EMOȚIONANT. Custodele Coroanei Regale adresează mulțumiri tuturor românilor

Custodele Coroanei Regale a fost profund impresionată de numărul oamenilor care l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum și i-au adus un ultim omagiu. De aceea, Principesa Margareta a ținut să mulțumească tuturor românilor pentru prezență, printr-un mesaj emoționant.

Funeraliile regale desfășurate sâmbătă au adus, fie la căpătâiul Regelui Mihai, fie pe străzi sau în gări, oameni din toate colțurile țării pentru a-i aduce un ultim omagiu celui ce a fost ultimul monarh al României. A fost o zi în care s-a scris ultima filă de istorie, o zi memorabilă care se va transmite de la o generație la alta. 

Străzile Capitalei au devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni care aruncau flori în urma regelui Mihai, îi strigau numele sau aprindeau o lumânare pentru Majestatea Sa. Impresionată de faptul că atâția oameni l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, Principesa Margareta, Custodele Coroanei române a transmis întregii țări un mesaj de mulțumire pentru participarea la evenimentele petrecute sâmbătă. 

„Adresez tuturor recunoscătoare mulțumiri pentru cuvintele alese, pentru afecțiunea și gândurile pline de compasiune pe care le-ați arătat, cu trista ocazie a trecerii la cele veșnice a tatălui meu. Regele Mihai a fost un tată minunat, un model de moralitate și un stâlp al istoriei contemporane a țării noastre. Loial, drept și generos, Regele a dovedit un angajament neclintit față de Națiune și Coroană. Am fost cu toții în aceste zile în comuniune, mândri, îndurerați și înălțați sufletește. Aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu vor călăuzi, de acum înainte, Familia Regală a României. Vă mulțumesc pentru forța iubirii voastre și pentru atașamentul fără pereche pe care l-ați arătat Regelui nostru, în ultimele sale zile pe pământ. Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană”, a fost mesajul plin de emoție al Principesei Margareta.