După două luni în care n-au primit stimulentul în valoare de 2.500 de lei, promis de Iohannis și Guvernul Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vine cu vești bune pentru personalul medical aflat în linia întâi, în lupta împotriva noului coronavirus.
Personalul medical aflat în linia întâi în lupta cu noul coronavirus urmează să primească, în zilele următoare, stimulentul promis.
„Astăzi CNAS a virat în conturile spitalelor și stațiilor de ambulanță din țară banii pentru plata personalului medical din linia I. Banii au ajuns urmând ca sumele să fie împărțite în baza listelor întocmite de managerii unităților spitalicești", a declarat ministrul Sănătății Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.
Zilele trecute, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat de ce medicii nu au primit cei 2.500 de lei. El susținea că spitalele nu au trimis listele cu numele medicilor care pot beneficia de acest stimulent.
„Așteptăm nominal listele prezentate de conducătorii unităților sanitare. N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a declarat Nelu Tătaru.
Guvernul a luat în calcul 75.000 de cadre medicale care să beneficieze de aceasta recompensa. La mijloc sunt 120 de milioane de euro, bani relocaţi din proiectele derulate la Ministerul Fondurilor Europene.