schreyer, în Romania.

Cu această ocazie noi am declarat oficial greva foamei. Pe perioada vizitei oficialităţilor canadiene am avut interdicţie de a ieşi din casă, iar după aproximativ două săptămâni de la plecarea canadienilor şi declanşarea grevei foamei am primit aprobarea de plecare definitivă din ţară.

În aceeaşi perioadă au început vizitele "băieţilor cu ochii albaştri", atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă, pentru a-mi cere să semnez angajamentul de colaborare în vederea controlării atitudinii ostile a diasporei române din Canada faţă de "organizarea politică şi a conducerii de partid şi de stat a României". Se pregătea intens vizita tovarăşului Ceauşescu în Canada, care a avut loc la scurt timp după emigrarea noastră acolo şi care a fost un fiasco total, spre lauda sus-numitei diaspore.

Am imigrat la familia surorii mele, în Montreal, Canada, unde am fost găzduit, împreună cu familia mea, în primele cinci luni. După prima lună, timp în care ne-am dezmeticit puţin, am început să ne căutam de lucru. Vorba vine, pentru că deşi "ştiam" teoretic cele două limbi oficiale, până ţi se formează urechea ca să poţi înţelege vorbirea curentă dureaza ceva timp.

Am trecut prin experienţe, unele triste, ca plata salariului săptămânal cu cecuri fără acoperire, altele amuzante. Îmi aduc aminte despre prima dată când am intrat într-un super-market, în ziua următoare sosirii noastre. Se numea "Steinberg", era imens, făcea parte dintr-un lanţ de magazine care fusese înfiinţat de către un român, evreu, emigrat în Canada între cele două războaie.

Nu mai mâncasem carne în România de cel puţin şase luni înaintea plecării, pentru că tot ceea ce reuşeam să "procurăm" păstram pentru copil. Plimbându-mă printre rafturile pline cu marfă şi fără personal, ţineam mâinile cu degetele răsfirate, ţepene şi îndepărtate de corp pentru ca să nu se creadă că fur ceva.

Odată ajuns la raionul de carne am văzut abundenţa ofertei care mi sa parut indecentă şi ofensatoare pentru simţuri. Mi s-a făcut rău, fizic, am ieşit imediat din magazin fără a mai putea să intru într-un alt magazin alimentar timp de câteva săptămâni.

Care a fost primul serviciu pe care l-aţi avut? După primele cinci luni de încercări fără succes, am reuşit să iau în gestiune un magazin alimentar de colţ de stradă, din lanţul "Perrette", numit local "depanneur", pentru că era deschis 17 ore în fiecare zi şi-ţi permitea să te “depanezi”, adică să găseşti ceea ce uitase-şi să cumperi de la supermarket, care nu era deschis sâmbăta decât până la ora cinci, iar duminica era închis pentru a nu împiedica lumea să se ducă la biserică.

Nu aveai voie să vinzi băuturi alcoolice, vinul/berea se puteau vinde numai până la ora 8:00pm, publicaţiile în legătură cu sexul trebuiau expuse la o înălţime de minimum 1,5 metri şi în ambalaj de plastic, ţigările nu se vindeau decât celor cu vârsta peste 21 de ani. Nu ştiu dacă este bine sau rău şi nu este treaba mea să mă pronunţ, dar asta se petrecea în Canada anilor '83-84, deci nu chiar aşa de mult timp în urmă. Pe vremea aceea mi-am cumpărat primul PC Pentium 8087, cu tot ce trebuia, în timp ce la noi, în centrul de calcul INMT, se lucra cu cartele perforate.

Ce alte activităţi aţi avut în Canada? După un an de lucru ca "gestionar-tejghetar" am reuşit să intru, în urma unui concurs, programator în Monsanto Canada, o firma foarte mare de inginerie genetică şi îngrăşăminte pentru agricultură, unde am stat următorii trei ani şi jumătate. Acesta a fost şi momentul în care am simţit că lucrurile încep să se aşeze.

