Metalele rare folosite îm tehnologiile de producere a energiei verzi sunt extrase în Africa sau China, cu tehnologii rudimentare, nocive mediului ambiant şi periculoase pentru viaţă.
Energia verde, propagată tot mai mult în statele occidentale, necesită metale şi pământuri rare, care sunt extrase cu poluarea intensivă a mediului ambiant.
Ioan Bud, conf. univ. la Universitatea Tehnică Cluj, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, este specializat în protecția mediului. El a explicat pentru adevărul.ro diferența dintre metalele rare și pământurile rare. Dar şi cât de nocive sunt tehbologiile folsite la extragerea lor.
Metalele preţioase, folosite în energia verde
Aurul nu mai este de mult cel mai prețios metal, chiar dacă rămâne printre metalele nobile. O serie de metale rare care sunt folosite în industria producției de energie verde sunt mai scumpe decât aurul.
De exemplu, rodiul este de trei ori mai scump decât aurul.
Dar rodiul nu este singurul metal cu prețul atât de mare. Pe lângă acesta mai sunt o serie de metale rare sau pământuri rare, care costă foarte mult.
„Metalele rare sunt cele care n-au constituit obiectul precis al exploatărilor – cum au fost la noi (în Maramureș, n.r.) plumb, zinc, cupru, aur și argint. Asociat acestor metale, se găseau și metale cum este seleniu, molibden, bismut, galiu, germaniiu. La vremea aceea, erau utilizate. Dar într-o pondere mai mică. Nu constituiau obiectul unor exploatări speciale”, explică el.
Despre pământurile rare, profesorul m spune că acestea sunt o grupă de elemente chimice absolut necesare în producția energiei verzi și la orice dispozitiv care are un ecran digital.
„Pământurile rare sunt cele din grupa lantanidelor (din grupa metalelor tranziționale de tip f. Caracteristica lantanidelor este că au electronul/electronii de valență în substratul 4f, n.r.)”, spune el.
Elementele din aceste pământuri rare sunt folosite sunt în domeniul electronic, la mașini electrice, la baterii, în energiile verzi, la turbinele eoliene și în special la orice dispozitiv cu ecran precum telefoane mobile sau laptopuri.
„Turbinele eoliene, panourile solare, în special bateriile, toate acestea necesită aceste elemente chimice numite pământuri rare. Inclusiv aluminiul începe să devină un element critic, strategic, pentru că e folosit în domeniu bateriilor, alături de metale rare și pământuri rare”, completează profesorul.
Mii de victime la dobândirea metalelor rare
Aceste elemente se exploatează în China sau Africa, unde mineritul se practică fără respectarea unor norme minime de protecție a mediului.
Practic, în materie de protecția mediului, ce câștigăm prin producerea energiei verzi, pierdem la obținerea acestor metale rare.
„De exemplu cobaltul (necesar la tot ce înseamnă norme de poluare Euro 5 sau Euro 6 - N.R.) îl aducem din Congo. Unde se exploatează cât se poate de rudimentar. Așa numitul minerit artizanal.
Anumite ONG-uri au dovedit că sunt până la 2.000 de morți pe an din cauza acestor exploatări sălbatice”, susţine profesorul.
Propunerea savantului român privind dobândirea metalelor folosite în energia verde
Ioan Bud susţine că exploatarea acestor metale rare ar trebui făcută în țările dezvoltate. Care își permit să folosească așa numitele „tehnologii curate”.
„Deocamdată, metalele folosite în energia unt aduse din China sau din Africa, unde sunt obținute cu poluare majoră. Dacă am vrea să fim cinstiți, ar trebui să le producem în țările dezvoltate, care pot să-și permită tehnologii care să lucreze curat. Dacă vrei să exploatezi acolo, te duci și implementezi tehnologii curate. Că eliberăm dioxid de carbon în China sau în Europa, creează aceeași problemă asupra climei”, conchide el.
Ceea ce este interesant, este faptul că în România sunt zăcăminte de multe dintre aceste metale rare. Unul dintre ele fiind staniu, găsit chiar în Maramreș. De asemenea, mai avem zăcăminte de wolfram, galiu, litiu, disprosiu şi zirconiu. Toate sunt folosite în energia verde.