Epidemiologii nu mai au dubii: Varianta Omicron ar putea accelera sfârșitul pandemiei de COVID
- Antonia Hendrik
- 11 decembrie 2021, 06:52
Mai mulți cercetători au explicat că varianta Omicron ar putea aduce de fapt sfârșitul pandemiei mult mai devreme decât se așteptau. Asta înseamnă că deși pare mai infecțioasă ar putea cauza puține boli, iar oamenii de pe tot globul ar putea fi expuși și ar putea dezvolta anticorpi care ar oferi protecție pentru variantele viitoare.
Dr. Houman Hemmati, Ph.D. cercetător: Sunt o mulțime de date care rămân de analizat. Există șansa ca această variantă să fie mult mai infecțioasă. Sunt date din Africa de Sud care arată că Omicron nu provoacă o boală semnificativă sau vreo boală majoră reală. Asta înseamnă că toată lumea se va infecta cu Omicron - imaginați-vă că o mulțime de oameni, inclusiv cei vaccinați în prezent că vor face boala şi dintr-o dată vom avea o populație la nivel global care a luat noul virus şi ar dezvoltat anticorpi naturali... şi va fi protejată de alte posibile noi variante, a declarat cercetătorul la Fox News.
Ce spun experții din România
De asemenea, şi managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, medicul Florin Roșu, este de părere că tulpina Omicron ar putea însemna sfârșitul pandemiei.
Florin Roșu: Din datele științifice pe care le avem până în momentul de față, tulpina Omicron are o transmisibilitate mult mai mare decât tulpina Delta. În schimb, are o virulență mult mai mică. Ceea ce ar putea însemna începutul sfârșitului pandemiei. Acest fapt se va realiza prin fenomenul de inversare a dominanței celor două tulpini, procesul fiind unul de durată, probabil de aproximativ un an de zile”, a declarat medicul Florin Roșu, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași.
Cercetătorul Octavian Jurma: Tulpina Omicron nu va produce un nou val al pandemiei în România. Totuși, numărul cazurilor s-ar putea înmulți în ianuarie și februarie, iar asta depinde de ce măsuri vor lua autoritățile.
Care ar fi categoriile de persoane protejate de infecția cu Omicron
După ce a analizat studiile realizate în lume și datele statistice, cercetătorul Jurma a stabilit patru categorii:
1. Imunitatea hibridă (infectare + schemă completă cu 2 doze) = bună => risc mic de reinfectare
2. Imunitatea după schemă completă + booster (3 doze) = bună => risc mic de infectare
3. Imunitatea după schemă completă fără boster = insuficientă (de 25x mai puțin eficientă decât față de tulpina ancestrală) => risc mare de reinfectare
4. Imunitatea după infectare = insuficientă => risc mare de reinfectare și spitalizare.
Octavian Jurma a concluzionat: Dacă ai trecut prin infectare, vaccinează-te, dacă te-ai vaccinat, fă-ți boosterul, dacă nu te-ai vaccinat și ai scăpat de boală până acum, vaccinează-te și dacă nu îți pasă, roagă-te ca Omicron să producă o formă mai ușoară de boală și de long COVID”, a subliniat cercetătorul pentru Antena 3.