De ce a eșuat Rezistența anticomunistă în România? Cauzele externe și interne ale eșecului Mișcării de Rezistență

De ce a eșuat Rezistența anticomunistă în România? Cauzele externe și interne ale eșecului Mișcării de Rezistență.

Rezistența Românească Anticomunistă sau Mișcarea Națională de Rezistență reprezintă numele generic al unui sistem de acțiuni coordonate și grupuri care au acționat în România în intervalul 1944-1958, cu unele extinderi până la începutul anilor 70.

În această mișcare au fost implicați de la ofițeri superiori ai Armatei Regale, la foști legionari, țărani înstăriți nemulțumiți de colectivizare și naționalizare, studenți exmatriculați pe motivele dosarului părinților, femei și bărbați din zonele rurale ale României.

Lor li s-au adăugat foști legionari care se predaseră aliaților în 1945 și care, dovediți a nu fi participat la crimele legionare au acceptat să fie instruiți de serviciile secrete americane și parașutați în teritoriul României, pentru a lua legătură cu grupurile de rezistență sau a-i sprijini logistic.

Rezistența  - debuturi și organizare

Perioada 1944-1948 este a luptei comuniștilor cu foștii aliați de la 23 august 1944 pentru controlul puterii. Un grup de ofițeri și intelectuali precum generalul Aldea,  intelectuali și militari ca Manu, Eftimiu, Olteanu, Fărcășanu, Comăniciu au încercat să creeze un plan de rezistență la nivel național cu accent pe zonele muntoase.

Mulți dintre ei au fost arestați încă din 1946. Naționalizarea și colectivizarea au făcut ca alte nume de ofițeri. țărani să se grupeze pe zone: Grupurile Blănaru, Arnăuțoiu, Haiducii Dobrogei, personalități ca Ion Gavrilă Ogoranu, Gogu Puiu, Vasile Motrescu, familii de țărani ca Elisabeta Rizea și soțul ei, precum și alte persoane s-au distins în lupta de rezistență. Mulți au fost lichidați în teren, alții arestați, întemnițați, executați, ori torturați și condamnați la ani grei de temniță.

„Necunoscuta Kim Philby” și eșecul Rezistenței Românești

Anglo-americanii chiar au avut de gând, cel puțin până în momentul morții lui Stalin să organizeze rețele de luptători clandestini care să fie trimiși în statele comuniste, inclusiv în România pentru a lupta contra comuniștilor Emigrația politică românească făcea lobby puternic.

Totuși, ghinionul a fost reprezentat de un spion britanic, Kim Philby (1912-1988) care fusese recrutat de sovietici făcând parte din Cercul de la Cambridge la începutul anilor 30. Acesta a fost infiltrat în serviciile britanice de spionaj fără ca acestea să realizeze că el era agent sovietic. Abia în 1963, s-a aflat acest fapt, ulterior, Philby fiind trimis la Beirut din 1956 și de acolo reușind să fugă la Odessa în URSS, unde a murit în 1988. la Moscova.

În perioada constituiri Rezistenței Românești, Philby a activat la Istanbul, canal folosit de democrații români și la Washington DC, de unde a transmis sovieticilor informații clare despre încercările de rezistență. Așa se face că Securitatea după 1948 intercepta rapid atât cuiburile de rezistență cât și parașutările Aliaților. Așadar, în intervalul 1947-1948, Philby a transmis sovieticilor din interiorul serviciilor britanice, detalii prețioase.

Rezistența sacrificată de regândirea strategiei de către Aliați

Anii 50, o dată cu apariția arsenalului nuclear american și sovietic au accentuat ideea că două blocuri nu se puteau confrunta deschis. De aceea, din anii 50, ideea sroijinului acordat rezistențelor anticomuniste a fost luat de consolidarea democrațiilor neafectate de comnism și de înarmarea NATO. mai ales după apariția Tratatului de la Varșovia. Destalinizarea începută de Hrusciov a contribuit și ea la regndirea strategiei.

Rezistența și eșecul intern

Practic, colectivizarea și industrializarea s-au făcut brutal. În Argeș și în Vrancea, contra țăranilor s-au folosit tancurile. În zonele de cîmpie, era tot mai greu să se lupte cu comuniștii, iar aceștia au lăsat la urmă colectivizarea zonelor montane și submontane, ceea ce a făcut ca rezistenții din munți să nu mai fie ajutați de către țărani.

În plus, pedepsele dure, propaganda potrivit căreia rezistenții erau fasciști, legionari, exploatatori a făcut ca țăranii să se izoleze de ei. Începutul modernizării satelor, orașelor, accesul la șantiere, locuri de muncă în uzine, migrația la oraș au făcut ca grupurile de rezistență decimate de asasinate, arestări, execuții să se dizolve treptat.