Ne aflăm în prag de înalte Sărbători, cu Arhangheli Mihail și Gavril străjuind astăzi și clipă de clipă Cerurile și Sfinți dragi neamului nostru, Sfântul Nectarie ( 9 noiembrie) și Sfântul Mina ( 11 noiembrie), dimpreună cu ei.
Mărturisesc că cel mai drag sfânt mie este Sf. Nectarie din Eghina. De Sf. Nectarie am aflat prin anul 2007, când tatăl meu a avut probleme mari de sănătate. A trecut cu bine de aceste încercări și mi-a zis că s-a rugat la acest sfânt, de care nu mai auzisem până atunci. L-am căutat pe internet si l-am îndrăgit de cum l-am văzut. Avea părul și barba albe, la fel ca bunicul meu, care a fost preot. Poate că și acest aspect m-a făcut să îl îndrăgesc așa de repede. Oricum, pentru mine a fost ceva special, întrucât era pentru prima dată când am putut să văd cum a arătat, în mod real, un sfânt: am văzut poze cu el, nu doar reprezentarea din icoană, Sf. Nectarie fiind un sfânt al zilelor noastre.
Momente care m-au marcat
Mi-am făcut rost de acatistul sfântului și l-am citit, cu recunoștința sinceră că a mijlocit pentru vindecarea tatălui meu. Încă de la început, mi-au atras atenția următoarele: „Bucură-te, prieten al creștinilor care dau mărturie despre puterea ta (...), învățându-ne să mărturisim minunile tale (...), că nu vrei să ținem lumina sub obroc”. M-am hotărât atunci că așa voi face, nu voi înceta să le povestesc altora despre Sf. Nectarie, pentru că mă gândeam câtă lume poate fi ajutată de către el și pentru că îmi doream să mă aflu și eu printre prietenii sfântului. Și iată-mă, acum, având șansa de a scrie despre lucrarea Sf. Nectarie în viața mea. Poate că față de alte mărturii, acestea ale mele sunt mici, dar pentru mine sunt de o însemnătate aparte. Sunt multe momente din viață când i-am simțit ajutorul, dar o să mă opresc asupra câtorva care m-au marcat, poate, mai mult decât celelalte.
Acatistul sfântului
Prima dată când am simțit prezența vie a Sf. Nectarie a fost undeva prin clasa a X-a. Urma să dăm teza la Informatică, imediat după pauza mare, așa că am avut 20 de minute libere înainte de începerea orei. M-am așezat cuminte în bancă și am citit acatistul sfântului. Am rezolvat destul de ușor o mare parte dintre exercițiile de la teză, dar m-am împotmolit la problema cu dificultatea cea mai mare. Am chemat, din nou, în gând, numele sfântului. Nu a trecut mult și mi-a venit o idee de rezolvare, de care, până și eu, am fost uimită. Am început să scriu rezolvarea, cu o rapiditate ce mă surprindea. Parcă nici nu aveam timp să o procesez, scriam ca după dictare. Am luat 10 la acea teză.
Am retrăit senzația că cineva îmi dictează ce să scriu
În clasa a XII-a, plecată fiind la Olimpiada Națională de Religie, am găsit o icoană frumoasă, de lemn, cu Sf. Nectarie, icoană pe care am păstrat-o mereu la capul patului, inclusiv în anii de studenție, în camera de cămin. Ori de câte ori eram neliniștită, strângeam în brațe icoana și mă linișteam de îndată.
Ajutorul sfântului nu a lipsit nici pe perioada facultății. Țin minte că în anul II am avut o materie destul de dificilă, iar la examen am luat 4. Am avut noroc că s-a considerat că nu am restanță, chiar dacă luasem 4 în examen, întrucât media la acea materie, cu tot cu notele de la laborator, mi-a ieșit 5. Am luat, însă, decizia de a merge la mărire. Din păcate, distanța dintre examenul propriu-zis și examenul de mărire nu mi-a permis să mai învăț foarte multe în plus, dar m-am dus cu gândul că orice punct luat peste 4 ar fi fost un câștig. Am citit acatistul sfântului Nectarie, chiar înainte de începerea examenului. Apucându-mă de rezolvarea problemelor, am retrăit senzația că cineva îmi dictează ce să scriu. Scriam în continuu, fără să gândesc prea mult, și, cu fiecare rând scris, eram șocată de ideile geniale care îmi veneau în minte și din a căror punere pe hârtie nu puteam să mă opresc. Și era vorba de algoritmi, nu de o înșiruire de idei descriptive. Adică era vorba de ceva ce trebuia scris foarte exact. Un singur simbol, dacă nu e la locul lui în liniile de cod din Informatică, îți poate da tot algoritmul peste cap. Am terminat examenul relativ repede. Pe de o parte, mi se părea că e foarte logic tot ceea ce am scris, dar, pe de altă parte, simțeam că mi-au venit prea ușor ideile și că poate am scris numai tâmpenii. Nu am mai recitit nimic și am predat foaia de examen. Am aflat, apoi, cu stupoare, că am luat 10 curat la examen. Nu îmi venea să cred. Și asta nu s-a întâmplat pentru că a fost subiectul mai ușor. Nicidecum. Știu și persoane foarte bune, mai istețe decât mine, care au venit să își mărească nota de la 9 la 10 și nu au reușit. Era clar că beneficiasem, din plin, de ajutorul Sfântului Nectarie.
