Cam complicat, să fii un jurnalist chitit să demonteze tâmpenii, dar asta este viața pe niște meleaguri unde nervii sunt mai importanți decât gândirea lucidă, iar emoția trece deseori nu numai înaintea rațiunii, dar și a disponibilității de a verifica în Carte dacă ceea ce-ți vine să dai pe gură sau pe tastele laptopului are vreo legătură cu realitatea. Nici nu s-au stins bine, în evidențele realităților medico-legale consemnate, ecourile idioțeniilor cu privire la circumstanțele și cauzele care au dus la decesul actorului Bogdan Stanoevici, că o nouă inepție a inundat rețelele sociale și canalele media.
Totul a plecat de la un anunț public făcut medic de familie, de țară, doctorul Cătălin Petrencic, excedat probabil nu de lupta cu boala, chestie pentru care s-a pregătit, ci de lupta cu prostia, chestie pentru care nu l-a pregătit nimeni.
Astfel, medicul a anunțat că toate persoanele care refuză vaccinarea anti Covid-19 vor fi scoase de pe lista sa de medic de familie. Argumentul doctorului este acela că nu va mai putea fi medicul celor care nu au încredere în el:
„Am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea”
„Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienții care nu cred în recomandările pe care le fac. Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovada că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă. În cei 33 de ani de practică, am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări și nu am avut reacții adverse decât foarte puține și minore.
Cred în vaccinuri, chiar și în cele nou apărute sau schimbate în acești ani. Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importantă a activității de prevenție. În toți acești ani, am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil și i-am cerut să-și ia fișa și să se mute la alt medic. Ceea ce a și făcut.”
De aici, de la anunțul făcut de doctorul Petrencic au început o serie de cotcodăceli. Fie din considerente politico-demagogice, fie din histrionisme aflate în prag de menopauză, fie din marketing avocațial, fie din neștiință de carte, sau chiar din prostie pură, un cor întreg de gâște fără de Capitoliu, și de curcani umflați de tărâță, au început să strige și să-l amenințe pe doctor cu pușcăria, cu focul veșnic, cu abuzul în serviciu, cu Hipocrate, care cu ce a găsit în sertarul de lângă cel cu tacâmuri, polonice, dopuri de plută și strecurători, sau în trusa de scule a micului gospodar.
Un medic poate refuza absolut legal un pacient
Au făcut-o mai toți vehemenții, pe câmpiile veșnice ale vorbitului în scop de alungat tăcerea! De ce spun asta? Pentru că un medic poate refuza absolut legal un pacient, cu excepția situației de urgență medicală, dacă medicul simte că ceva alterează relația medic-pacient, relație în afara căreia nu poate exista actul medical. În franceză îi zice „droit de rétractation”. Și pe acolo bântuie această prevedere legală, și nu doar pe acolo, ci în mai toată lumea civilizată. Nu știu, dincolo de Cercul Polar, cum o sta treaba cu relația șaman-eschimos.
Faptul că un medic poate refuza orice pacient, este în mod cert în folosul ambilor, dar mai ales în cel al pacientului, oricât ar părea de surprinzător. Actul medical poate fi puternic perturbat de starea negativă pe care un pacient o poate induce medicului, cu posibile consecințe grave asupra stării de sănătate a pacientului. Asta a și fost rațiunea acestei prevederi.
Excepția, cum am arătat, este constituită doar de situațiile urgență. Este firesc, o situație de urgență poate fi prezentată de pacientul beat pulbere, înjunghiat de tovarășul de ciroză hepatică, căruia doctorul trebuie să-i oprească hemoragia, chiar dacă pacientul îl înjură pe medic de mamă sau de copii și încearcă să-l muște de mână, pentru că altfel nenorocitul moare, iar societatea pierde o valoare.
Spun eu toate astea?
Nu, sunt spuse de Articolul 664, din Legea 95/2006, privind „Reforma în domeniul sănătății”:
„(1) Atunci când medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moașa au acceptat pacientul, relația poate fi întreruptă:
- a) odată cu vindecarea bolii;
- b) de către pacient;
- c) de către medic, în următoarele situații:
(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite;
(ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic.
(2) Medicul va notifica pacientului, în situația prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (ii), dorința terminării relației, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătății pacientului.”
Excepție, cazurile de urgență!
Așadar, un medic poate refuza asigurarea asistenței medicale, sau întrerupe relația anterior acceptată, atunci când pacientul manifesta o atitudine ostilă și/sau ireverențioasa față de medic. Excepție, cazurile de urgență! După cum unii dintre noi știm, „ostil” înseamnă „potrivnic” iar „ireverențios” înseamnă „care dovedește lipsă de respect”, „lipsit de considerație”.
Păi, în afară de a-ți scuipa doctorul, sau a-i pune materii fecale pe clanța ușii cabinetului, ce poate fi mai potrivnic, adică mai „ostil”, mai lipsit de respect, de considerație, adică mai „ireverențios”, decât să-ți tratezi medicul cu neîncredere, să-i desconsideri capacitatea profesională, să-i arăți că are o conduită profesională dubioasă? Evident, într-o atare situație, aceea în care pacientul nu-și investește medicul cu încredere, este potrivnic-ostil atitudinii sale profesionale, nu dă doi bani pe el, dar nici nu se duce la altul, în care să aibă încredere, nu mai rămâne decât ca medicul să procedeze la ruperea și „de iure” a relației medic-pacient, ruptă „de facto” de către pacient. O fi greu de înțeles? Se pare că da!
„Cătălin are o istorie ca un roman”
Să vedem și cine este acest doctor! Ni-l descrie un coleg de breaslă, prin niște rânduri nu știu de unde culese, de bine-cunoscutul medic psihiatru, Dr. Gabriel Diaconu:
„Cătălin are o istorie ca un roman. Multe televiziuni i-au filmat cabinetul și i-au spus povestea. E povestea tipica a orășeanului care, deși putea avea o carieră strălucită la catedră (e coautor la una din cărțile de anatomie a catedrei UMF București), a ales sa îngrijească oamenii necăjiți din fundul lumii.
În 2006 a ieșit Dunărea din matca și a distrus tot ce avea, cabinetul, casa. Tot. A trăit în cort, unde și-a văzut și de pacienți, când a venit DSP în loc să-l ajute l-au amendat pentru ca își desfășura activitatea în „condiții necorespunzătoare”. Atunci a venit ministrul Nicolăescu și a maturat cu DSP - ul.
Cătălin e genul pasionat. Naște. Suturează. Îndreaptă oase. Are o minte de finanțist extraordinar, el ne-a făcut toate calculele cu care am mers la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și el este cel care a făcut de doua ori harta deficitului de medici din România, care a stat la baza multor rapoarte naționale, punând fiecare cabinet din tara asta pe Google-maps. El e un făurar.
Gabriel Diaconu: În 2006 l-am cunoscut, la inundații
În 2006 l-am cunoscut, la inundații. Am aflat de el și am condus o colectă de materiale, medicamente, tot ce am putut strânge într-o dubă și ne-am dus acolo, la el. Acolo am înființat departamentul „de rural” al SNMF(Societatea Națională a Medicilor de Familie) și acolo s-au născut cele mai frumoase proiecte legate de viața la țară a medicului de familie, inclusiv o conferința de nivel european, tot acolo s-a născut.
S-a mutat mai la deal de fosta lui casă, după inundații, și și-a reluat viața de la zero. Acum are acolo o casa, o curte și un foișor, unde se răsucesc periodic cele mai importante idei din medicina de familie, fiindcă ne strângem cu drag acolo.”
Cred că orice alt comentariu este absolut de prisos!