Este Lupul Șchiop, Dromikete? Mâine, poimâine, coborâm pe Marte! Gemenii au nevoie de o tactică nou, Peștii sunt solicitați

Este Lupul Șchiop, Dromikete? Mâine, poimâine, coborâm pe Marte! Gemenii au nevoie de o tactică nou, Peștii sunt solicitați

Pe 17 octombrie s-au născut Arthur Miller, Rita Hayworth, contele de Saint-Simon, Viktor Tretiakov, Eminem, Tarkan, Dragoş Protopopescu, Ştefania Velisar-Teodorescu, Maria Vicol, Alexandru Dima.

Încă o zi monotonă de toamnă, poate ploioasă - poate frumoasă, cel puţin din punct de vedere astrologic. Nu avem de ce să ne temem, decât de noi înşine!

În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții Proroc Oseea, Andrei Criteanul.

Tradiţional, începe o perioadă de trei zile de sărbători dedicate lupilor. 17,18 şi 19 octombrie sunt zilele Lucinilor, lupi aparte, fraţi de cruce cu Lupul Şchiop şi cu Lupii de Foc, numiţi aşa după numele Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, pe care-l pomenim pe 18 octombrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, aceste sărbători ale lupilor veneau demult, aşa de demult că oamenii munceau mai tot timpul, nu se „inventase” săptămâna modernă şi calendarul cezarului, dar se odihneau şi se distrau la sărbătorile lupilor, 52 sau 54 în tot anul. Mereu grupate în trei zile, ca să petreacă lupul, adică geto-dacul, cum trebuie.

Legenda geto-dacică spune că haiticul lupilor cenuşii, astăzi îi numim Lucini, era puternic şi fără teamă de nimic. Dar se temea de un singur lucru: de Marele Zimbru de la Est. La vestea că Lupul de Foc l-a învins şi l-a descăpăţânat pe teribilul zimbru, lupii cenuşii l-au chemat pe Lupul de Foc să le fie şef şi rege.

La ziua hotărâtă toţi lupii mari şi mici l-au aşteptat pe Lupul de Foc. A apărut într-un târziu, abia târându-se, cu o labă din faţă ruptă şi străpuns de coarnele zimbrului. S-a uitat la toţi cei de faţă, hrănindu-se cu dragostea şi mila lor, a hăulit odată prelung cum făceau numai dacii şi a căzut la pământ, mort. Cei de faţă au rămas ca de piatră.

Când, minune, din lupul mort se ridică alt lup, Lupul Şchiop, mai mare şi fioros şi cu colţi de aur, care lup se găseşte pe toate semnele heraldice daco-getice, îl însoțește, uneori, pe Cavalerul Trac. Lupul Şchiop îi priveşte cu dragoste pe fraţii lui lupi şi le spune: "Fraţilor, mulţumesc că m-aţi chemat să vă fiu rege. Dar destinul meu este altul. Marii Zei mi-au dăruit nemurirea, dar trebuie să-i slujesc pe ei şi pe Zeii care vor veni. Cât sunteţi cuminţi şi vă vedeţi de treaba voastră de lupi, din partea mea nu aveţi de ce vă teme, eu îi muşc de inimă doar pe trădătorii de ţară, pe cei care asupresc copiii şi pe văduve, pe hoţi şi amăgitori!"

Şi Lupul Şchiop a plecat, cum altfel, şchiopătând... vibrând în aerul toamnei, pentru că este o fiară magică, supusă altor legi ale fizicii, acum în Univers, acum în Plurivers, energie și materie, fiind imaterial şi foarte material când îi muşcă de inimă, sau de ficat, le suge măduva oaselor celor care păcătuiesc grav, mortal, împotriva Legii Vechi!

Evident, o legendă, o pildă, o fabulă după modelul grecesc, care relatează un fapt istoric al geto-dacilor. Eu, personal, cred că este vorba de regele Dromichete, se pare că, Dromikete de fapt. Unii susțin, cu motivele lor, că grupurile ”chi”, ”ghi”, ”ce”, ”ci”, etc au apărut mult mai târziu, nu sunt latine și nici geto-dacice. Eu nu știu ce să spun, doar vă informez.  Umbla vorba că o săgeată l-a ologit pe marele rege şi mergea sprijinindu-se în suliţă. Iar „reînvierea” lupului aminteşte de pasărea Phoenix a aheilor!

În mod voit am alăturat în titlu două concepte. Unul antic și celălalt spațial, al viitorului. Suntem, tot timpul, între trecut și viitor!  

