Cercetătorii olandezi au decoperit că abuzul de filme horror poate să provoace tulburări ale circulaţiei sangvine şi, în special, o coagulare anormală a sângelui.
Cercetătorii de la Universitatea Leiden din Olanda au ajuns la această concluzie în urma unui studiu efectuat pe 24 de voluntari. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri. Primul grup a vizionat "Insidious", un film SF horror lansat în 2010, în timp ce al doilea grup a urmărit "A year in champagne", un documentar despre metodele de fabricare a şampaniei, realizat în 2015.
Tinerii au fost supuşi unei racolări de sânge înainte de a vizona filmele şi după. Totodată le-a fost interzis să fumeze sau că consume alcool pe durata experimentului.
Rezultatele experimentului au fost următoarele: 57% dintre voluntarii care au vizionat filmul horror "Insidious" au prezentat concentraţii anormal de ridicate ale factorului VIII (factor antihemofilic A), o proteină prezentă în plasma sagnvină şi care participă la procesul de coagulare. Odată cu creşterea cantităţii proteinei din organism se măreşte şi riscul de producere a cheagurilor, care pot să împiedice circulaţia sangvină şi să declanşeze astfel trombozele venoase, informează site-ul topsante.fr, citat de Mediafax.
Studiul cercetătorilor olandezi a fost publicat în revista British Medical Journal.