Pe data de 27 februarie, în jurul prânzului, un tractorist care ara în apropiere de satul Cosmeşti, judeţul Galaţi, a observat ceva negru, ca o mogâldeaţă, zăcând pe câmp. S-a apropiat cu grijă. Era un om. Mort. Sătenii adunaţi ca la urs, l-au recunoscut imediat. Era de la ei din localitate. Constantin Ene, 53 de ani, zis Cotinel, de 11 ani plecat în Italia unde era cioban la oile italienilor. Poliția și Parchetul au deschis o anchetă.
La început, cazul părea simplu pentru anchetatori. Cotinel bea mult. Iar când bea, îl mai apuca câteodată un patologic dor de ducă. Îşi lua câmpii cum se spune. Certificatul medico-legal era clar: „moarte prin refrigerare”. Adică, murise îngheţat.
Povestea sfârşitului lui Cotinel părea că se desfăşurase astfel: bărbatul băuse bine cu un prieten la cârciuma din sat, lăsase bicicleta la acesta şi plecase pe jos acasă. Îl apucaseră pandaliile şi, în loc să se oprească acasă, mersese înainte, pe câmpii, până îngheţase. Numai că, înainte de 15 ianuarie, data dispariţiei, în viaţa lui Cotinel fuseseră nişte zile tulburi, din care a ieşit şifonat rău. Bătut măr de cineva. Unde mai pui că de la data dispariţiei, până la descoperirea cadavrului, trecuse mai bine de o lună.
Urmele din prima zi, neexploatate de nimeni
Cea mai importantă zi în anchetă este 15 ianuarie, când Cotinel, după ce lucrează câte ceva în curte la vecina sa, tanti Nuţi, care-l cinsteşte cu ceva băutură, pleacă pe bicicletă către bar. Lasă bicicleta în curte la un prieten, pe nume Tăuleanu, cu care merge şi bea la bar. La plecare, ora nu poate fi precizată de Tăuleanu, o ia pe jos către casă. După ce, beat, încercase să ia o altă bicicletă, crezând că este a lui, dar fusese oprit de Tăuleanu. Veţi vedea de ce este important acest amănunt cu bicicleta.
În dreptul unei porţi, cam la 700 de metri de cârciumă mergând pe direcţia casei lui Cotinel, sunt urme de sânge. Cel mai probabil, aici a fost atacat prima oară bărbatul. Sângele nu a fost analizat nici până acum, aşa că nu se ştie al cui este. Urmele însă mai există şi astăzi.
Proprietarii acelei gospodării nu au auzit şi nu au văzut nimic în acea seară. Deşi, ca un om să fie bătut să-i sară sângele pe gard, se face ceva gălăgie, într-un sat unde noaptea este linişte deplină.
După aproximativ 200 de metri, la o fântână, aflată tot în drumul spre casă a lui Cotinel, sunt din nou urme de sânge. Nu se ştie dacă sunt şi urme de târâre sau nu, de la prima pată până la fântână, pentru că nimeni nu a cercetat nici acest aspect. Dacă ar fi fost urme de târâre, ele ar fi putut indica: fie Cotinel a fost lovit şi apoi târât de atacator care a încercat să-l arunce în fântână, iar în acest caz ar fi trebuit să fie şi urme de luptă la fântână, fie, dacă nu există aceste urme, înseamnă că Cotinel a fost atacat în dreptul porţii prima oară, s-a împleticit până la fântână, unde a fost aşteptat de atacatorul care a ajuns mai repede decât el şi lovit încă o dată.
Convins că a murit, sau va muri în curând, atacatorul a dispărut, iar Cotinel a reuşit să ajungă acasă, unde lasă urme de sânge pe poartă, pe zidul casei, pe întrerupător şi în pat.
Zilele de zăcut în pat şi ieşirea la bar, cu răni vizibile
Am povestit în episodul de ieri că a doua zi dimineaţă, pe 16 ianuarie, Cotinel trebuia să plece la muncă în Italia, că nu a mai urcat în microbuzul la care îşi luase bilet, că prietenul lui de pahar, Tăuleanu, i-a adus bicicleta la ora 10.00 și i-a lăsat-o în curte, fără să intre în casă unde zăcea Cotinel, rupt în bătaie.
Pe 17 ianuarie, la Cotinel a venit vecina, tanti Nuţi, care îl găseşte în casă, zăcând în pat. Bărbatul îi spune că rănile le are fiindcă beat fiind, a căzut cu bicicleta. De ce minţea Cotinel?
Pe 18 ianuarie, vine la el nepotul său, Ovidiu Popa, anunţat de tanti Nuţi că îl găsise bătut pe Cotinel. Nu îşi găseşte acasă unchiul, ci peste drum, la bodegă, bând bere.
