Locatarilor unui bloc cu 40 de apartamente din Sectorul 5 li s-a sistat furnizarea de gaze. Oamenii disperaţi au făcut apeluri repetate către firma care se ocupă cu remedierea problemei, însă situaţia este neschimbată de luni de zile.
Iată mesajul integral al jurnalistei Narcisei Iorga, membră a Consiliului Național al Audiovizualului şi locatar în blocul fără gaze, postat pe Facebook:
”Da, știu că e Sf. Andrei. La mulți ani, tuturor celor ce poartă un nume sfânt, atât de frumos! Doar că, tot astăzi, se împlinește o săptămână de când eu nu am gaz în blocul cu 40 de apartamente, în care locuiesc. Sectorul 5, București. M-am hotărât să scriu despre o lege ce lasă pradă, unor escroci, oameni fără nicio vină. Zice că ne ferește de nenorociri. Aiurea!
O firmă de prestări servicii încheie un contract cu un președinte de asociație de proprietari pentru montarea detectoarelor de gaz. Nu există acordul adunării generale a proprietarilor. Președintele, cu sau fără comision, vine cu administratorul blocului și cu directorul firmei și amenință proprietarii că dacă nu sunt de acord să monteze detectoarele, vor avea pe conștiință tot blocul, care va rămâne fără gaz pe termen nelimitat. Da, vin sărbătorile. E frig afară și e foarte greu să gătești pe reșou. Președintele face ce vrea el, pentru că poate. Așa e legea. Oamenii mai slabi de înger cedează. Unii plătesc pe loc, ca să nu creeze probleme în bloc. Se face verificarea instalației. Nicio defecțiune. Jumătate dintre proprietari nu vor să monteze detectoare pentru că blocul are, din construcție, câte o grilă de ventilație în fiecare bucătărie. Deci, detectoarele nu sunt obligatorii. Și ce dacă! Vineri, 23 noiembrie, firma oprește gazul. Nu spune pentru cât timp. Îl oprește și gata! Președintele asociației e pe mână cu un membru al comitetului executiv, care sună, pe 24 noiembrie, la Distrigaz și anunță că nu știe de ce are gazul oprit. În fapt, ei au încheiat contractul pentru montarea detectoarelor, dar cică nu știu de ce e oprit gazul. Distrigaz vine și constată că furnizarea de gaz e sistată de către o firmă acreditată ANRE, care susține că a constatat defecțiuni. Nimeni din bloc nu a primit vreun proces verbal că ar avea defecțiuni. Operațiunea e clară: dacă firma raportează o defecțiune, detectoarele devin obligatorii pentru tot blocul. Afacerea merge! Firma în discuție este Gazprom International Distribution, condusă de un domn care face afaceri de la clinici private la televiziune online și gaz. E omnipotent.
Luni facem sesizări la Primăria sector 5. Așa scrie în lege. Reclamăm abuzul președintelui de asociație. E chemat rapid cu documentele. Președintele acuză dureri în cot. Ne anunță la avizier că își dă demisia. Convocăm ședința adunării generale. Legea ne dă un termen clar pentru convocare. Fix peste o săptămână putem să ne întâlnim în ședință și să facem noi alegeri. Până atunci, fără gaz.
Marți sesizăm ANRE. Online, că suntem în țara cu cea mai mare viteză la internet. După cinci zile, nu avem nici măcar un email de răspuns de la ANRE că s-ar fi primit sesizarea.
Miercuri sunăm la Distrigaz, relații cu clienții. O operatoare amabilă ne spune că nu figurăm cu gazul sistat și că nicio firmă nu a raportat vreo defecțiune în blocul nostru.
Joi suntem deja disperați. Președintele refuză să ne pună la dispoziție contractul. Directorul firmei de prestări servicii zice că e acoperit de contract. Ne dă drumul la gaz dacă cumpărăm detectoare. Hai să sunăm la poliție! Secția 18. Ne răspunde un ofițer de proximitate. Îi povestim. Începe să râdă și închide telefonul. Sunăm din nou și spunem că noi nu găsim nimic de râs. Cică să lăsăm un număr de mobil că ne sună ei. Ciuciu!
Ne întâlnim în scara blocului ca să ne consultăm ce să facem. Pe președinte îl doare, în continuare, în cot. Nu ne dă contractul. Sunăm la Distrigaz, deranjamente. O operatoare ne spune că avem o defecțiune la rețeaua din bloc. Noi spunem că nu. Ea spune că da, că așa a raportat firma acreditată de ANRE.
E vineri, 30 noiembrie.
Mâine e 1 Decembrie. La mulți ani, România!”, scrie Narcisa Iorga pe Facebook.