"Energie curata" din resurse murdare

"Energie curata" din resurse murdare

Nevoie de energie sau isterie generala? Aceasta ar putea fi o intrebare legitima in contextul avalansei de solutii pentru energia alternativa la petrol.

Diminuarea resurselor clasice si cresterea pretului acestora determina companiile, oamenii de stiinta sau pe cei care doresc sa devina independenti din punct de vedere energetic sa recurga la solutii dintre cele mai neasteptate pentru producerea energiei.

Deseurile animale si vegetale, uleiul ars din restaurante si fast-fooduri, zaharul si chiar cadavrele de animale sunt transformate in energie.

Strategii si improvizatii

Ioan Cosma, un inginer roman stabilit in Canada, ne-a spus ca a reusit cu ajutorul documentatiei disponibile pe internet sa construiasca o instalatie artizanala de producere a 80-100 de litri de biodiesel pe saptamana.

„Din glicerina rezultata, sotia mea a facut de cateva ori sapun sau a dus-o la reciclare. Cu toate astea, nu am folosit niciodata biodiesel pur pentru masina, ci cu un amestec de cel putin 10% de motorina si chiar 50% iarna, cand biodieselul nu porneste bine pe frig”, a mai spus Cosma.

Companiile se intrec in investitii pe aceste domenii. General Electric a anuntat ca va participa la un proiect de 350 de milioane de dolari. Apoi, USA Today a anuntat ca gigantul Pepsi va investi pentru a produce 1 miliard de kWh din surse regenerabile, ceea ce echivaleaza cu energia de care au nevoie intr-un an 90.000 de locuinte.

SUA acorda in acest an stimulente in valoare de 16 miliarde de dolari pentru productia de energie regenerabila, in defavoarea marilor grupuri petroliere, potrivit Reuters.

Pe de alta parte, cercetatorii cauta solutii in orice: fructoza este transformata intr-un combustibil care, prin ardere, produce energie, informeaza „The Telegraph”, iar in excrementele de elefant si bovine a fost descoperita o ciuperca care ii ajuta pe cercetatori sa transforme fibra vegetala si lemnul din excremente in biocombustibil.

Ne puteți urmări și pe Google News