Consultările cu rezultate prestabilite sau doar cu părți interesate care împărtășesc aceleași opinii cu inițiatorii sunt invariabil o idee proastă, fiind folosite pentru a justifica acțiuni pe care autoritățile au decis deja să le adopte.
Când Comisia Europeană își consultă cetățenii pe un subiect, ar trebui să nu se aplece doar asupra punctelor de vedere „corecte” pe care dorește să le audă, relatează de la Bruxelles publicația EU Reporter. Recenta consultare a Comisiei privind politicile de control al tutunului sugerează că aceasta consideră că știe deja răspunsul "corect" la o întrebare crucială, constată EU Reporter într-un material publicat săptămâna aceasta.
Consultarea publică inițiată de Comisia Europeană pentru evaluarea cadrului legislativ privind controlul tutunului s-a încheiat în luna mai și încă se așteaptă rezultatul acesteia. Un subiect important în descurajarea fumatului este rolul pe care produsele alternative cu tutun îl pot avea în a-i determina pe fumători să renunțe la țigări. “Dar este greu să nu ne temem că această consultare presupus a fi aprofundată va oferi mai degrabă un răspuns superficial, care pune semnul egal între fumat și consumul de tutun în toate formele sale,” scrie EU Reporter.
Consultarea a recunoscut necesitatea de asigurare a faptului că elaborarea politicilor publice trebuie să se desfășoare într-o manieră deschisă și transparentă, pe baza celor mai bune dovezi disponibile și cu o implicare susținută a părților interesate. Recunoaște, de asemenea, că există potențiale lacune de informații care trebuie identificate și că sunt necesare mai multe dovezi, susținute de date mai bune. Cu toate acestea, subliniază EU Reporter, doar o singură întrebare inclusă într-unul dintre cele cinci chestionare s-a referit la o potențială contribuție pozitivă în controlul tutunului din partea noilor categorii de produse. Toate celelalte întrebări despre aceste produse s-au concentrat exclusiv pe riscurile pentru sănătate, ignorând modul în care dispozitivele pentru vaping și noile produse din tutun reprezintă o alternativă mult mai sigură la fumat, se arată în material.
Comisia Europeană și-a încălcat propriile norme. Postările private ale cetățenilor UE, în vizor
Comisia pare să se mulțumească uneori să lase un organism al ONU, anume Organizația Mondială a Sănătății, să stabilească agenda în acest domeniu, mai notează jurnaliștii de la EU Reporter, subliniind că CE și-a încălcat propriile proceduri prin faptul că nu a consultat statele membre înainte de a reprezenta Uniunea Europeană la un grup de lucru cu OMS pentru înăsprirea normelor privind publicitatea și regulile de sponsorizare în industria tutunului.
Activitățile comerciale din domeniul tutunului sunt deja reglementate foarte strict în UE dar, cu toate acestea, grupul de lucru ar vrea să extindă normele încât acestea să vizeze chiar și postările unor persoane private în rețelele de socializare, publicarea în reviste științifice a rezultatelor studiilor științifice și comunicările companiilor despre produsele lor pe site-urile de recrutare a angajaților sau în comunicări cu investitorii și alți parteneri.
Asociația europeană a consumatorilor susține o reglementare proporțională cu riscurile
În același timp, în Parlamentul European, subcomisia pentru sănătate publică (SANT) analizează un proiect de raport privind bolile netransmisibile, ce include o secțiune privind tutunul și rolul produselor cu nicotină mai sigure, precum dispozitivele pentru vaping. Definițiile pe care le folosește, însă, au pus în gardă organizația europeană de apărare a drepturilor consumatorilor ETHRA (European Tobacco Harm Reduction Advocates). Aceasta reunește asociații naționale ale consumatorilor, experților în sănătate publică și partenerilor științifici și a trimis o scrisoare membrilor Comisiei SANT, în care își expune îngrijorările.
Potrivit scrisorii ETHRA, citată de EU Reporter, organizația este îngrijorată de faptul că "consumul de tutun", mai degrabă decât fumatul, a fost identificat în proiectul de raport ca fiind un factor de risc pentru bolile netransmisibile. "De fapt, inhalarea componentelor toxice rezultate prin ardere este cea care cauzează efectele nocive ale fumatului ... nu pur și simplu consumul de tutun", continuă scrisoarea. "Claritatea și acuratețea sunt vitale pentru elaborarea unei politici eficiente".
ETHRA subliniază faptul că încurajarea fumătorilor să treacă la un produs cu nicotină mai sigur care nu implică ardere poate fi o modalitate eficientă de reducere a fumatului. Consideră binevenită secțiunea din raport care solicită o monitorizare a evaluărilor științifice privind riscurile pentru sănătate legate de țigările electronice, produsele din tutun încălzit și produsele noi din tutun.
O preocupare majoră însă este sugestia din proiectul de raport potrivit căreia riscurile utilizării acestor produse ar trebui să fie comparate cu cele ale consumului altor produse din tutun. Produsele cu nicotină mai sigure sunt alternative la fumat, astfel încât evaluările de risc ar trebui să compare utilizarea acestora cu fumatul, nu cu consumul altor produse care conțin tutun.
ETHRA susține că aceste aspecte se referă la principiile de bază ale proporționalității și nediscriminării în reglementarea pieței interne a UE. După cum se arată în scrisoarea citată, "credem că aplicarea riguroasă a acestor principii fundamentale ar schimba abordarea actuală privind produsele cu nicotină mai sigure. Aceste principii justifică o reglementare proporțională cu riscurile, cu o distincție critică între produsele care ard tutunul (dăunătoare) și cele care nu implică ardere (mult mai puțin dăunătoare).” ETHRA reprezintă 27 de milioane de consumatori din UE de produse cu nicotină mai sigure, precum produse pentru vapat, produse moderne cu nicotină pentru uz oral, snus și produse din tutun încălzit.
Produsele cu nicotină mai sigure sunt un mijloc cunoscut și eficient de renunțare la fumat, dar există riscul ca traiectoria actuală de elaborare a politicilor în cadrul Comisiei, Parlamentului European și statelor membre să conducă la consecințe neintenționate grave, concluzionează jurnaliștii de la EU Reporter. O reglementare restrictivă va duce inevitabil la dezvoltarea unei piețe negre, dincolo de protecția sănătății publice. Cel mai grav este că ar putea duce la creșterea numărului de cetățeni europeni care continuă să fumeze țigări - și să moară din această cauză.