Escrocheria „Aplauzi și câștigi”. Mii de bucureşteni, păcăliți că vor participa la show-uri TV

Escrocheria „Aplauzi și câștigi”. Mii de bucureşteni, păcăliți că vor participa la show-uri TV

„Evenimentul zilei” a condus-o, ieri, la Secția 20 de Poliție, pe una dintre femeile care a dat 70 de lei unei firme ai cărei angajați i-au promis că va câștiga bani din aplauze

Un anunţ de mică publicitate în ziar sau pe internet a păcălit peste 5.000 de bucureșteni, începând cu luna februarie a acestui an. „Selectăm persoane de toate vârstele, indiferent de aspect, pentru emisiuni cu maximă audienţă, roluri în reclame, roluri şi figuraţie în seriale de televiziune, figuraţie de platou. Figuraţie de lung şi scurt metraj. Roluri pentru toată lumea. Toată lumea beneficiază de roluri. Remunerații considerabile între 100 și 2.500 de lei”, suna anunţul firmei Eclipse Media Advertising.

Cu acest anunţ a fost înşelată și o fostă casieră de la Universitatea Politehnică Bucureşti, Mariana Cercel (48 de ani), pe care am găsit- o, ieri, la uşa firmei. Ea ne-a spus că a dat, în luna martie, 70 de lei ca să aplaude în emisiunea lui Ernest de la Kanal D, „Ochii din umbră”. Femeia era convinsă că va ajunge în lumea televiziunii şi a vedetelor după ce a semnat contractul, întrun bloc de pe strada Virtuţii, unde Ernest i-a zâmbit doar în posterele lipite pe pereții biroului.

„Iau ochii la prostime!”

„Eu am găsit anunţul pe internet, în luna martie, şi de atunci tot vin să îmi recuperez cei 70 de lei pe care i-am dat. În prima zi în care am venit, aveam doar 50 de lei. Cele două tinere care erau angajate, care arătau ca pe centură, mi-au zis că trebuie să aduc toţi banii. Mi-au mai zis că, dacă vreau contract cu Prima TV, să merg undeva pe Foişorului şi dacă vreau la Kanal D, să merg la Apaca. Și acolo, dar și aici, erau postere cu Ernest și cu alte vedete pe pereți. Așa iau ochii la prostime”, ne-a explicat femeia. Ea ne-a spus că a fost şi la biroul firmei de la Apaca, unde a fost fotografiată şi i s-a promis că o vor chema.

FOTO: Mariana Cercel nu știa că polițiștii i-au reținut pe angajații firmei Eclipse. Venise după bani

Fosta casieră de la Politehnică a povestit că a venit pe strada Virtuţii şi luni, când a întâlnit mai multe persoane care au ajuns acolo cu acelaşi scop- să recupereze cei 70 de lei dați pe un contract, de fapt o foaie în care i se promiteau marea cu sarea, locuri de muncă în televiziuni. Tot luni, poliţiştii Secţiei 20 au ajuns la firmă şi i-au reţinut pe administrator şi pe cele două angajate. Ieri, Cercel a mers la Secţia 20, unde a depus reclamaţie.

Au încasat, ilegal, 350.000 de lei

„În perioada februarie – aprilie, poliţiştii Secţiei 20 au documentat activitatea infracţională a unei societăţi comerciale precum şi a reprezentantului legal şi a angajaţilor acesteia”, a anunţat, ieri, Poliţia Capitalei. 13 persoane au depus reclamație la Secția 20, dar anchetatorii se așteaptă ca numărul să crească întrucât, în urma perchezițiilor, au fost ridicate 5.000 de contracte, din care s-au încasat aproximativ 350.000 de lei.

„Trei dintre cele cinci persoane ridicate au fost prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii au decis cercetarea lor sub control judiciar”, a mai precizat Poliţia Capitalei. Firma nu avea nicio legătură cu posturile TV invocate.