Germania. Euro 2024 a fost nu doar o competiție fotbalistică ci și un spectacol al suporterilor celor 24 de echipe. Iar printre cei care au atras atenția gazdelor germane s-au numărat românii.
Mareea galbenă, care s-a revărsat pe străzile orașelor în care au jucat tricolorii lui Edi Iordănescu, a fost impresionantă. Românii în tricourile Naționalei au ocupat stadioanele și au făcut spectacol la toate meciurile la care au fost prezenți.
Euro 2024 pentru suporteri
Echipa națională a României s-a oprit în optimile de finală ale Campionatului European. Dincolo de jocul tricolorilor, gazdele au fost impresionate de suporterii naționalei noastre, în tricouri galbene, care au ocupat stadioanele. O publicație germană a făcut un top al galeriilor care și-au încurajat echipele la Euro 2024. Iar românii ocupă un loc fruntaș, pe podium.
Conform publicației germane Die Falsche 9, echipa lui Edi Iordănescu a fost susținută de aproximativ 106.000 suporteri români din tribune. Astfel, țara noastră a ocupat locul trei în acest clasament.
Pe lângă cei care au plătit bilete și s-au aflat pe stadion, mulți suporteri români au fost prezenți în zonele special amenajate, în țara gazdă. Ei au văzut meciul pe ecranele puse la dispoziție de organizatori.
Patru echipe naționale au avut mai mult de 100.000 de susținători la această competiție.
Suporterii români au dominat tribunele
La meciul de debut al tricolorilor, la Euro 2024, cu Ucraina (3-0), de la Munchen, dintre cei peste 60.000 de spectatori din tribune, 40.000 au fost români. Ucrainenii au avut 10.000 de suporteri în tribune, iar restul au fost neutri.
În meciul al doilea, pierdut, cu Belgia, naționala de fotbal a fost susținută, de asemenea, de un număr mare de suporteri. În tribunele din Koln au fost prezenți 20.000 de spectatori în galben. Românii au fost la egalitate cu suporterii Belgiei - Diavolii roșii, așa cum sunt cunoscuți.
În ultima partidă din grupe, la Frankfurt, în tribune s-au aflat 32.000 de suporteri români în galben.
La întâlnirea din optimile Euro 2024, cu Olanda, tot la Munchen, suporterii români au ocupat 14.000 de locuri. Este un număr egal cu cel al fanilor Olandei, conform datelor prezentate de ziarul german. Însă, neoficial, au fost mai mulți suporteri în galben, care și-au achiziționat bilete din alte surse.
Campionatul galeriilor la Euro 2024
Așa cum arătam mai sus, România s-a clasat pe locul al treilea la numărul de suporteri care au susținut echipa națională. Primele două locuri la Euro 2024, au fost ocupate de Germania și Turcia. Prima este țara gazdă, organizatoare, ceea ce explică numărul mare de susținători. Cea de-a doua, Turcia, are una dintre cele mai mari comunități în Germania.
Din datele publicației germane, românii au fost reprezentați de peste 106.000 de suporteri, la cele patru meciuri. Germania a avut în tribune un număr de 177.000 de susținători, iar Turcia a avut 150.000 de fani în tribune.
Cea de-a patra echipă națională care a avut o galerie de peste 100.000 de suporteri a fost Croația (103.000). Croații au ieșit din competiție după faza grupelor. Fostă vicecampioană mondială, în 2018, Croația a jucat doar trei meciuri la Euro 2024.
Pe ultimele locuri ale clasamentului s-au situat Cehia cu 38.000 de fani și Slovacia, cu 41.500 de suporteri în 4 întâlniri.