Uniunea Europeană trebuie să-și schimbe viziunea în ceea ce privește imigrația. Și Germania este conștientă de asta”, a declarat tăios premierul italian Giuseppe Conte luni seara la Berlin, într-o conferință comună cu Angela Merkel, care se foia vădit jenată.

Conte s-a aflat într-un mini-turneu diplomatic în Franța și Germania, pentru a-i informa pe liderii celor două țări-motoare ale Europei tocmai viziunea pe care noul guvern din Italia o are în legătură cu imigrația. Nici Macron, nici Merkel nu au reușit să zdruncine decizia Romei de a nu mai primi imigranți, anunțată sâmbătă de Matteo Salvini, ministrul de Interne și liderul de facto al cabinetului.

Pe 28 și 29 iunie, la Bruxelles este programat un summit considerat crucial pentru viitorul UE: liderii țărilor membre ar fi trebuit să se înțeleagă asupra măsurilor care să cioplească chipul unei noi Uniuni, capabile să facă față provocărilor.

La punctul unu pe agenda reuniunii figura reforma Zonei Euro, urmată de apărarea comună și de imigrație. Însă ultimele evenimente – scandalul Aquarius și criza politică din Germania – au împins problema imigrației pe primul loc, ceea ce amenință să submineze restul discuțiilor despre viitorul UE.

 

Menținerea coeziunii UE: o provocare imposibilă

Situațiile din Italia și Germania se bat cap în cap, astfel încât, rezolvând-o pe una, o inflamezi automat pe cealaltă. Iată de ce: Italia, împreună cu Grecia, sunt țările care au încasat frontal valurile de imigranți. Aici au fost cele două puncte de debarcare în Europa. Potrivit Acordului de la Dublin, Italia și Grecia trebuiau să înregistreze toți imigranții și să-i oprească oferindu-le cazare, hrană, educație, asistență medicală și religioasă etc. până li s-ar fi analizat solicitările de azil. Cei cărora cererile le-ar fi fost aprobate, trebuiau integrați în societate; ceilalți trebuiau extrădați într-o țară considerată sigură conform criteriilor ONU.

Așa ar fi trebuit să stea lucrurile teoretic. Practic, însă, covârșite de masele migratoare, Italia și Grecia au închis ochii, lăsând să treacă ilegal sute și sute de mii de oameni spre vestul Europei. Cum însă restul țărilor europene, și ele excedate de imigrație, și-au înăsprit paza frontierelor, mase mari de imigranți (care cresc dramatic de la o lună la alta) au rămas blocate în Italia și Grecia, sufocându-le.

Cele două fețe ale crizei

Roma (mai vocal) și Atena (mai cu surdină, dată fiind dependența sa de ajutoarele financiare ale UE) cer acum schimbarea Acordului de la Dublin și vor ca statele membre ale Uniunii să își asume solidar cu ele povara imigrației, preluând o parte dintre refugiați.

La Berlin, situația este diame tral opusă. Germania, îm preună cu Franța și țările scandinave, a fost principala destinație pentru masele de imigranți ilegali lăsate de plece de Italia și Grecia. Ministrul de Interne german, Horst Seehofer, a anunțat că va lua măsuri pentru ca nici un imigrant ilegal să nu mai intre în țară, cerând aplicarea ad litteram a Acordului de la Dublin.

Seehofer este și liderul Uniunii Creștin Sociale (CSU), o formațiune conservatoare din Bavaria, aliată tradițională a creștin-democraților Angelei Merkel. În landul Bavaria au loc alegeri pe 14 octombrie. CSU, amenințată de ascensiunea fulminantă a tânărului partid eurosceptic și anti-imigrație Alternativa pentru Germania (AfD), a înțeles că doar acțiunile concrete împotriva imigrației o pot menține la putere.

Mai mult, Seehofer a încheiat un acord cu omologii săi, miniștrii de Interne italian și austriac, formând așa-numita „Axă a Voinței”, pentru combaterea imigrației ilegale.

 

Între ciocan și nicovală

Gesturile ministrului său de Interne au luat-o prin surprindere pe Angela Merkel, care își vede subminată autoritatea de fronda lui Seehofer. Mai grav, riscă să-și piardă scaunul de cancelar.

Liderul CSU nu este dispus să dea nici un pas înapoi și a anunțat că partidul său iese de la guvernare dacă măsurile sale anti-imigrație sunt respinse. Or, ieșirea de la guvernarea a social-creștinilor ar duce la pierderea majorității și la prăbușirea cabinetului. Dacă însă Merkel acceptă măsurile CSU, explodează celălalt partener de guvernare, social-democrații de la SPD, susținători ai primirii masive a imigranților, ceea ce înseamnă același rezultat: căderea guvernului.

Singura concesie acceptată de Seehofer a fost o amânare a blocadei imigranților până pe 2 iulie. Adică după summit-ul UE. Unde Merkel, împreună cu Macron, speră să impună un plan pan-european de combatere a imigrației ilegale, care să mulțumească pe toată lumea. Un lucru aproape imposibil, apreciază specialiștii.

 

Se termină Era Merkel, începe Era Kurz

Macron și Merkel s-au întâlnit ieri la Berlin, împreună cu principalii lor miniștri, apoi într-un maraton tête-à-tête de patru ore. Consiliul franco-german ar fi trebuit să rezolve disensiunile dintre Paris și Berlin asupra viitorului Zonei Euro, cum ar fi înființarea unui Minister de Finanțe sau suplimentarea substanțială a bugetului. Aceste chestiuni au trecut însă pe planul doi, fiind detronate de criza imigrației care amenință însăși Uniunea Europeană ca entitate.

Colac peste pupăza de la Bruxelles, de la 1 iulie până la sfărșitul anului, adică exact perioada în care criza amenință să explodeze, președinția prin rotație a UE este preluată de Austria cancelarului Sebastian Kurz, un tânăr conservator prea puțin dispus să asculte de directivele venite dinspre Paris și Berlin. Și în jurul căruia au început să se strângă liderii altor țări: Italia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Danemarca.

Observatorii apreciază că alături de acest nucleu dur vor veni și alte țări care până acum au avut un mesaj mai moderat, dar care, încurajate de actualul curent, ar putea crea masa critică pentru bascularea Uniunii Europene.

O deputată germană descria plastic momentul: „Este sfârșitul metodei Merkel, care face întotdeauna prea puțin, prea târziu și cu frică față de viitoarele alegeri. De data aceasta, nu mai merge.