Una dintre întrebările rămase fără răspuns după moartea prematură a regizorului Alexandru „Ducu” Darie este la cine vor rămâne drepturile de autor ale tatălui său, regretatul actor Iurie Darie.
Pentru că nu a fost căsătorită civil cu Iurie Darie, Anca Pandrea nu a moştenit nimic de pe urma marelui actor. Ea are o pensie modestă, iar banii din drepturile de autor ale lui Iura i-ar fi uşurat viaţa.
Tocmai de aceea, imediat după moartea tatălui său, Ducu i-a promis Ancăi Pandrea că i le va ceda printr-un act notarial. Însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
„După moartea lui Iura, i-am spus lui Ducu să-i preia şi să-i încaseze drepturile de autor de la CREDIDAM. El mi-a zâmbit şi mi-a spus că el nu are nevoie de acei bani şi că mai mult m-ar ajuta pe mine. Însă probabil din lipsă de timp, Ducu nu a ajuns nici la CREDIDAM, nici la notar.
Nu am insistat la Ducu pentru că a fost doar o promisiune, nu o obligaţie din partea lui”, a declarat Anca Pandrea cu câteva luni în urmă.
Anca Pandrea, fosta vedetă din telenovela „Numai iubirea” nu a vrut să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect. Însă aceste drepturi nu au fost revendicate la CREDIDAM, organizaţia la care Iurie Darie s-a înscris în anul 2006.
Astfel că după moartea lui Ducu Darie, drepturile îi revin fiului acestuia, artistul plastic Serghei Darie (30 de ani). Chiar dacă Ducu nu le-a revendicat oficial, drepturile de autor revin în continuare familiei.