Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia „Noii Drepte”

Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia „Noii Drepte”

BISERICA SFÂNTA VINERI. Preotul bucureştean Nicolae Burlan i-a îndemnat pe credincioşi să se roage ca parlamentarii să voteze împotriva paşapoartelor biometrice.

„Să ne rugăm pentru luminarea minţii politicienilor!”, aşa şi-a început, ieri, pledoaria împotriva paşapoartelor biometrice unul dintre preoţii parohi ai Bisericii Sfânta Vineri - Drumul Taberei, din sectorul 6 al Capitalei.

La finalul slujbei, după ce i-a binecuvântat pe crendincioşii veniţi în număr foarte mare la biserica de lângă parc, preotul Nicolae Burlan i-a îndemnat pe oameni să participe la o rugăciune în afara programului din Duminica Sfântului Grigorie Palama.

Preotul şi-a sfătuit apoi enoriaşii să meargă astăzi la un miting organizat în faţa parlamentului şi să protesteze la adresa paşapoartelor biometrice. Patriarhia, prin purtătorul de cuvânt, consideră că fapta preotului Burlan este o abatere de la disciplina bisericească. Astăzi şi mâine, parlamentarii dezbat Ordonanţa privind introducerea paşapoartelor biometrice. „Li se dau ordine împotriva lui Dumnezeu”

„Să facem cu toţii un efort, să ne plecăm genunchii şi să citim o rugăciune care să le lumineze minţile politicienilor, care mâine (azi - n.r.) vor lua o hotărâre istorică. O hotărâre pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Sigur, noi ştim că de la Bruxelles li se dau ordine împotriva lui Dumnezeu, dar parlamentul fiecărei ţări se poate opune”, a predicat părintele din faţa altarului. Lumea din biserică s-a aşezat cuminte în genunchi, în aşteptarea rugăciunii.

Cei de afară, aliniaţi pe băncuţe, la soare, s-au arătat de acord făcându-şi cruci mari. Nimeni nu s-a pus în genunchi pe pietre. Între două tramvaie şi o maşină, toate urechile stăteau însă ciulite la boxele care aduceau în curte mesajul din biserică. „Să cerem un referendum!”

„Mâine (azi - n.r.) se va decide asupra paşapoartelor biometrice. Se va stabili dacă vom fi însemnaţi cu toţii cu acel microcip, acel instrument satanic, purtător al cifrei 666, cifra Fiarei. Am tot aşteptat să se ia o hotărâre în funcţie de învăţătura lui Hristos. Mâine (azi - n.r.) se va lua decizia finală, la Senat”, striga, răspicat, vocea din boxă. În curte, câteva cruci de „Doamne, fereşte!”.

„Noi trebuie să ştim de partea cui ne postăm: primim sau nu primim”, a continuat preotul. „Nu primim!”, s-au auzit, pe afară, câteva glasuri răzleţe. „Se pare că acei care ne conduc nu vor să ne dea această libertate de a alege. Ar trebui să le amintim că ei reprezintă acolo voinţa noastră, a creştinilor ortodocşi”, a mai spus părintele. „Doar noi i-am ales!”, s-a răţoit o bătrânică.

„Putem să ne arătăm dezacordul faţă de paşapoartele biometrice. Putem să le cerem senatorilor să nu voteze. Ar trebui să le cerem să facă un referendum. Şi toţi, în cunoştinţă de cauză - pentru că acum, vă zic, nici ei, nici noi nu ştim ce-i cu paşapoartele astea - să spunem ce vrem”, a continuat predicatorul. „Poporul vrea altceva decât cei de la Bruxelles” Tot el le-a sugerat oamenilor ce se va întâmpla dacă, totuşi, senatorii vor vota „strâmb”, iar cifra satanică va ajunge pe mai multe documente. La paşapoarte vom renunţa. Nu vom mai călători. La permis, de asemenea, vom renunţa. Şi vom folosi mijloacele de transport în comun. „Dar, până în 2011, semnul Fiarei va ajunge pe buletinele noastre. Ce vom face atunci? La acestea nu putem renunţa. Fără ele vom fi un nimeni, nişte terorişti!!!”, a protestat preotul şi lumea iar s-a crucit.

După mai bine de zece minute de pledoarie, revenind la „ziua istorică”, preotul a reluat: „S-ar cuveni, dar, să ne rugăm pentru luminarea minţii senatorilor. Trebuie să ne arătăm voinţa noastră de creştini ortodocşi. Poporul vrea altceva decât vor cei de la Bruxelles! Dumnezeu nu ne va lăsa! Şi vă îndemn ca rugăcinea pe care o vom citi să o continuaţi acasă, cu post şi alte rugăciuni”, a încheiat părintele, nu înainte de a-i îndemna pe creştini să vină la mitingul împotriva paşapoartelor biometrice, care se va organiza astăzi, între 14.00 şi 16.00, în parcarea din faţa Senatului, la Palatul Parlamentului.

Preotul Burlan a recunoscut că a ţinut o rugăciune pentru luminarea minţilor politicienilor. Întrebat însă dacă nu cumva a încălcat îndemnul Patriarhiei Române, părintele a răspuns: „Dumneavoastră o ştiţi mai bine (n.r. - poziţia Patriarhiei), noi umblăm cu rugăciunea. Şi noi tot la calm îndemnăm, şi la rugăciune. Nu vreau să comentez mai mult, eu ştiu cum este privit acest subiect de presă şi îmi rezerv acest drept. Doamne ajută!”, a încheiat părintele Nicolae Burlan.

APELURI Patriarhia invită la calm, iar „Noua Dreaptă” trimite la luptă

Gestul preotului din Capitală a fost calificat ca fiind „în afara disciplinei bisericeşti” de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica. Şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopei Bucureşti a spus că va fi demarată o anchetă în ceea ce priveşte acest caz, iar dacă faptele vor fi confirmate, preotul Burlan va fi pedepsit, „mai ales că suntem în Post”.

Atitudinea Patriarhiei Române a fost, de altfel, una moderată, încă de la începutul scandalului cu paşapoartele biometrice. Instituţia a cerut autorităţilor să permită celor care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase să refuze noile paşapoarte, dar a susţinut că temerile privind numărul 666 sunt nefondate.

"Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul." - Arhimandritul Justin Pârvu, Mănăstirea „Petru Vodă” din judeţul Neamţ

„Atitudini totalitare”

Patriarhia s-a delimitat public de „manifestările unor grupuri de presiune care, sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice”.

Înalţii clerici i-au sfătuit pe monahi să fie înţelepţi şi să nu-i instige pe credincioşi împotriva paşapoartelor cu date biometrice.

Senatorii vor dezbate astăzi ordonanţa de urgenţă ce prevede introducerea noilor paşapoarte, după ce miercuri nu a fost întrunit numărul necesar de voturi. Tot astăzi sunt aşteptate noi proteste ale Asociaţiei „Noua Dreaptă” împotriva documentului electronic acuzat că poartă numele „Fiarei”.

Potrivit site-ului asociaţiei, „Noua Dreaptă” s-a opus public acestei decizii ca urmare a apelului lansat de arhimandritul Justin Pârvu, de la Mănăstirea „Petru Vodă” din judeţul Neamţ.

Părintele îi îndeamnă pe cetăţeni să ia atitudine împotriva paşapoartelor cu pecetea 666: „Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul”. (Andreea Pocotilă, Andreea Ciupercă)

Ne puteți urmări și pe Google News