Erupție vulcanică în Islanda. Autoritățile deja se pregătesc!

Un vulcan care doarme de peste 800 de ani dă semne de revenire la viaţă

O erupție vulcanică este pe cale să înceapă în Islanda, la aproximativ 30 de kilometri de capitala Reykjavik, în sud-vestul țării.

O erupție vulcanică ar putea avea loc în curând în Islanda, iar pentru asta autoritățile se pregătesc deja.

Este vorba de o mică erupție de lavă. Ea ar putea avea loc în sud-vestul Islandei, la aproximativ treizeci de kilometri de capitala Reykjavik.

Anunțul vine dine partea autorităților care nu se așteaptă la consecințe majore. Oficialii nu cred că erupția vulcanică îi va afecta pe rezidenți.

Mișcări telurice tipice deplasării spre suprafață a unui val de lavă au avut loc miercuri după-amiază în zona Muntelui Keilir.

Erupție vulcanică în Islanda

Acesta este situat în mica peninsulă Reykjanes. Peninsula a fost deja afectată de un cutremur major cu magnitudinea 5,7 săptămâna trecută. Datele vin de la oficialii de la Institutul meteorologic din Islanda.

„Posibilitatea unei erupții este reală, dar trebuie să vedem cum evoluează activitatea”, a declarat Freysteinn Sigmundsson, cercetător în geofizică la Universitatea din Islanda.

„Nu este sigur, situația poate dura ore sau chiar mai mult, cu foarte multe cutremure mici”, a mai explicat el.

Conform vulcanologilor, aceasta ar fi prima erupție vulcanică din ultimele opt secole.

Autoritățile au blocat deja mai multe șosele care trec pe lângă vulcan.

La doar câțiva kilometri de vulcan este situat aeroportul Keflavik și portul Grindavik .

În zona imediată de lângă vulcan nu locuiești nimeni. Astfel, nu a fost raportată nicio evacuare până acum.

„În caz de erupție, ne așteptăm ca lava să curgă. Nu ne așteptăm la o erupție explozivă mare, cu impact minim asupra atmosferei, traficului aerian și condițiilor de viață ale oamenilor”, a mai declarat Freysteinn Sigmundsson.

Zona a fost supravegheată în ultimele zile din cauza unui număr foarte neobișnuit de mici replici după cutremurul important din 24 februarie, care a fost resimțit până la Reykjavik și într-o mare parte din vestul Islandei.

Peste 16.000 de mișcări telurice mai mult sau mai puțin severe au agitat seismografele în ultimele opt zile, față de circa o mie într-un an în mod obișnuit, notează Agerpres.

Citește și: Vulcanul Etna scuipă iar foc și lavă. Erupție spectaculoasă a celui mai activ vulcan din Europa

Photo 95509299 © Julia Kuznetsova - Dreamstime.com