În serialul nostru despre căderea comunismului în țările Europei Centrale și de Est a venit astăzi și rândul Cehoslovaciei. Spre deosebire de toate celelalte țări din această zona a continentului, meritul opoziției la regimul impus de sovietici a revenit în exclusivitate intelectualilor, lumii culturale, în primul rând dramaturgului Vaclav Havel, cât și reformiștilor anului 1968, al lui Alexander Dubcek, cel care i-a pus pe sovietici în situația de a-i invada țara, pentru împiedicarea unei reformări, a înghețării Primăverii Pragheze. Întreaga măsură a incapacității regimurilor comuniste de a se menține la putere, altfel decât prin forță brută, a devenit astfel evidentă la modul strident

Din pricina unei puternice crize economice, Antonin Novotny, conducătorul Partidului Comunist din Cehoslovacia, a fost nevoit să demisioneze, la 4 ianuarie 1968. Locul său a fost luat de Alexander Dubcek, puternic sprijinit de comuniștii reformiști din interiorul CC al PCC. Imediat, Dubcek a luat o serie de măsuri de liberalizare. Reformele sale prevedeau libertatea presei, guvernarea multipartinică și federalizarea Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale. Entuziasmul reformist a depășit, însă, cu multă prudență, astfel încât, în scurtă vreme, tot sistemul comunist praghez amenința să se prăbușească.

FOTO;  Alexandr Dubcek

România le-a spus „Nu!” sovieticilor

Leonid Brejnev, conducătorul de atunci al PCUS și ceilalți conducători ai partidelor comuniste din țările membre ale Tratatului de la Varşovia, cu excepția României, au devenit îngrijorați nu doar de soarta comunismului cehoslovac, dar și de cea a celui din tot lagărul est-european. După ce prin negocieri, sovieticii au încercat fără succes să-i facă pe reformiști să-și bage mințile în cap, sovieticii au acționat potrivit Doctrinei Brejnev. Aceasta prevedea intervenția militară în oricare din statele membre ale Tratatului de la Varșovia, acolo unde sistemul comunist ar fi dat dovadă de slăbiciune. Cum Primăvara de la Praga era în ochii sovieticilor și a acoliților lor est-europeni o slăbiciune majoră, în noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare ale Uniunii Sovietice, R.D.G., Poloniei, Ungariei şi Bulgariei au trecut la invadarea Cehoslovaciei. 6 000 de tancuri și o jumătate de milion de soldați au ocupat țara, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți, iar Alexander Dubcek a fost arestat și dus la Moscova împreună cu ceilalți lideri reformiști.

Salvarea lui Dubcek de la moarte

Reacția populației a fost una surprinzătoare pentru invadatori, aceștia din urmă erau pur și simplu certați de cetățeni, li se făceau reproșuri argumentate, li se refuza orice asistență, nu li se dădea nici măcar apă. Fotografiile lui Dubcek erau peste tot, la vedere. Inscripții pe ziduri îi denunțau pe invadatori, pe liderii sovietici și ai celorlalte țări cotropitoare, precum și pe colaboraționiștii locali. Această reacție i-a determinat pe sovietici să renunțe la eliminarea fizică a lui Dubcek, ba chiar să-i permită rămânerea în rândurile partidului. În aprilie 1969, Alexander Dubcek a fost înlocuit din funcție, iar Prim Secretar a devenit Gustav Husak. Acesta a anulat reformele lui Dubcek și i-a îndepărtat pe reformiști de la conducere.

