Republica Moldova. Începând cu data de 2 ianuarie, moneda de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc va fi euro. Decizia a fost anunțată de Banca Națională a Moldovei (BNM) vineri, 15 noiembrie.
Euro înghesuie dolarul, la stabilirea ratei leului
Conform unui comunicat al BNM, decizia de a stabili euro în calitate de monedă de referință are la baza orientarea economiei Republicii Moldova către piața Uniunii Europene. BNM mai spune că, astfel, vor putea fi reduse fluctuațiile cursului leului moldovenesc față de euro și diferențele dintre cursurile de cumpărare și vânzare ale euro. Cu beneficii pentru economie și reducerea costurilor de schimb valutar, susține banca centrală.
„Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial al Moldovei și principala sursă de remiteri și investiții străine directe. Datele oficiale arată că peste 60% din tranzacțiile comerciale și 70% din remiteri sunt în euro. Această monedă este cea mai populară în piața valutară locală. Schimbarea va contribui la stabilitatea cursului valutar, în beneficiul economiei. La fel, utilizarea euro ca monedă de referință este o decizie metodologică. Aceasta este menită să alinieze structurile financiare ale Moldovei cu cele ale Uniunii Europene. Fără a afecta politica monetară a BNM. Cetățenii și agenții economici nu vor resimți un impact direct, tranziția fiind una tehnică, cu scopul de a susține echilibrul macroeconomic și alinierea la standardele europene”, se arată în comunicatul BNM.
Integrarea financiar-bancară în spațiul european
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a discutat cu ambasadorul UE recomandările principale ale Raportului de extindere al UE, pentru anul 2024.
„Aceste discuții reflectă angajamentul ferm al BNM de a consolida parcursul european al Republicii Moldova. Prin adoptarea normelor UE, sectorul bancar al Moldovei va activa conform regulilor europene, ceea ce va permite sporirea interesului față de piața bancară autohtonă pentru investitorii europeni, creșterea concurenței în sector, sporirea calității serviciilor bancare și a securității tranzacțiilor, precum și beneficii pentru cetățeni”, a declarat Anca Dragu.
Împreună cu șeful delegației Uniunii Europene (UE) la Chișinău, Jānis Mažeiks, au fost discutate și progresele înregistrate în procesul de aderare la Sistemul Unic de Plăți în Euro (SEPA).
Recent, reprezentanții BNM au participat la sesiunile de screening bilateral. Acestea sunt o etapă a negocierilor de aderare la UE.
Pregătirea dosarului de aderare a Republicii Moldova la Sistemul Unic de Plăți în Euro, care a fost înaintat spre evaluare către Consiliul European al Plăților la data de 30 ianuarie 2024, a fost realizat cu sprijinul proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană.