Desființarea clăcii și împroprietărirea țăranilor (1864), secularizarea averilor mănăstirești (1863) și dezrobirea țiganilor (1855 în Moldova și 1856 în Țara Românească) constituie primii pași făcuți de români pe calea emancipării sociale. Cine a gândit însă aceste reforme?
Înțepeniți în lecții de istorie tocite, care au ridicat și ridică în slăvi conducătorii vremurilor de aici sau de aiurea, ratăm, de cele mai multe ori, adevărurile simple, greu sau imposibil de tăgăduit. Referindu-ne la crearea României moderne, de exemplu, toate meritele și laudele alunecă, oficial, către Alexandru Ioan Cuza sau Regele Carol I. Nu intrăm în detalii, spațiul nu o permite, dar acțiunea Academiei Române din prima săptămână a acestei luni, când s-au sărbătorit 200 de ani de la naștere marelui om politic Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1917, Iași - 1 iulie 1891, Paris), n-ar trebui trecută cu vederea.
Dincolo de elogiile aduse prim-ministrului Principatelor Dunărene (așa cum erau numite, după Unirea din 1959, Moldova și Țara Românească), rămâne de consemnat punctul de vedere formulat de academicianul Eugen Simion: „Sunt calificat să vorbesc despre opera literară a lui Kogălniceanu, despre articolele, cuvântările și scrierile sale, dar să nu uităm, totuși, rolul omului politic care a fost Kogălniceanu. Toți românii ar trebui să știe cine a fost, de fapt, în spatele creării României moderne, cine a fost mintea sclipitoare, creierul...”.
Strategie „fără pripeală”
Fostul președinte al Academiei Române se apleacă ușor în față, confesiv: „Domnule, desființarea clăcii, dezrobirea țiganilor și secularizarea averilor mănăstirești - toate aceste mari reforme - ne-au adus în rând cu lumea. Dar ele n-au fost proiectele lui Cuza sau ale lui Carol I. Nu! Ele au fost gândite de Mihail Kogălniceanu. El este creatorul României moderne! Kogălni ce anu a preconizat o reformă graduală, „fără pripeală”, cum o numea el însuși, în timp ce o altă ramură a liberalilor, în frunte cu C. A. Rosetti, voiau o schimbare radicală. A ieșit cum a gândit Kogălniceanu, adică bine”.
Cuza cu susținerea, Carol cu rigoarea
Eugen Simion nu-i șterge cu totul din cartea faptelor mărețe pe Alexandru Ioan Cuza și pe Carol I: „E adevărat, Kogălniceanu a fost susținut de domnitorul Cuza, normal, doar el îl numise primministru. La fel de adevărat precum faptul că Regele Carol I a adus rigoare, a gestionat această bază creată înainte de marile reforme. Kogălniceanu a propus o evoluție organică, o filosofie organistă, care să păstreze și tradițiile culturii noastre. Ideile lui au fost îmbrățișate ulterior de Maiorescu, Eminescu, Iorga sau Hașdeu”.