FOTO: Deghizat în student demonstrant (vezi săgeata), locotenentul StB Ludvik Zifcak s-a prefăcut că a căzut ca răpus de forțele de ordine. De fapt, a fost o scenă realizată de Securitate pentru infl amarea întergii țări

Normalizarea prin amorțire

Potrivit principiului „Mai dă-le 100 de lei!”, noua conducere a lui Husak a crezut că poate obține ceea ce el a numit „Normalizare” prin îmbunătățirea condițiilor de viață. Astfel, în perioada 1969- 1975, salariile și consumul au crescut, iar la sfârșitul anilor '80, un sfert dintre familiile Cehoslovaciei aveau un apartament într-un bloc din prefabricate și o Skoda, care vinerea îi ducea la casa de vacanță, să poată sta în grădină cu prietenii, la o bere. Să recunoaștem, față de cum trăiam noi, era ceva! În atmosfera asta de resemnare comodă, este limpede că imboldul de a face vreo opoziție regimului abia mai pâlpâia.

Helsinki 75, mama Cartei 77

Asta, însă, doar până la semnarea Cartei 77. Ocazia apariției acestui document a fost judecarea și condamnarea la închisoare a membrilor unei trupe rock, Plastic People of the Universe, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Inspirația Cartei, însă, s-a datorat Actului Final de la Helsinki, care a marcat sfârșitul Conferinței pentru Securitatea și Cooperarea în Europa. Documentul a fost semnat la 1 august 1975 de 35 de state, între care cele două mari puteri, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, Canada și toate celelalte state europene, cu excepția Albaniei și Andorei și garanta respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului.

5 ani de temniță

Printre primii susținători ai Cartei 77, un document-manifest în care regimul comunist era pus la zid pentru nerespectarea drepturilor omului, au fost intelectuali de marcă, printre care și dramaturgul Vaclav Havel. Pentru Havel, momentul a fost unul de cotitură. Activitatea sa de opozant a devenit una consistentă, a devenit un lider al opoziției, scrierile sale devenind cele mai importante manifeste ale mișcărilor cetățenești din Europa Centrală și de Est. Hăituiala la care l-a supus poliția politică, cei cinci ani petrecuți în închisoare, nu au făcut decât să-i consolideze poziția și să-l conducă în final către fotoliul prezidențial, după Revoluția de Catifea.

Stalin l-ar fi împușcat pe Gorbaciov

Evenimentele anului 1989 au început să confirme schimbarea climatului social. Devenea limpede că oamenii ieșeau din atmosfera „Normalizării” cu care Husak îi amorțise. Marșurile și manifestațiile se îndeseau, zeci de mii de cetățeni semnau petiții și manifeste în care tezele regimului comunist erau contestate. Amenințătoarea Doctrină Brejnev dispăruse, iar Mihail Gorbaciov le spunea rușilor și lumii întregi lucruri pentru care în vremea lui Stalin ar fi luat un glonț în ceafă.

O Revoluție cu sprijin de la Securitate

Scânteia care a declanșat procesul de prăbușire a comunismului în Cehoslovacia a plecat de la un miting autorizat al studenților praghezi, din 17 noiembrie 1989, în care se comemorau 50 de ani de la asasinarea de către nemți a studentului Jan Opletal. Manifestația s-a transfomat, însă, într-o acțiune îndreptată împotriva regimului, iar forțele de ordine au intervenit violent dar totodată bizar, pentru că au blocat cu baraje de scutieri posibilitatea demonstranților de a se împrăștia. Modul în care serviciile de ordine au intervenit justifică bănuiala că totul ar fi fost regizat de StB, Securitatea Statului.

Martirul nu a murit, ci a fost avansat în grad

Teza avea să fie confirmată de Cazul „Martin Smid”, a cărui moarte fusese anunțată de Radio Europa Liberă. După cum s-a dovedit ulterior, informația transmisă în Occident de jurnalistul Petr Uhl nu era adevărată și la simularea ei au participat numeroși ofițeri și colaboratori ai StB. În rolul așa-zisului mort Smid se afla, de fapt, locotenentul StB Ludvik Zifcak, care s-a prefăcut că a căzut secerat, în mijlocul demonstranților. O mașină de salvare pregătită din timp l-a ridicat și l-a scos de acolo, pe post de martir căzut în luptă. Ulterior a fost recompensat cu avansarea în grad. Incidentul urmărea inflamarea opiniei publice interne și internaționale și grăbirea cedării puterii de către aripa dură a conducerii comuniste, în vederea ocupării de către Opoziție a cabinetelor Puterii.