Dar, într-adevăr, mâine, adică poimâine, pe 19 octombrie, sonda spațială ”Schiaparelli” va coborâ pe Marte. Sigur, dacă totul o să mergă bine. Sonda a fost lansată pe data de 14 martie, anul acesta, de ziua de naștere a celebrului astronom Giovanni Schiaparelli, (14 Martie 1835 – 4 Julie 1910). Astronomul italian a fost celebru pentru ”canalele de pe Marte”, de fapt o iluzie optică, des întâlnită printre cei care își ruinează vederea uitându-se prin telescoape. Nu este o ”eroare de traducere” cum susține Wikipedia, bun, susține multe lucruri discutabile, este opera subculturii netului, nu a unor savanți enciclopediști. Iluzia de care vorbesc mi s-a întâmplat și mie. Este vorba de faptul că omul are o vedere ”creatoare”. Vedem și ce nu există! Un exemplu simplu: oricine știe că pe fundul de ochi există ”pata oarbă” unde este conexiunea nervoasă, care nu are senzori optici. Ar trebui să vădem cu o gaură în mijlocul imaginii. Dar, nu se întâmplă așa. Creierul extrapolează, inventează și acoperă ”pata oarbă”! Așa este și cu iluzia telescopului. Există tendința, iluzia optică, ca două puncte să fie unite, să facă o linie. Așa s-a întâmplat și cu Schiaparelii. Harta lui, cu Marte tăiat de o rețea de canale, a inflamat multe imaginații și a fost subiectul multor creații SF. Și a existenței vieții pe Marte. Mai mult, unii susțin că omenirea a emigrat de pe Marte, când condițiile de acolo au devenit ostile vieții. Sonda spațială TGO (Trance Gas Orbiter) care poartă pe ”Schiaparelli” a fost lansată de o puternică rachetă Proton de la cosmodromul Baikonur, de lângă Lacul Aral. Este o colaborare europeano-rusă, între European Space Agency și Roscosmos, sursă ”Futurism”, de aceea cam învăluită în secret. Sunt multe tehnologii revoluționare în acest proiect și multe tehnici proprietare. Paza cosmodromului a prins și îndepărtat, în zilele premergătoare lansării nu mai puțin decât 27 de ”turiști” foarte interesați de secretele tehnologiei spațiale.

Dacă, pe 19 octombrie, ”Schiaparelli” va ajunge pe suprafața lui Marte, va fi o nouă victorie a bătrânului continent. Eu îi țin pumnii, degetele încrucișate și alte semne de noroc. La unele triburi din Africa se ține mâna peste gură! Cum ar trebui să facă mulți, foarte mulți de la noi! Dar asta este o altă poveste și eu nu fac politică, sunt doar un pustnic în rodaj, din Prahova submontană, cu jurământ de sărăcie, asceză și abstinență, cum este canonul atonit.

Acum mă duc să văd un film despre Marte. Cred că ”Total Recall” cu Schwarzy. Cel mai nou, cu Colin Farell, este o porcărie, nici nu am putut să mă uit la tot filmul. De ce americanii văd un viitor sumbru, gen ”Mad Max” sau ”Total Recall”? Atâta îi duce capul? Sau, sunt niște fini cunoscători ai naturii umane?

Multe întrebări, retorice. Răspunsurile sunt conținute în întrebare. ”Elementar” cum ar spune Sherlock Holmes! Așa că nu mai este mult până la exodul marțian, prea mulți oameni cu prea mulți bani se ocupă de acest lucru și mi-l amintesc numai pe Elon Musk, așa că o să ajungem și pe Marte!

Nu o să fie mâine, președintele american a promis că până în 2030, mâine este, doar, în definitiv, o altă zi! 

 

BERBEC   Nu te lăsa atras în discuții ce par importante, la serviciu, sau, acasă. Astăzi evită orice convorbire, negociere, târguială,  care duce către stabilirea unei înţelegeri în care ai obligaţii. Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală – stelele îţî sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. De fapt, pentru un procent dintre Berbeci, pare, poate a fi o nouă relaţie sentimentală. Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai!

TAUR    Zi mediocră, tipică de toamnă, în sensul că trebuie să te limitezi la activităţile obişnuite. Nu reacționa disproporționat, lumea nu are nimic cu tine, vremea mohorâtă și cenușie e de vină! Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale profesionale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai.  Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu.

GEMENI   Ai nevoie de o nouă tactică ca să poţi avansa pe drumul tău. Se pare că începi o etapă nouă în viaţa ta. Nu te grăbi, nu fii superficial, astăzi analizează bine, înainte de a lua o decizie! Astazi investeşte în relaţii umane şi în dragoste. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă,  Leu, sau Scorpion, sau alte zodii din semne de foc și apă, te va ajuta, sau mai curând poate să te ajute. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. O veste bună şi una mai puţin bună, dar din fericire veştile nu sunt legate între ele. Nu te lăsa dus de nas de intrigi şi bârfe!