Acolo am ajuns şef de colectiv şi responsabil cu reţetele şi urmărirea producţiei fabricii de îngrăşăminte din Montreal. Am plecat apoi în domeniul consulting IT, lucrând ca AP/MIS (Management Informational Systems) pe proiecte diferite pentru firme mari, ca Quantum Inc. şi CGI, iar clienţii au fost de la Primăria Montrealului şi Bombardier Canada, la ministerele Agriculturii şi Transporturilor din Ottawa. Între timp, am mai absolvit cursurile de MIT la Univesitatea McGill din Montreal.

În ultimi şase ani de activitate în consultanţă IT am lucrat pentru guvernul statului Massachusetts, la Boston USA până în 2003, pe proiecte de integrare informatică inter-statală, în domeniul sănătăţii.

M-am întors la Montreal şi am hotărât să-mi schimb meseria. Mi-am luat licenţa de agent imobiliar. Cursurile cu program plin la nivel colegial durează opt luni şi am lucrat, împreuna cu soţia mea, care este una dintre cele mai bune agente imobiliare din Quebec, până în 2006. Atunci m-am decis să deschid o agenţie imobiliară: "Pro-Novi Immo", în Bucureşti. Este o firmă afiliată celei canadiene de care se ocupă soţia mea rămasă în Montreal.

Avem mulţi români din diaspora canadiană cu care facem tranzacţii imobiliare în Romania. Succesul acestei firme îl privesc ca pe o provocare personală, iar de la înfiinţare stau în Romania timp de 10 luni pe an. Restul timpului îl petrec cu familia, în Canada.

Cât de des reveneaţi în ţară înainte de ’89? Am revenit de câteva ori, să-mi vizitez părinţii şi de fiecare dată mi s-a întărit convingerea că am avut un noroc teribil şi că am luat cea mai bună decizie atât în ceea ce priveşte emigrarea, cât şi în ceea ce priveşte locul în care am emigrat.

Ultima oară a fost în august '89, când după ce văzusem câtă sărăcie şi disperare era peste tot, la ieşirea din ţară spre Ungaria, ultimul panou propagandistic nou şi strălucitor declara "Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri". De fiecare dată când reuşesc să ies din Bucureşti şi din circulaţia dementă de pe şoselele naţionale, realizez ce putere are gena românească.

Care este cea mai mare reuşită obţinută în Canada? Cea mai mare reuşită este băiatul meu, Matei, cu care suntem foarte apropiaţi. A terminat facultatea de Ştiinte Politice/Antropologie şi lucrează pentru guvernul Canadian, în Montreal. De asemenea, ne-am realizat independenţa materială,  ceea ce ne dă o oarecare linişte, detaşare şi o privire ceva mai filozofică asupra lumii.

Care este părerea dumneavoastra despre serviciile imobiliare române? Piata imobiliară românească, deşi total atipică pentru un mod de gândire occidental, prezintă o serie de oportunităţi de afaceri, care nu pot fi trecute uşor cu vederea. Reintegrarea, demararea şi funcţionarea afacerii, cel puţin în prima perioadă, a fost dificilă din punct de vedere al administraţiei, personalului, cerinţelor contabile, etc.

Nu este nimic insurmontabil, dar sunt foarte multe amănunte care au aerul că sunt concepute pentru a te prinde descoperit. De fapt, probabil că şi sunt. Regăsesc în privirile angajaţilor mei, din când în când, o maliţiozitate greu simulată. Este parcă şi-ar spune "ăsta crede că afacerile la noi se fac aşa ca la el".

Se obişnuiesc destul de greu cu disciplina, punctualitatea, eficienţa, relaţiile deschise între nivelele ierarhice, dar mai ales cu participarea proactivă la bunul mers al afacerii. De multe ori am senzaţia că dau cu capul în zid, dar cu perseverenţă şi răbdare se dau pe brazdă şi devin colaboratori pe care orice patron, cu mintea întreagă, şi i-ar dori.

