Eugen Ovidiu Chirovici vine la Bookfest

La Bookfest va avea loc prima întâlnire cu E. O. Chirovici, după apariția Cărții oglinzilor, primul său roman tradus în 39 de limbi și primit cu entuziasm atât de public, cât și de critica literară.

Așadar, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, la standul Editurii RAO, va avea loc un eveniment dedicat celui mai tradus autor român și celei mai recente cărți publicate de acesta, Cartea secretelor, apărută în peste 20 de țării printre care Anglia, Olanda, Germania, Franța, România.

Cititorii vor avea ocazia să-i pună întrebări, să afle mai multe despre viața unui scriitor pentru publicarea căruia mari edituri din Europa au licitat sume impresionante. 

Iată ce scria Daily Telegraph la apariția Cărții secretelor în Anglia: „O colecție de scamatorii încântătoare... Dacă moda romanelor polițiste atât de minuțios construite pare să fi trecut, asta se întâmplă probabil și pentru că puțini scriitori sunt în stare să ofere astăzi ceea ce oferă Chirovici.”

E. O. Chirovici este unul dintre cei 11 invitați speciali ai proiectului „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest” (29 mai – 2 iunie 2019, Romexpo), într-un program conceput pentru a celebra diversitatea în literatură.