Erdogan cheamă mulţimile de oameni pentru votul la Referendumul din 16 aprilie. Acolo, în partea europeană a Turciei, vecină cu Marea Marmara, începea o nouă fază a relaţiei dintre Erdogan şi Turcia. O fază care se va sfârşi repede, peste nici o săptămână, când poporul turc va merge la urne pentru a alege daca va spune DA sau NU, aprobând sau respingând referendumul constituţional dorit de preşedinte şi care va deschide o alta eră, deloc scontată.

Pentru a deschide această nouă fază a politicii turce, Erdogan a hotărât să investească totul în acest referendum. Are nevoie ca cel puţin jumătate din poporul turc să meargă la urne şi ca majoritatea dintre aceştia să voteze.Cu toată campania impresionantă, o invazie mediatică fără precedent, ocuparea constantă a Tv-urilor publice.

Si totuşi, "Erdogan nu este încă sigur de succes. Există o opoziţie eterogenă, dar consistentă, care nu ştie dacă să meargă sau nu la votare. O altă parte, dimpotrivă, nu e dispusă să plece capul în faţa cererilor Sultanului. O opoziţie etergogenă care vede în proiectul constituţional o cale pentru a avea o monarhie de fapt, un prezidenţialism camuflat de democraţie", potrivit unor analize geopolitice.

Tocmai pentru  a evita o înfrângere, preşedintele turc a ridicat tonurile provocării, de ceva timp. Ultimul miting de la Istanbul, a fost un triumf pentru demagogul Erdogan, cu fraze bombastice, cu scopul de a trezi conştnţa naţionalistă a poporului turc. În faţa sutelor de mii de oameni chemaţi la miting, Erdogan a aterizat din elicopter în mijlocul lor, strigându-şi ferm marile teme ale mandatului său.   El a arătat cu degetul către duşmanii săi: curzii şi guleniştii, ca şi cei din ISIS.   Curzii au fost mereu asul din mâneca lui Erdogan, bila sa albă. Nu întâmplător implicarea sa pe frontul sirian a fost paralelă cu contrastarea curzilor. PKK, partidul curzilor, a fost subiectul cel mai înfocat al discursului său.   Nu puteau lipsi din discurul preşedintelui turc atacurile la  Fetullah Gulen şi susţinătorii lui, la Partidul popular republican adept al acestuia. O promisiune ca o ameninţare a fost că după câştigarea votului din 16 aprilie, va termina definitiv cu guleniştii.   În sfârşit, nu putea lipsi un alt punct al viitorului său program politic: reintroducerea pedepsei cu moartea. Asta chiar dacă propiul său partid a abolit-o. Apoi, Uniunea Europeană nu mai reprezintă visul turcesc, iar Erdogan tocmai o demonstrează. Pedeapsa cu moartea ar fi de fapt ultima găselniţă dintr-un mozaic al preşedintelui turc de a evita să intre în UE, dând vina pe membri acesteia că l-au dat afară. Pedeapsa cu moartea, dacă va fi introdusă, va fi motiv perfect pentru a pedepsi pe responsabilii loviturii de Stat eşuată.

Că aceasta va însemna uşi închise la Bruxelles, nu pare a fi o problemă pentru Erdogan şi ai săi. Piaţa care era cu el, era compusă din susţinători de partid, naţionalişti, antieuropenişti şi islamişti.

Aceasta este Turcia căreia i se adresează Erdogan. O Turcie care se visează Imperiu, în afara UE, cu legi prozaice, cu o populaţie ţinută sub talpă... chiar indobitocită. Cum să nu rânjească  Erdogan? Toate îi merg strună, deocamdată...