Vaclav Havel, președinte! I

ntelectualii bine coagulați de acum într-o opoziție ce-l avea drept lider pe Vaclav Havel au pus în mișcare toată țara. Greve și demonstrații au pus presiune pe comuniștii care, obișnuiți doar cu unanimități, au clacat. Lovitura decisivă a dat-o greva generală din 27 noiembrie, desfășurată sub deviza renunțării la autoritatea partidului unic și a necesității organizării de alegeri anticipate. Negocierile dintre Opoziție și Guvern au făcut practic pulbere ultimele rămășite ale autorității comuniste. Pe acest fond, Adunarea Federală l-a ales pe Vaclav Havel în funcția de președinte al Cehoslovaciei.

Un mâhnit mesaj profetic

Carismaticul erou al „Revoluţiei de Catifea”, Vaclav Havel, a plecat în veșnicie la 18 decembrie 2011, la vârsta de 75 de ani. O pneumonie insuficient tratată în timpul detenţiei şi un cancer pulmonar s-au aflat la originea multiplelor sale probleme de sănătate. Așa cum arăta Evenimentul zilei la acea vreme, pe 5 octombrie 2011, de ziua sa, Havel ar fi trebuit să se afle la Bucureşti. Sănătatea precară nu i-a permis să vină în România, dar a transmis un mesaj personal, în care atingea şi un subiect sensibil: idealurile revoluţiei, strivite de iluzia câştigului uşor. „Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre. Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.”

FOTO; Vaclav Havel, un dramaturg providențial în destinul țării sale

Cehoslovacia are de ce să-și respecte intelectualii

1987

23 martie: printr-o scrisoare adresată lui Gorbaciov, autorii Cartei 77 cer retragerea trupelor sovietice și a rachetelor nucleare de pe teritoriul Cehoslovaciei. 17-18 decembrie: la ședința CC al KSC, Gustav Husak demisionează din funcția de secretar general al partidului, ca succesor al lui fiind ales Miloș Jakes.

1988

25 martie: la Bratislava are loc, „manifestația cu lumânări” în cursul căreia câteva mii de credincioși se roagă pentru respectarea libertăților religioase; manifestanții sunt împrăștiați brutal de miliție. 21 august: în Piața Vactavske- namesti are loc o demonstrație cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia; la chemarea lansată de organizatori, această inițiativă socială mobilizează câteva mii de persoane care cer plecarea armatei sovietice din țară. 10 octombrie: guvernul condus de Lubomir Strougal demisionează; el va fi înlocuit în decembrie de un guvem condus de Ladislav Adamec. 9 decembrie: președintele francez Francois Mitterrand se întâlnește cu reprezentanții opoziției din Cehia. 1989 15-21 ianuarie: cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea lui Jan Palach, la Praga are loc „săptămâna Palach”, în cursul căreia sunt organizate zilnic manifestații în locul unde și-a dat foc acest student; manifestanții sunt împrăștiați de forțele de Securitate; printre cei arestați cu această ocazie se numără și Vaclav Havel.

29 iunie: alături de celelalte media occidentale, postul de radio Europa Liberă publică petiția „Câteva fraze”, prin care autorii ei cer autorităților să efectueze schimbări politice profunde și să deschidă o discuție liberă și democratică pe această temă; până la jumătatea lunii noiembrie, petiția va fi semnată de 40.000 de persoane.

17 noiembrie: cu ocazia comemorarii a 50 de ani de la moartea lui Jan Opletal, un student ucis de nemți, la Praga este organizată o demonstrație studențească care în scurt timp depășește cadrul planificat cu acordul autorităților; intervenția neobișnuit de brutală a forțelor de securitate, alături de zvonul despre moartea unuia dintre participanți, constituind începutul „revoluției de catifea”.

