Echipa de fotbal a Germaniei s-a calificat în optimile de finală ale turneului final EURO 2020, după ce a remizat cu selecţionata Ungariei, scor 2-2 (1-2), în meciul ce a avut loc miercuri seara, pe Fussball Arena din Munchen, în Grupa F a competiţiei.
Ungaria a condus cu 1-0 şi 2-1, după golurile lui Adam Szalai (minutul 11) şi Andras Schaefer (68). Germania a înscris prin Kai Havertz (66) şi Leon Goretzka (84).
Germania a încheiat pe locul 2, cu 4 puncte, câte a avut şi Portugalia, ocupanta locului 3, echipă care a fost învinsă de Mannschaft în meciul direct (4-2). Franţa, cu 5 puncte, a câştigat grupa, considerată cea mai puternică de la această competiţie, iar Ungaria, cu 2 puncte, s-a clasat pe ultimul loc.
În optimi de finală, Germania va întâlni Anglia pe 29 iunie, pe stadionul londonez Wembley.
La Munchen, Ungaria a părut mult timp capabilă să reuşească una din cele mai mari surprize din istoria competiţiei în faţa unei echipe care a fost de nerecunoscut, departe de evoluţiile bune din primele meciuri de la acest turneu. Germanul Kimmich a ratat prima ocazie în minutul 4.
Ungaria a deschis scorul în minutul 11 împotriva cursului jocului, pe contraatac, prin Adam Szalai, cu o lovitură de cap, după o centrare de pe dreapta a lui Roland Sallai.
Germania, care ar fi fost eliminată în cazul unui eşec, a presat în căutarea egalării, însă a fost greoaie, lipsită de inspiraţie şi uneori de şansă, iar mulţi jucători au prins o zi slabă. Havertz a trimis periculos în faţa porţii (min. 17), apoi gazdele au ratat două ocazii într-un singur minut, 21, prin Hummels (bară) şi Ginter.
Ungaria s-a apărat foarte bine, supraaglomerat, şi aproape că nu a mai fost în pericol până în ultimul minut al primei reprize, când Havertz a avut o execuţie neinspirată.
Prima situaţie notabilă din actul secund a fost un şut destul de slab al aceluiaşi Havertz (52), apoi Ungaria a avut şansa golului la lovitura liberă a lui Sallai (62).
Germania a egalat cu şansă în min. 66, prin Havertz, după o greşeală a portarului Gulacsi.
Aproape imediat după reluarea jocului, Ungaria a trecut din nou în avantaj, Andras Schaefer profitând de o bâlbâială în apărarea Germaniei. Szalai, autorul primului gol, a pasat decisiv la această fază.
Kroos a ratat o mare ocazie prin Kroos, după o combinaţie cu Gosens (81).
Selecţionerul Joachim Loew a făcut schimbări cu caracter ofensiv, iar Goretzka a egalat în min. 84, la o fază de atac prelungită.
În al patrulea minut de prelungire, Sane a tratat foarte prost o fază care putea aduce victoria echipei sale şi câştigarea grupei. Germania a fost condusă cu 1-0 şi în precedentele meciuri de la acest turneu (0-1 cu Franţa şi 4-2 cu Portugalia). Ungaria a jucat la Budapesta primele sale partide de la EURO 2020, cu Portugalia (0-3) şi Franţa (1-1).
Ultimul Campionat European la care Germania a fost eliminată după faza grupelor a fost cel din 2004.
Mannschaft nu a trecut de faza grupelor la Cupa Mondială 2018. Observator UEFA pentru arbitri a fost grecul Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.
Germania şi Ungaria nu au mai fost adversare la un turneu final de la finala Cupei Mondiale 1954, câştigată de Mannschaft cu 3-2.
Ungaria nu s-a bazat la acest turneu pe cel mai talentat jucător al său, Dominik Szoboszlai, accidentat.
La EURO 2016, Germania a fost eliminată de Franţa în semifinale, iar Ungaria a fost învinsă de Belgia în optimi. Pentru Joachim Loew, EURO 2020 este ultimul turneu final ca selecţioner al Germaniei.
Germania este una din adversarele României în preliminariile CM 2022.