Cireșele se vând, la acest început de sezon, cu sume cuprinse între 80 și 150 de lei kilogramul, în piețele din București. Este drept că fructele nu sunt autohtone, din producția internă, ci aduse din import.
Ca în fiecare an, în această perioadă, primele cireșe se vând la prețuri prohibitive, mult peste posibilitățile material ale multora dintre români. Un kilogram de fructe costă 150 de lei în piața Băneasa. Prețul este mai mic în Piața Floreasca, un kilogram de cireșe de import fiind scos la vânzare cu 80 de lei kilogramul.
Cireșele sunt mai scumpe decât anul trecut, iar unii potențiali cumpărători susțin că sunt de două ori sau chiar de trei ori mai mari decât cele practicate în piețe din țările occidentale.
Drept urmare, prea puțini sunt cei dispuși să plătească asemenea prețuri, cei mai mulți spunând că pot aștepta producția autohtonă, când un kilogram va costa mult mai puțin.
Este de așteptat ca în perioada următoare rețelele de socializare să se umple de bancuri și de glume pe tema prețului la cireșe, potrivit Antena3.