Partea care face cea mai grea integrarea este că diferenţa calitativă dintre standardele interne şi cele ale lumii de afaceri exterioară firmei, cel puţin în domeniul imobiliar, este foarte mare. Sunt sigur însă că mă apreciază şi am toate semnele doveditoare că le place foarte mult să lucreze în atmosfera creată în firma noastră. 

                                                               Cătălin Dan (mijloc), alături de angajaţii agenţiei Pro-Novi Immo

Dar este loc pentru mai bine. La un an de la înfiinţare am reuşit să ne croim un loc bun în piaţa imobiliară, avem clienţi repetitivi, ceea ce dovedeşte că au fost mulţumiţi de calitatea serviciilor prestate şi am reuşit să obţinem câteva contracte extrem de interesante şi provocatoare.

Scopul nostru este să ne ocupăm un loc de frunte printre firmele de calitate ce acţionează în piaţa imobiliară românească. Ne pregătim serios şi susţinut pentru momentul în care activitatea imobiliară locală va ajunge la standarde calitative uzuale şi recunoscute pe plan mondial.

Sunteţi mulţumit de statutul dumneavoastră în acest moment? Nu cred că este ceva pe care să mi-l doresc şi să nu-l fi obţinut deja în ţara de adopţie. Sunt sigur însă că nu o să intru niciodată în politică. Mi-aş dori să pot lucra în Romania, cu fiul meu, dar el nu pare interesat de aceasta perspectiva, cel puţin pentru moment.

Fiul meu şi logodnica lui canadiană au vizitat, recent, România, iar impresiile cu care au plecat nu au fost mereu favorabile. Au observat imediat diferenţa între opulenţa sfidătoare şi de cele mai multe ori ilogică si de prost-gust, a minorităţii şi sărăcia disperată şi evidentă a majorităţii.

Au apreciat enorm însă frumuseţea şi bogăţia naturii cu care a fost înzestrată ţară, dar au observat şi starea în care este întreţinută. Au asistat la câteva spectacole populare tradiţionale şi le-au plăcut foarte mult. Au filmat şi au făcut sute de fotografii pe care le-au organizat în câteva albume, arătându-le multora dintre prietenii lor. Au avut însă grijă să evite tot ceea ce ar fi putut şoca.

Aţi regretat decizia de a emigra? Nu am regretat niciodată decizia de a emigra. Singura dată, mai serios, a fost în decembrie 89, când aş fi vrut să fiu în ţară şi să particip nemijlocit la "revoluţie". Mi-a trecut însă repede. Altfel, suntem firi uşor adaptabile şi ne-am integrat imediat în noua societate.

V-aţi gândit să va mutaţi definitiv în România? Să mă întorc permanent şi definitiv, în niciun caz. Sistemul, cu o perioadă în ţară şi una afară este cel mai bun şi echilibrat, în situaţia mea. Să am acum vârsta la care am emigrat iniţial, nu cred că mi-aş mai pune problema să emigrez din ţară. Să muncesc în străinătate, în Europa, pentru un venit decent, asta aş face.

Orice loc din Europa se află la doar câteva ore distanţă. Posibilităţile de muncă, posturi calificate şi venit decent şi călătorie sunt din ce în ce mai normale şi la îndemâna tuturor. Tot ceea ce se cere este adaptabilitate, profesionalism, seriozitate şi deschidere spre noi experienţe.

Respectul faţă de diferenţele, obiceiurile şi cultura locală este o dovadă de maturitate şi adaptabilitate. Aş avea poate ceva de zis în legătura cu nivelul educaţiei în învăţământul superior, dar mai bine mă abţin. Trebuie să menţionez însă că nivelul şi calitatea acestuia, devenite informaţie publică în media externă duc la o atitudine circumspectă a angajatorilor străini faţă de diplomaţii romani. Si aşa Europa, şi mai nou America de Nord, este mult mai xenofoba decât Canada.