Nepotul îl vede lovit rău de tot (foto) şi vrea să-l ducă la poliţie să reclame. La poliţie era însă închis. Oricum, Cotinel îl minte şi pe el. Pe 19 ianuarie, este ziua ciobanului şi este sunat din Italia de sora lui, Ecaterina Popa. Aceasta ştia de la Ovidiu, fiul ei, că fratele fusese bătut. Abia surorii, Cotinel îi mărturiseşte că, într-adevăr, nu căzuse cu bicicleta, ci fusese bătut de alde Cumătru. Nişte rude prin alinaţă, cu care avea o pricină de bani. Dar cu care se părea că se împăcaseră, pentru că petrecuse împreună înainte de Crăciun.
Pe 22 ianuarie, revine la el nepotul Ovidiu, însoţit de astă dată şi de bunica lui, paralizată în scaun cu rotile. Din nou Cotinel îi minte pe amândoi despre felul în care căpătase loviturile. Spune din nou că a căzut cu bicicleta.
Nepotul merge însă după asistentul medical din sat. Acesta îl consultă pe bărbat şi spune că este grav, dar să nu anunţe chiar atunci salvarea, pentru că el nu are chef să plece de acasă. Să o cheme a doua zi. În orice caz, bărbatul trebuie dus la spital. Cei doi pleacă acasă. Seara, vine înapoi în curte tanti Nuţa, pentru că bunica îşi uitase medicamentele pe prispă şi îi telefonase să le ia şi să i le aducă. Vede lumina aprinsă în casă, pe Cotinel în pat, dar nu intră. Ia medicamentele şi pleacă să le ducă.
A doua zi, pe 23 ianuarie, nepotul Ovidiu Popa vine să-şi ducă unchiul la poliţie să depună plângere şi să cheme salvarea să-l ducă la spital. Nu-l mai găseşte acasă. Atunci...
De atunci şi până pe 27 februarie, când a fost descoperit mort în câmp, de Constantin Ene nu s-a mai ştiut nimic.
Câmpul gol pe care apare după o lună un cadavru
Pe nepot nu l-a frapat numai faptul că unchiul său nu mai era acasă. Ci şi că poarta era închisă cu zăvorul de sus, ceea ce unchiul său nu făcea niciodată când era în sat. O închidea cu cel de jos. În plus, în uşa de la intrarea în casă era aşezată cu grijă, ca un fel de baricadă, rampa improvizată din lemn, făcută pentru scaunul cu rotile al bunicii. Ceea ce iarăşi Cotinel nu făcea niciodată. Scândura aceea parcă voia să sugereze că stăpânul casei plecase pentru ceva vreme.
Ovidiu Popa s-a dus la poliţie. După 24 de ore, Cotinel a fost dat dispărut. Îgrijorarea nu era, totuşi, foarte mare, cunoscut fiind obiceiul lui de a mai pleca razna când bea. Dar chiar şi aşa fiind, Cotinel trebuia găsit, pentru că altfel îngheţa. Era mijlocul iernii.
S-a pornit în căutarea bărbatului. Poliţia a adus şi un câine de urmă. S-a făcut şi o poteră de mai mult de 20 de tineri din sat care au dat şi ei o mână de ajutor poliţiştilor. S-au desfăşurat în ceea ce se numeşte în armată „lanţ de trăgători”, la 50 de metri distanţă unul de altul.
Ovidiu Popa ne-a declarat în exclusivitate: „ Eram destui oameni pe câmpul din spatele casei. Nu existau culturi, aşa că se vedea ca în palmă. Unii dintre poliţişti aveau şi binocluri. Eu mă aflam foarte aproape de poliţistul cu câinele de urmă. Vă pot spune sigur că am trecut la mai puţin de 100 de metri de locul unde tractoristul l-a găsit pe unchiul meu. Nu aveam cum să nu-l vedem”.
Are dreptate! Dacă l-a văzut un tractorist, din cabină, de la mai mult de 50 de metri, cum să nu-l fi văzut cei care-l căutau pe jos şi cu binocluri. Şi cum de nu a mirosit câinele la mai puţin de 100 de metri, existenţa cadavrului? Din casă, câinele a mers pe urme până ce s-a oprit cam la 700 de metri, semn că drumul lui Cotinel s-a curmat pe câmpul din spatele casei. În apropiere este un drum de ţară. Ceea ce ar putea însemna că acolo s-a urcat, sau a fost urcat într-un mijloc de transport, căruţă sau maşină.
Cercetările din casă nu au adus elemente noi pentru anchetă. Doar un lucru nu se potriveşte. Când Cotinel a fost vizitat de nepotul Ovidiu şi bunică, în casă era o mizerie şi o dezordine de nedescris. Acum, când au intrat în casă în urma lui, era ordine perfectă. Cineva făcuse curat.
Continuarea o veți citi mâine dimineață, tot pe evz.ro