19 noiembrie: la Bratislava și Praga sunt create mișcările sociale VPN, respectiv OF.

21-27 noiembrie: la Praga, Bratislava și în alte orașe din Cehoslovacia sunt organizate zilnic demonstrații anticomuniste de masă.

24 noiembrie: secretarul general al KSC, Miloș Jakes, își dă demisia împreună cu întregul prezidiu al CC al KSC.

26 noiembrie: primele convorbiri dintre reprezentanții OF și premierul Ladislav Adamec.

27 noiembrie: pe teritoriul întregii Cehoslovacii are loc o grevă generală de două ore; sfârșitul acesteia este semnalul de încetare a demonstrațiilor zilnice organizate în această perioadă.

3 decembrie: premierul Adamec anunță componența noului său guvern, ceea ce provoacă un val de proteste față de prezența a nu mai puțin de 15 membri de partid printre cei 20 de miniștri (KSC); OF și VPN îi cer șefului cabinetului să se prezinte cu o propunere de remaniere mai profundă a guvernului.

10 decembrie: președintele Gustav Husak procedează la investirea noului guvern „de uniune națională” sub conducerea lui Marian Calfa, după care demisionează.

19 decembrie: premierul Calfa ține o cuvântare în Parlament, în cursul căreia anunță candidatura lui Vaclav Havel pentru funcția de președinte.

20-21 decembrie: în timpul congresului extraordinar al KSC, Ladislav Adamec este ales în funcția de secretar general al partidului.

28 decembrie: Adunarea Federală este completată cu 23 de deputați, proveniți din rândurile opoziției; noii membri ai parlamentului îi înlocuiesc pe reprezentanții regimului considerați cei mai compromiși și care anterior își depuseseră mandatele.

29 decembrie: Vaclav Havel este ales de Adunarea Federală (care este dominată în continuare de comuniști) în funcția de președinte al Cehoslovaciei.

Turiștii KGB-GRU au fost și la Praga, în 1968

Într-un raport al Securității, prezentat de general mr. Nicolae Doicaru, vicepreședinte al Comitetului de stat al Securității, conducerii de partid și de stat a României, cu privire la evenimentele din Cehoslovacia, se arăta: „La 20 august, în jurul orei 21.30, 80 de ofițeri sovietici înarmați și îmbrăcați în haine civile au sosit sub acoperire , ca turiști, cu zborul de linie Varșovia-Praga, cu un avion Ilușin IL-80. După ce au primit vizele de intare și-au luat bagajele personale, s-au împrăștiat prin aeroport fără a-l părăsi însă. După aproximativ 15 minute, o altă aeronavă sovietică IL-80 a solicitat permisiunea de a ateriza forțat din cauza unor probleme tehnice, iar cererea i-a fost aprobată. Imediat după aterizare, a sosit o a treia aeronavă, fără a avea nici o aprobare. Aproximativ 80 de așa-ziși turiști, care erau la rândul lor ofițeri sovietici înarmați, au debarcat din ultimele două avioane. Apoi, acest grup a preluat rapid controlul asupra comunicațiilor aeroportului și asupra zborurilor, a blocat ieșirile, anulând toate zborurile obișnuite și dirijând transporturile de trupe și echipamente sovietice. Mai mult, în același timp, aparatul de dezinformare al KGB-lui prezenta cum CIA și NATO infiltraseră țara pentru a organiza contrarevoluția, iar ziarul Pravda și alte mijloace de informare media sovietice anunțau că mii de soldați ai NATO, deghizați în turiști, invadaseră Praga. În fapt, planul KGB-GRU se derula astfel: la ora 0.30, pe 21 august (20 august, 23.30 ora Praga), șeful statului major al forțelor de ocupație sovietice gen Iamșicov și comandantul forțelor de ocupație sovietice, generalul Pavlovsky, au informat autoritățile militare cehoslovace că preluaseră comanda forțelor armate cehoslovace și că forțele estgermane, poloneze, ungare și bulgare trecuseră granița”.