Anastasia
Ajutorul lui nu a continuat să lipsească nici în anii următori studenției. Chiar și la nuntă, am primit o icoană frumoasă, pictată manual, cu foiță de aur, o icoană ce îi reprezintă pe sfinții Nectarie și Spiridon (Sf. Spiridon fiind sfântul cel mai drag al soțului meu). Dumnezeu ne-a binecuvântat căsnicia și cu un prim copil: o fetiță. Când am făcut calculele pentru a afla data preconizată a nașterii, am încremenit: dintre toate zilele din anul 2019, aceasta este 9 noiembrie (ziua de prăznuire a Sf. Nectarie). O întâmplare minunată a fost și alegerea numelui fetiței. Povestind cu soțul meu despre alegerea numelor unor viitori copii, chiar înainte de a ne căsători, am luat decizia că, dacă vom avea o fetiță, îi vom pune numele Anastasia. În apropierea datei probabile de naștere a fetiței noastre e prăznuită Sf. Mare Muceniță Anastasia Romana (29 octombrie), iar în apropierea datei momentului în care ar trebui să fie botezată, e prăznuită Sf. Mare Muceniță Anastasia (22 decembrie). Am simțit că și aici au fost rânduite lucrurile de Dumnezeu. Nu mă simțeam, însă, împăcată față de Sf. Nectarie: urmează să nasc o fetiță poate chiar de ziua sfântului, iar eu nu îi pun numele lui. Am exclus de la început ideea de a avea două nume, așa că am rămas cu numele de Anastasia, numele de Nectaria părândumi-se destul de neobișnuit.
Lacrimi de bucurie
Într-una din zile, însă, povestind cu o prietenă dragă și spunându-i că ar trebui să nasc în 9 noiembrie, aceasta s-a bucurat enorm, Sf. Nectarie fiind, de asemenea, sfântul cel mai drag ei, și mi-a mărturisit (neștiind că voi avea o fetiță), că, dacă va avea vreodată o fetiță, îi va pune numele Anastasia, Anastasie fiind numele de botez al Sfântului Nectarie.
Am citit de mai multe ori ceea ce îmi scrisese. M-am făcut toată piele de găină și am început să plâng incontrolabil. M-a cuprins apoi o bucurie cum de multă vreme nu mai simțisem. Am zâmbit toata ziua și nu m-am putut opri din bătut din palme și din țopăit. M-am bucurat ca un copil! Recent, a fost adusă, la o biserică din Cluj, o bucățică din mâna Sf. Nectarie.
M-am dus și eu să mă închin la sfintele moaște. Am stat acolo câteva ore. Am citit acatistul sfântului, m-am dus să mă închin de vreo trei ori și, pur și simplu, am stat în biserică, vorbindu-le lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Nectarie. Lângă sfintele moaște stătea un părinte cu părul alb și miruia oamenii care mergeau acolo să se închine.
Eram la finalul lunii a opta, deci burtica mi-era vizibilă. Când m-a miruit, i-am spus că trebuie să nasc de Sf. Nectarie. M-a privit cu căldură, cu doi ochi frumoși, albaștri, și mi-a zis: „Cum să nu ajute Sf. Nectarie un copil ca tine să nască?” și m-a binecuvântat. Am plecat de acolo încrezătoare și bucuroasă.
„Bucură-te, că ușurezi durerile nașterii”
Mărturia mea e publicată cu o zi înainte de prăznuirea Sfântului Nectarie. Nu știu dacă voi fi născut sau nu, până atunci, dar am certitudinea că, în oricare dintre zile ar veni micuța Anastasia, Sf. Nectarie va fi lângă noi. Tot în acatistul sfântului e scris: „Bucură-te, că ușurezi durerile nașterii când mamele te cheamă în ajutor”. Cu atât mai mult, am convingerea că totul va fi bine! Îți mulțumesc, Sfinte Nectarie, pentru tot binele pe care mi l-ai dăruit, fără să îl merit, și îți mulțumesc că m-ai ajutat să dau mărturie despre minunile tale! Dacă nu eram deja până acum, sper, din suflet, că acum suntem, oficial, prieteni!