RAC   Ambianța pare liniștită, astăzi nimeni nu vrea scandal, la serviciu, sau acasă. Probabil că nu vor s-o înceapă de luni. Însă, fii atent, nu uita: pace și prietenie, nu au fost și n-o să fie! Evită sau amînă orice întîlnire sau decizie importantă şi petrece ziua într-un cadru plăcut şi confortabil.  Discuţiile, însă, sunt bine aspectate. La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă!

LEU  Simțul tău al datorie merită laude. Dar, nu le aștepta! Modul primitiv în care e condus locul în care lucrezi exclude motivarea inteligentă. Așa că, dacă nu ai speranțe, nu ai nici decepții! Evită neglijenţa şi dezordinea în lucrări, fie că este vorba de hârtii sau fişiere electronice. Nu este nimic negativ, eşti în plină formă, dar uneori, influenţa negativă a lui Mercur provoacă dezordine. Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului!

FECIOARĂ   Te îngrijorează o situaţie din familie, ba nici la muncă treburile nu merg prea bine. Stelele îţi şoptesc să ai încredere, viitorul îţi e favorabil, o să macine morile zeilor și pentru tine! Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus. Ceva mişcări în faţa ferestrei deschise, dimineaţa. Sau poţi fugi cu căţeluşul prin parc. La serviciu dai dovadă de nepăsare, de “poker face” care nu sunt pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri… nu te lăsa impresionat şi continuă!

BALANŢĂ   Conjunctura indică relaţii bune, astăzi, cu semnele de foc şi apă. În special Berbecii şi Leii îți sunt favorabili, te pot ajuta. Dar, evită semnele de pământ şi în special semnele de aer. Profită de favorurile stelelor şi comunică cu anturajul. S-ar putea să ai surprize plăcute. Soarele ghideză acţiunile tale în sensul cel bun. Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei care profitând de faptul că te afli „pe caii cei mari” vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.

SCORPION   Ai o idee, ceva important, sau la care ţii foarte mult şi eşti nerăbdător să-o vezi realizată. Stăpâneşte-ţi grabă, pentru că după cum ştii, strică treaba și vezi dacă ai resursele necesare. Lasă ambiţiile şi vanitatea de o parte şi bucură-te de toamnă, de vremea capricioasă. Perioada zilei de azi este pentru cei născuţi sub semnul de apă al Scorpionului o perioadă splendidă ca sa admire natura (ploaia) sau natura umana. O mică supărare dar pe total zi – ziua îţi este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii.

SĂGETĂTOR  Ritmul corporatist te ucide! Apără-te, nu sta ca prostul! Din ”înțelepciunea comunismului”:  Ei se fac că te plătesc, fă-te și tu că muncești, pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!  Pune-te pe treabă cu multă hotărâre şi tenacitate. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Pe de altă parte, nu uita că perseverenta oarba este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Doresti mai multa claritate si lumina. Timpul rezolva totul!  

CAPRICORN  Treci printr-o perioadă de oboseală cronică, urmare marilor eforturi.  Sfatul stelelor e să-ţi oferi o zi liberă, nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale! Concentrează-te pe problemle importante care te interesează personal! Toate trebuie să iasă astăzi. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă. Seara favorabilă relaţiilor sociale sau de amor – poate un spectacol, poate o cină în doi. Atenţie la stările emoţionale, nu te lăsa ofensat, sau întristat din nimicuri!

VĂRSĂTOR  Ești pe punctul să explodezi! Stăpânește-te, fii calm, găsește argumente și lămurește situația. Alexandru Macedon nu a desfăcut nodul gordian, l-a tăiat cu sabia! Fii ferm, dar politicos. Astăzi ai dificultăţi să te adaptezi la ambianţă, la ritmul impus. Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu. De obicei tensiunile produc alte tensiuni şi lipsă de productivitate. Şi tu nu vrei asta! Pe seară, poate un masaj, poate un bazin, pot să-ţi reducă din suma tensiunilor provocate de griji.

PEŞTI     Eşti, din nou, foarte solicitat la serviciu şi acasă. Ai nevoie de mai multă energie, de mai mult efort. Azi poţi să rezolvi treburile printr-o mai bună organizare, dar şi prin... amânare! Horoscopul tău este favorabil. Dar, atenţie la sănătatea ta şi a celor din jur. Poţi să găseşti mici prilejuri să-ţi rotunjeşti veniturile. Trebuie să faci bani cum ai mai făcut, orice inovaţie, orice noutate este dăunătoare. Protejează-ţi sănătatea, evită oboseala şi fii selectiv în ceea ce mănânci. Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile, fie în afaceri, fie în dragoste – abundă, dar nu fac mult zgomot. Discreţia a însoţit întotdeauna succesul. Astăzi, mai mult ca oricând!