Erupţia unui vulcan din Islanda ar putea avea efecte catastrofale la nivel mondial
- Ana-Maria Adamoae
- 3 decembrie 2011, 18:43
Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că, la sute de metri adâncime sub unul dintre cei mai mari gheţari din Islanda, are loc o activitate seismică intensă, erupţia vulcanului Katla putând fi una dintre cele mai puternice din ultimul secol, potrivit BCC.
Dacă va erupe, vulcanul Katla, al cărui crater se întinde pe 10 kilometri şi este acoperit de gheaţă, ar putea provoca inundaţii catastrofale, cantitatea imensă de apă urmând să ajungă pe coasta de est a Islandei şi în Oceanul Atlantic. "În ultima vreme s-a înregistrat o activitate seismică intensă, numai în luna octombrie având loc peste 500 de mişcări ale scoarţei, provocate cel mai probabil de mişcarea lavei. Iar acest lucru ne duce cu gândul la o erupţie iminentă a vulcanului", explică Ford Cochran, expertul pe Islanda al National Geographic. Cercetătorii din Islanda monitorizează cu atenţie zona încă de pe 9 iulie, când au avut loc primele activităţi seismice în regiunea vulcanului Katla. Chiar şi erupţia minoră din iulie a avut consecinţe grave asupra Islandei, după ce inundaţiile provocate topirea gheţii au distrus un pod de pe principala autostradă a ţării, blocând timp de câteva zile accesul spre mai multe zone ale insulei. "Evenimentul din 9 iulie pare să anunţe o nouă perioadă de activitate intensă a vulcanului Katla, a patra din ultima jumătate de secol. Nu putem exclude varianta unei erupţii de amploare. Katla este un vulcan foarte activ şi imprevizibil. Are o lungă istorie de erupţii puternice, unele dintre provocând pagube considerabile", explică profesorul Pall Einarsson, de la Institutul Universitar de Ştiinţe ale Pământului din Islanda, cercetătorul studiind de 40 de ani activitatea vulcanilor. Ultima mare erupţie a vulcanului a avut loc în 1918, când, din cauza volumului mare de apă rezultată din topirea gheţii, mai multe iceberguri au fost înghiţite de apele oceanului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, vulcanului erupe o dată la 40 - 80 de ani. Foto: bbc.co.uk