TENSIUNILE dintre TURCIA și SUA au atins APOGEUL. Cum va REACȚIONA RUSIA

TENSIUNILE dintre TURCIA și SUA au atins APOGEUL. Cum va REACȚIONA RUSIA

Sâmbătă, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis că ţara sa nu va capitula în faţa ameninţărilor SUA şi va combate „jocurile” care îi afectează economia. Aceste declarații au fost făcute pe fondul tensiunilor dintre Ankara şi Washington, provocate de refuzul autorităţilor turce de a-l elibera pe pastorul american Andrew Brunson şi al căror ultim efect a fost scăderea ratingului Turciei de către două mari agenţii de evaluare financiară.

În discursul susținut la convenția anuală a formațiunii sale politice, Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP), Erdogan a afirmat: „Unii ne ameninţă prin economie, prin sancţiuni, rata de schimb, dobânzi şi inflaţie”. „Dar noi le răspundem: am văzut jocurile voastre şi vă vom combate (...) Nu am capitulat şi nu vom capitula în faţa celor care se prezintă ca fiind partenerul nostru strategic, dar care caută să facă din noi o ţintă strategică”, a adăugat Erdogan, referindu-se la SUA, transmit DPA și AFP, scrie Agerpres.

Acesta a mai promis că Turcia îşi va „continua şi extinde” operaţiunile militare transfrontaliere, aluzie în special la operaţiunea din nordul Siriei împotriva Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă sprijinită de Washington în lupta împotriva jihadiştilor.

Pentru a determina autoritățile de la Ankara să îl elibereze pe pastoral Andrew Brunson, SUA au impus în această lună sancţiuni împotriva a doi oficiali de rang înalt din cabinetul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi au dublat taxele vamale pe oţelul şi aluminiul importate din Turcia. Pastorul se află în arest la domiciliu în Turcia şi este acuzat de justiţia acestei ţări de sprijinirea puciului eşuat din urmă cu doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă tensiunile provocate în relaţia cu Washingtonul, aceste sancţiuni au accentuat devalorizarea lirei turceşti, care s-a depreciat cu 40% de la începutul anului. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decis ca represalii boicotarea produselor electronice din Statele Unite şi creşterea taxelor vamale la unele produse importate din această ţară.

În cea mai recentă reacţie a sa pe acest subiect, preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Turcia a „acţionat foarte, foarte rău” şi riscă noi măsuri punitive din partea Washingtonului.